Poveste simplă pe note muzicale

Replici grăbite în nuanţe de roz se strecurau printre ecourile înlănţuite-ntr-un cotidian anost în timp ce, pe portativul vieţii, se desluşeau ritmuri dătătoare de speranţă. Într-un colţ de odaie cu nume sonor şi multe păreri care pigmentau pereţii, două suflete îşi şopteau… sensuri ascunse-n cuvinte banale. Uneori numărau ca să pară indiferenţi. Au ajuns la 999. Cine-l strigă pe 1000? Conta doar în joaca lor, altfel nu ar fi ţinut cont. Odată bifat, o luau de la început. Alt colţ, aceeaşi odaie. Şi şi-au spus… din trecut în timp ce sorbeau liniştiţi prezentul. Şi şi-au promis. Vibrau sufletele agăţate de-nceput. Frânturi de viaţă împletite cu muguri de visare. Dimineţi de vară după nopţi cu arome ruginii şi amiezi cu flori de câmp peste care gândurile le ningeau doar ca să renască-n verde crud. Pictau zorii cu acuarele împrumutate din lumina ochilor lor….
Poveste cu prolog timid de „te superi dacă îţi spun că…?”. Şi dincolo de uşă, sunet de chei căutate cu privirea…
Ceva se întâmpla cu ei…