Adieri de gând…

Adun bucăţi de suflet şi construiesc îmbrăţişări târzii căci braţele mi-au amorţit în aşteptare şi nu mai pot cuprinde certitudini. Din adieri de gând, compun un vals, paşi în doi, tâmplă lângă tâmplă. Dar mă rănesc acordurile şi mi-e străină gama, sunt prizonieră dincolo de ritm. Din umbre de surâs, pictez seninul-izvor de adevăr pentru priviri fără mângâiere. Din ochii mei picură visele până se sting. Şi apoi se face linişte. Cu penelul înmuiat în străluciri de nerostiri, desenez speranţa şi o dăruiesc. Nu mi-e de folos dacă nu îmi eşti.
Colecţionez clipe pierdute şi cuvinte nerostite. Îmi fac din ele adăpost pentru nopţi fără de stele şi mă dau verii să mă legene în dimineţi, să mă piardă şi să mă uite printre firele de iarbă.
Număr secunde, fărâme de poveşti, capete de drum. Când pierd şirul, mă aşez la margine de lume şi mă învelesc cu iluzii colorate. Visez că rătăcesc printre fire de nisip şi îmi pierd urma….
Cândva, pe un ţărm de mare, un copil cu ochi limpezi şi chip de lumină, mă va reconstrui cu mâinile goale şi un strop de apă sărată. Şi atunci mă voi regăsi şi-mi voi povesti ce-am mai făcut…