Mărul ne dă mere, vara ne dă hituri

imagesSe vede cu ochiul liber, fără să mai fie nevoie de studii de specialitate sau sondaje de opinie, că vara nu mai e ce-a fost. Ce-a fost, n-aş putea spune exact. Cert e că nu mai e. 😀 Dar şi-a păstrat, pe ici-pe colo, unele „obiceiuri”. Unul dintre ele este cel legat de acorduri dintre cele mai variate. Pentru că da, dacă vara ne dă pepeni de Dăbuleni care nu-s de Dăbuleni şi roşii de grădină care nu-s de grădină, ne dă şi ceea ce specialiştii numesc hituri. Şi aici nu se dezminte. Sunt hituri autentice, gândite şi dospite de minţi odihnite, fără aditivi, fără îngrăşământ, fără nimic. Nici măcar cu rime dar asta-i altă poveste. Despre unul dintre ele vreau să vorbesc pentru că altfel m-ar chinui remuşcările. Pe lângă o astfel de capodoperă nu se trece. Punct.
Ca să fie tabloul complet, las mai jos versurile acestei valori muzicale şi ar fi bine să luaţi notiţe că nu vă mai întâlniţi prea curând cu aşa ceva. Piesa se numeşte poetic şi profund, „Lăsaţi femeile să facă ce vor”. Acu’ că vor gogoşari de la piaţă sau şedinţe de yoga pe o plajă virgină, nu ştim, nu e specificat nicăieri. Important e să fie lăsate. Şi până aici nimic de spus. Să continuăm, zic :

Lasati femeile sa faca ce vor
1 2 3 stop.

adică, care este, femeile fac unu, doi, trei şi stop? Şi după stop ce fac? Să lăsăm autoru’ să ne lămurească
Cand ai vazut-o man, ti-a stat inima in loc
Ai venit in club si sperai da da
Sa o gasesti pe-aici si sa stai cu ea

Păi bine, man, acu’ ce vină are ea, femeia, că tu sperai? E o vorbă care spune că… speri ‘mata dar speri degeaba. Na, asta cu inima-n loc nu-i deloc de glumă, dacă are astfel de efecte mai bine nu te mai uiţi. Sau nu mai speri. Dar dacă s-a oprit motorelu’ cum ai reuşit să rămâi în club? 🙄

Fetele bune sunt mereu cu baietii rai
Nu toata lumea intelege asta mai
Decat sa stai jos, invidios
Mai bine hai cu noi aici la masa boss

of, of, măi, măi. Asta cu măi face toţi banii, pe onoarea mea de fată bună. Care nu e cu „băeţii” răi. Aici vreau lămuriri. La fetele bune la suflet se referă autoru’ sau la alea bune la… la ce vor ele? Sau ei. Ideea e că eu, pe persoană fizică, n-am găsit băieţii ăia răi. Se pare că nu-s bună. Şi dacă nu-s bună, se cheamă că sunt rea? Muahahaha. Ăsta se voia un râs isteric dar mai exersez că nu mi-a ieşit.

Te vrea in orice circumstanta
Femeia, clubu’, noaptea fac alianta
Muzica o duce unde isi doreste ea
Si cine oare sincer o poate condamna

aici nu mai comentez nimic, m-a lovit cu „circumstanţa” şi mi-a pierit cheful. Hai că e dăştăpt băiatu’. Îl las în circumstanţa lui, atenuantă sau nu, şi trecem la strofa următoare.

Pentru ea s-au facut razboaie, pace
Cand ea vorbeste linistea tace
Zambesc si confirm, e lumea lor
Lasati femeile sa faca ce vor.

Care filosof ar fi fost capabil să spună o aşa minunăţie?  Recunosc, aici chiar mi-a plăcut. Sunt curioasă cum tace liniştea în club, că acolo se petrece acţiunea, nu? Sau am pierdut firul narativ? Deci s-a înţeles, da? Război, război, da când deschide fata gura e… linişte şi pace. Tac şi eu ca să poată vorbi liniştea.
……………………………..
Bani, masini, … romantici
Buchete de flori, cu dedicatii
Zambesc si confirm, e lumea lor
Lasati femeïle sa faca ce vor.

Mno, aici îmi trebuie un expert. Bani şi maşini „e” romantici? Sau florile e romantici? Sau e romantici dacă florile vine după maşini?
Nu ştiu despre voi dar eu m-am decis. Asta e piesa de rezistenţă a acestei veri. E reprezentativă, man! Pentru ce sau cine, nu spun ca să nu îmi pun în cap un sfert din populaţia acestei ţări. Eu doar zâmbesc şi confirm : e lumea lor. Din păcate…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

32 de răspunsuri la Mărul ne dă mere, vara ne dă hituri

  1. Din păcate …. !! Draga mea… si noi nu putem „nimica” schimba la aceasta „scara de valori” din romanica … pe care „romanticii”!! ” e ” in vârf !!

    Apreciază

  2. Asta cu circumstanta mi-a placut si mie, man! E exact ca faza:
    -Si sa te speli, in prealabil…
    -Daca n-am prealabil pot sa ma spal in lighean?
    Deci femeile nu-i mai vor in pat, ii vor in…circumstanta!! 😉

    Apreciază

  3. Drugwash zice:

    Hai că-ţi rezolv eu ecuaţia asta:
    tîmpiţii au ajuns în vîrf, ei sînt top of the top, creme de la creme (mă pisch pe ele de accente franţuzeşti că nu le am pe tastatură) şi aşa mai departe. Şi va veni (curînd, foarte curînd, sper) vremea cînd „cei din urmă vor fi cei dintîi”. Adică cineva – poate noi, „ceilalţi”? – vom tăia capul şarpelui şi lumea va deveni bună şi dreaptă aşa cum ne dorim, fără cretinoizi ăştia.

    E că visez frumos…? 🙄

    Apreciază

    • Visezi frumos, îmi place.
      Eu nu am zis însă că vreau o lume fără ei. Depinde care sunt „ei”, sigur. Ăştia de mai sus nu fac rău. Ăia despre care cântă sunt mai periculoşi 😀

      Apreciază

      • Drugwash zice:

        Chestie de psihologie… Dacă tot auzi despre ceva, repetat obsesiv zi de zi, chiar dacă e de rău ajungi să te obişnuieşti cu acel „ceva” şi la un moment dat nu te mai deranjează, te acomodezi, ba cu timpul chiar ajungi să simpatizezi. Te-ai pierdut!

        Îţi dai seama că Zăvoranca, Drăguşanca şi alte panarame de doi bani ar fi complet anonime dacă cineva din media nu le-ar fi ridicat la rangul de „exemple” pentru prostime? Dă foc ziarelor, dărîmă turnurile de televiziune şi nu vor mai exista nulităţi artificial ridicate în rang.

        Aşadar „cîntăreţii” tăi nu sînt inofensivi, ci chiar mijloacele de otrăvire în masă.

        Apreciază

        • Mama lor de televiziuni cum dam in ele. Au fost vremuri fara nulitati. Nu au inflorit librariile nici atunci. Cine are ceva in cap are cu sau fara media.

          Apreciază

          • Drugwash zice:

            Toate sînt legate între ele, nu poţi spune că dacă distrugi un rău totul va fi perfect. E nevoie de muncă pentru a construi ceva şi e nevoie de o clipă de răutate pentru a distruge totul.

            Nu e vorba numai de televiziuni ci de tot ce înseamnă media, iar Internetul e şi el parte a categoriei ăsteia. Atunci cînd se propagă preponderent mizerii pe toate canalele posibile, educaţia (familie, şcoală, anturaj) trebuie să discearnă cu mare atenţie ce să permită unei entităţi în formare, recte copilul. Dacă părinţii îi aruncă un „du-te şi uită-te la desene” de cîte ori are o întrebare sau o nelămurire, consecinţele se văd deja. Nu poţi avea ceva în cap fără să înveţi ce şi cum să bagi la cap.

            Apreciază

  4. Bursucel zice:

    Eu, fiindcă m-am retras strategic în chiliuța mea și nu mai fericesc tv-ul cu privirea-mi zâmbitoare, mi-s cam depășită de subiectu’ abordat și mă simt cumva dezavantajată, că nu pot bate câmpii în voie pe motiv de limitare a orizontului muzical – eu îmi primesc Wildest Moments doar prin intermediul lui Jessie Ware. 😉
    Totuși nu mă plâng, ba chiar mi-s bucuroasă că lumea mea e la polul opus lumii lor! 🙂
    Acu’, gata! Plec. Las liniștea să tacă, nah, potopi-i-ar Tăcerea! Că pedeapsă mai grea nu cred c-ar fi pentru lumea lor… :mrgreen:

    Apreciază

  5. Probabil că noi suntem depășiți de evoluția muzicii. A ajuns să aibă proprietăți multiple și, pe lângă ritmul pe care numai cei înzestrați îl dibuiesc, mai oferă și umor cu carul. Dar aici ne prindem și noi, altfel nu ne distram atât de bine la analiza făcută de tine, mai sus. 😉

    Apreciază

  6. Ana zice:

    Foarte profund… am ramas pe ganduri…si nu stiam cine tipa de sub mine…erau gandurile pe care eu ramasesem! 😛
    Anu’ trecut era unu’ insomniac…anu’ asta femeile face ce vrea? 😛

    Apreciază

  7. centrefold zice:

    hei… lasati potecuta sa posteze ce vrea… 🙂

    muzica adevarata nu e la TV, nici la Radio ZU sau Kiss. Cand ajungi la Jessie Ware, cum se scria mai sus, The XX sau artisti ‘adevarati’ ajungi sa fi vaccinat. Si dupa aia rezolvi si cealalta dilema ( cum ca muzica buna nu se mai face in Romania de la Pasarea Colibri incoace ) cand descoperi pe Alexandrina Hristov si Urma ( da .. mai sunt si altii in categoria asta :D)

    Apoi, evident ca meriti scuzele de rigoare cand dupa o cursa de taxi in care se aude in spate o debilitate romaneasca de tipul celei prezentate in postare, incepi sa fredonezi si te enervezi pe tine insuti pana ti-o scoti din cap.

    Apreciază

  8. papagigli zice:

    Desi „man”-ul aduce a reggae si a Jamaica, cred ca aceste „versuri” sunt o oda dedicata de Basecu Elenei lu’ Udrea. Asta la prima citire, pentru ca daca as mai citi o data, supozitia s-ar transforma in convingere 😉
    Oricum, luind maneaua ca etalon, asta sigur va deveni hit-ul VIP-urilor autohtone si probabil a multor altor „melomani” de teapa lor 😆

    Apreciază

  9. illusion zice:

    Ce profunzime, cate intelesuri ascunse :)) o Doamne!

    Apreciază

  10. dagatha zice:

    Deci analiză pe text, zici! Hm…
    dacă profunzimea lu’ artistu’ nu te ating, nu poți să înțelegi! 😀

    Da’ unde ai găsit oribilăciunea? 😀

    Apreciază

  11. tink3rbe11 zice:

    Romantismul este o stare de excelenta, insa ,din nefericire nu prinde la tineretul de astazi.Inca nu au inteles ei prea bine cum e cu romantismul asta si cam cu ce se mananca fapt pentru care „man” a rezultat piesa de mai sus si de altfel….multe altele..
    Privita practic….este un fel de hit….musical ….sa cante la alta masa!

    Apreciază

  12. Pingback: Că… n-am găsit altă rimă | Poteci de dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s