Risipiri între secunde

1Alarmă, duş, cafea, pantofi, lift, vecini, trafic, taxi, zgomot, colegi, drame, bârfe, nervi, hârtii, monitor, cuvinte, cifre, telefoane, tabele, poveşti, amânări, covrigi, şefi, secretare, migrene, planificări, idei, anulări. Toate pe repede înainte, tic-tac-tic-tac. Şi din nou telefoane, taxi, trafic, lumini, zgomot, încruntări, plase, liste, vecini, lift, rufe, facturi, aragaz, planuri, alte bârfe, alte cuvinte, duş, stele, noapte. Pe repede înainte, tic-tac. Alarmă, duş, cafea….
Gata! Stop! Opriţi-vă puţin şi faceţi linişte! Inspiraţi adânc şi ascultaţi! Un sunet surd încearcă să se facă auzit. Sunt bătăi ritmice ale inimii pe care le risipim între liniile fine ale ceasului care ne priveşte de pe perete. Între „tic” şi „tac”, e o respiraţie. Mereu e aşa, nu am putea respira la unison cu secundarul aşa cum inimii nu-i putem controla bătăile, nu o putem „seta” să ţină acelaşi ritm.
Ne-am obişnuit să dăm vina pe timp când, de fapt, suntem singurii „vitezomani”. Noi grăbim totul, nu invers. Nu timpul e vinovat pentru trecerile noastre, pentru lucrurile pe care le amânăm doar ca să nu le mai facem niciodată. Timpul trece la fel, tic-tac. De ceea ce facem între sunete suntem însă responsabili iar pauza în care până şi secundarul pare că îşi trage sufletul, ne aparţine în totalitate. Ce facem cu ea? Între „tic” şi „tac” e un gol de care trebuie să avem grijă. Între două bătăi de inimă poate fi orice…
Nu e ciudat că tocmai în acest secol al vitezei în care totul e la distanţă de un „click” şi aproape totul se poate rezolva cu o singură apăsare de buton, noi găsim un vinovat pentru ceea ce nu facem? Sau nu vrem să facem? Sau nu „acum”? „Astăzi” e „mâinele” de „ieri”, spre care am privit cu speranţa unor vise împlinite. Şi e „în curând”-ul de săptămâna trecută. Ce mai aşteptăm? Un alt mâine?
Ne plângem că sufletul ne cere una, alta, dar mintea spune altceva, ea e ocupată cu „responsabilităţile”. Nu va fi afişat nicăieri „eroare de sistem” dacă lăsăm puţin raţiunea la umbra unui gând.
Floarea pe lângă care trecem acum, mâine nu va mai fi aici. Norul ăsta pufos care ia forma unui ursuleţ de pluş, mâine va acoperi altă bucată de cer şi va încerca să facă alţi ochi să privească în sus. Un zâmbet pe care nu îl arătăm acum, mai târziu nu ar mai lumina priviri ci, eventual, ar schimonosi chipul chinuit. Iar pentru cel care aşteaptă azi… mâine s-ar putea să fie târziu…
Hai, ia o pauză şi ascultă-ţi sufletul! Fă-i pe plac! Închide ochii şi trimite-ţi gândul acolo unde e nevoie de el. Spune acum ce ţi-ai propus să spui cândva, cuiva… Tic-tac-tic-tac, se adună aşteptări, se întunecă priviri, se face seară şi frig…
Ne plângem de timp cât risipim bătăi de inimă între două mişcări de secundar. Uităm că până şi el ia o pauză. Şi viaţa e formată şi din acele momente de linişte deplină.
A tăcut secundarul… ce-i dăm clipei?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

31 de răspunsuri la Risipiri între secunde

  1. Covrigi zici?! Nu i-am mai gustat de când eram copil. Nu trebuie să ne amăgim trupul și spiritul cu firimituri. Timpul, cum bine ai spus, ne poate fi prieten sau dușman. Eu prefer să mi-l fac aliat, chiar dacă în jurul meu e o lume nebună, nebună, nebună…
    Da di ce atâta grabă?! 🙄

    Apreciază

    • Asta întreb şi eu… de ce?

      „eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte, îmbătrânesc, îmbătrâneşti, îmbrătrâneşte
      Ce am iubit, ce n-am iubit, ca-ntr-o poveste
      Simplă de tot, scurtă de tot viaţa ne este
      ………..
      Grijile cresc, toamnele cresc, viaţa descreşte,
      Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte”

      Apreciat de 1 persoană

  2. GEGELUTZ zice:

    Sunt de acord cu tine, nu avem de ce sa dam vina pe timp, pe lipsa lui, pentru nerealizarile sau amanarile noastre. Este doar vina noastra ca ne pierdem in lucruri neimportante si uitam sa mai si traim.

    Apreciază

  3. succesulpe zice:

    „Nu timpul e vinovat pentru trecerile noastre, pentru lucrurile pe care le amânăm doar ca să nu le mai facem niciodată” – trebuie sa imi notez asta undeva 🙂

    Apreciază

  4. july zice:

    Eu nu stiu cand trece timpul, zboara, si eu o data cu el . Cred ca in cerc, uneori parca am 20 de ani, alteori, minte de copil, fac tampenii . 😆

    Apreciază

  5. centrefold zice:

    Alarmă, duş, cafea, https://potecidedor.wordpress.com, pantofi, lift, vecini, trafic, taxi, https://potecidedor.wordpress.com ( de pe mobil 🙂 ), zgomot, colegi, drame, bârfe, nervi, https://potecidedor.wordpress.com, hârtii, monitor, https://potecidedor.wordpress.com, cuvinte, cifre, telefoane, tabele, poveşti, amânări, https://potecidedor.wordpress.com, covrigi, şefi, secretare, migrene, https://potecidedor.wordpress.com, planificări, idei, anulări. Şi din nou telefoane, taxi, https://potecidedor.wordpress.com ( tot de pe mobil ), trafic, lumini, zgomot, încruntări, https://potecidedor.wordpress.com, zambete, plase, liste, vecini, lift, rufe, facturi, aragaz, planuri, alte bârfe, alte cuvinte, https://potecidedor.wordpress.com, liniste, duş, stele, noapte.

    doar o „mica” schimbare face diferenta intre o zi stresanta si una buna 😉

    Apreciază

  6. Mulțumesc pentru like! Să nu ne risipim între secunde, să ne păstrăm calmul, să ne organizăm viața de dragul inimii. Dacă o obosim, îi încetează bătăile când nu ne așteptăm și tic-tacul ceasului odată cu noi.

    Apreciază

  7. Ana zice:

    Bre ,Potecuta…iar m-ai „urecheat” si in postarea asta si taaaaare ai dreptate….In ultima vreme prea imi aud bataile din mine si prea ma cercetez in interior…si tocmai de aceea prefer viteza,ca mai uit…

    Apreciază

  8. papagigli zice:

    Hm! Din insiruirea activitatilor lipseste sexul. Pai adica de ce? In fond sexul s-ar mula perfect contextului si spatiului dintre tic-tac-uri. Timpul devenind atemporal (!!!), masurat in trairi, nu in secunde, care-si pierd ratiunea existentiala. Probabil ca sexul este singurul in stare sa dilate timpul, perceptual vorbind. 😉

    Apreciază

  9. dagatha zice:

    🙂
    Papa, simpatic ca de obicei! 🙂

    Eu m-am gândit (a miliarda oară!) la Iona lui Sorescu: „de ce oamenii își pierd inutil vremea cu lucruri care nu le folosesc după moarte?”. Avem priorități greșit alese uneori. Sau…de cele mai multe ori. Și într-adevăr, nu ne dăm seama, trecând pe lângă o floare, că mâine poate nu va mai fi acolo.

    Apreciază

    • papagigli zice:

      Afirmatia lui Sorescu e interpretabila, functie de convingerile fiecaruia, dar adevarata in valoare absoluta 😉

      Apreciază

      • dagatha zice:

        Pe interpretabilitate mă bazam şi eu!
        Sensul nu l-am împrumutat, evident! 😉
        Nu de asta e frumoasă literatura? Şi semantica, în acelaşi timp.

        Apreciază

        • papagigli zice:

          Eu o gasesc interesanta, nu neaparat frumoasa. Asta pentru ca in fond, literatura este un punct de vedere subiectiv al diversilor autori, bazat pe traditii, cultura, convingeri, imaginatie, talent si experiente personale.
          Totusi, tinind cont ca in viata de acum am intrat complet nepregatiti si uite ca ne descurcam, de ce o fi trebuind sa ne pregatim acum pentru cea de apoi? Vom avea o vesnicie s-o intelegem si invata, dupa ce dam coltul, asta daca nu cumva viata de apoi e tot una cu cea premergatoare asteia actuale. Caz in care toate piramidele, religiile, pomenile si alte activitati dedicate lumii de apoi pot fi considerate inutile si pierdere de timp 😉

          Apreciază

          • dagatha zice:

            Corect: literatura este un punct de vedere subiectiv al autorilor, dar fiecare carte/subiect este citit/ă cu ochii unici şi irepetabili ( 😉 ) ai individului. Câti cititori, atâtea percepți, astfel că nu poți spune că s-a terminat cartea unde alege autorul să pună „the end”. Ar fi păcat, nu?
            Cât despre partea a doua…nu ştiu dacă se referă la faptul că ne pregătim pentru viața de după. Nu suntem pregătiți când ne naştem şi nici când murim. Cred că citatul adus în discuție merge pe ideea că prea ne pierdem vremea cu lucruri neimportante. Pentru că ele, lucrurile, şi aşa sunt inutile. Când te duci…te duci aşa cum ai venit. Fără nimic. Doar dacă ai norocul (pe care ți-l vei fi construit singur, desigur) să laşi în urmă un…”testament”.

            Apreciază

  10. Drugwash zice:

    Tic-tac-ul tău mi-a adus aminte de unul de-al meu, de acum vreo doi ani…
    Poteca dintre ‘tac’ şi ‘tic’
    E lungă… Nu mai zic nimic.
    😉

    Apreciază

  11. Bursucel zice:

    Ne-am învățat cu un ritm alert, asta e cert. Tic-tac! Cu termene pentru chestii serioase și amânări pentru bucuriile sufletului, pe principiul întâi munca, dup-aia distracția!
    Uneori, când secundarul ne lasă clipa de răgaz,cred că ne pierdem neștiind cărei Bucurii să-i acordăm prioritatea. Dar exersăm, Potecuță, nu? Și într-un final tot atingem momentul în care Sufletul ne răsplătește cu un zâmbet măcar… 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s