Cum am dialogat cu un robot

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu, când mă gândesc …. că trebuie să sun la relaţii cu clienţii, indiferent despre ce e vorba, mă apucă o jale ca pe codru’ când vine toamna. Că e vorba de telefonie mobilă, de societatea de gaz, de cablu, internet, etc, momentul ăla îmi scoate fire albe în cel mai brutal mod. Totul începe cu o voce suavă care-ţi şopteşte „pentru limba română, apasă 1, for english…” şi de acolo, toată polologhia aferentă. Eşti trecut prin tot meniul, pus să apeşi pe toate tastele disponibile şi ca un făcut, niciodată problema ta nu se află în acel meniu. Şi tot ca un făcut, ultima chestie pe care o spune roboţelul ăla enervant, e aia cu „dacă vrei să fii tranferat la unul dintre operatorii noştri…”. Sigur că vreau să fiu transferat! Şi aici intervine alt moment epic, ăla în care te pui la punct cu toate ariile celebre pentru că, nu-i aşa?, fix în momentul în care ai tu treabă, „momentan, toţi operatorii noştri tratează alte apeluri” şi tu eşti pus la respect cu muzică ambientală. Şi uite aşa, obişnuită fiind cu astfel de practici, mă dotez cu multă răbdare şi sun la o bancă la care am un card pe care-l folosesc pe post de puşculiţă adică numai mărunţiş am dar îmi place să mă joc. Şi sun…..
În urmă cu ceva timp, m-au chemat la bancă să-mi prezinte serviciul ăla cu ajutorul căruia poţi efectua plăţi de acasă, mi-au dat un cod şi m-au pus să setez parolă. A rămas doar să merg frumuşel acasă şi să butonez de la calculator când aveam de făcut plăţi. Deh, nu am folosit aia niciodată. Zilele trecute mi-am amintit de chestia asta şi am vrut să văd şi eu cum se face, ce trebuie să bifez. Şi intru pe site, apăs opţiunea, scriu codul pe care îl aveam notat şi introduc parola. Adică ce-am crezut eu că e parolă. „Parolă invalidă”. Hopaaa! 🙄 Mai scriu o dată, sigur am tastat greşit, mă gândesc. „Parolă invalidă”. Na, stai măi Potecuţă, nu asta era, aia era… şi o scriu. „Cont blocat. Pentru deblocare, sunaţi la…”. Şi uite aşa am ajuns să sun. 😳
Înainte să vă spun cum a decurs totul, trebuie să vă povestesc că eu am avut cu ei o discuţie de poveste în urmă cu ceva timp şi încă îmi era ruşine şi teamă că iar mă fac de pomină:

Am vrut eu să plătesc o factură de curent la roboţelul din incinta băncii şi din grabă şi obişnuinţă nu am cerut chitanţă. Pentru că am avut cândva o problemă (stăteam liniştită că e plătită factura dar ei mi-au trimis banii înapoi pe card, nu ştiu de ce. Bine că am văzut la timp că rămâneam fără curent fără să ştiu de ce 👿 ), m-am crispat puţin la gândul că nu am chitanţă pentru plată. Am pus iar cardul în roboţel dar nu am mai putut cere chitanţă că nu a rămas plata salvată. Am ridicat receptorul din incinta băncii, a răspuns un domn foarte amabil, i-am spus că am nevoie de chitanţă dar nu o pot recupera. M-a întrebat de ce nu am cerut când am efectuat plata 😯 Ei, de ce? Şi am răspuns cu voce stinsă… „am vrut să salvez pădurea dar acum m-am răzgândit”. 😳 Teoretic, nu a fost chiar un răspuns tâmpit de tot că ei au la întrebarea „doriţi chitanţă?”, la variantele Da şi Nu şi ideea cu pădurea. Salvează pădurea şi nu cere chitanţă, cum ar veni… Teoretic, deci, a fost un răspuns inspirat. Practic, i-am inspirat domnului un sentiment ciudat că a simţit nevoia să mă trateze cu multă prudenţă, parcă mă mângăia părinteşte pe creştet şi îmi spunea „suntem alături de tine, e grea viaţa, ştim…” 😀

Revenind, spun că aveam emoţii că deh, îmi fac reputaţie de ecologistă care-şi blochează contul că nu-i în stare să ţină minte o parolă. Şi sun, repetând în gând un discurs inteligent. Evident, răspunde un roboţel care mă îndeamnă să apăs tasta 1 pentru limba română. Pentru prima dată m-am bucurat, mi-am spus că am timp să învăţ discursul până mă plimbă prin meniu şi până ascult muzica lor. Şoc! După ce am apăsat tasta 1, roboţelul spune clar „Acum vă rog să rostiţi CNP-ul dumneavoastă” 😯 Ei, na! Cum naiba să rostesc CNP-ul în urechea unui roboţel?, îmi spun. Până am dus gândul la bun sfârşit, roboţelul a spus „îmi pare rău, nu v-am auzit, vă rog să îl rostiţi încă o dată”. Haide, măi, sunt la camera ascunsă? Ăsta e un operator pus pe şotii, m-a pârât domnul ăla şi acum toţi angajaţii băncii fac mişto de sufleţelul meu…. şi aud iar „nici de această dată nu v-am auzit, vă rog să mai încercaţi o dată”. Şi îmi zic că mai rău de atât nu poate fi şi îl rostesc. „Vă mulţumesc, acum vă rog să spuneţi cu ce vă pot ajuta”. De data asta chiar am zis că e o glumă sau e puţin sărită de pe fix doamna aia  care vorbeşte ca un robot. Iar a fost mai rapidă decât gândul meu şi spune „cred că nu am înţeles ce problemă aveţi, vă rog să spuneţi cu ce vă pot ajuta”. Eu vorbeam deja singură „na, ce să spun, că sunt tută şi nu reţin o amărâtă de parolă?”. „Îmi pare rău, nu am înţeles, în câteva momente un operator va prelua apelul dumneavoastră, vă mulţumesc”. Şi imediat aud o voce umană, caldă, care-mi spune instant „Bună ziua, doamna Potecuţa, mă numesc…, cu ce vă pot fi de folos?” 😯 Ăăăă, ăăăă, am vrut să întreb de unde ştie numele meu dar bine că m-am abţinut, mi-am dat şi eu seama că nu a fost o glumă şi că roboţelul ăla chiar şi-a făcut treaba bine cu un sistem bine pus la punct. Nu fac reclamă dar zău că aşa aş tot suna, fără plimbări prin tot meniul şi pierdere de timp. A durat 2 minute până am recuperat parola şi sper din suflet că roboţelul nu i-a transmis operatorului şi treaba cu tuta… 😳

Voi aveţi ceva experienţe cu operatori sau roboţei? 😀