Fă-te, suflete, izvor
să-mi stingi setea cea mai mare
să te sorb încet, cu dor
cu stropi reci s-alini ce doare.
Fă-te, suflete, vânt cald
seara, să mă porţi pe braţe
visul-şoaptă de smarald
fă-l de stele să se-agaţe.
Fă-te, suflete, un nor
să îţi cerni tăcut uimirea
picurând lacrimi de dor,
ce-ţi întunecă privirea.
Să te-ntorci apoi la mine,
nor, izvor şi vânt de vară,
Vino… cât îmi eşti departe,
e frig. Şi se face seară….
Fă-te, suflete, o pită
să-mi stîmpăr gura lihnită
de iubire şi frumos
cu prea-plinul tău duios! 🙂
ApreciazăApreciază
Eh, ce frumos! Mulţumesc!
eu am vrut să-i spun să se facă şi ciolan afumat să se tăvălească prin varză călită. Dar… ş-aşa-i zburdalnic, dacă se mai şi supără, e vai de mine 😀
ApreciazăApreciază
Şăgalnică mai eşti, bată-te norocu’ să te bată! 😆
ApreciazăApreciază
😀 fac şi eu ce pot…
ApreciazăApreciază
Right now mi-ai făcut poftă de varză cu ciolan, deşi recunosc: prefer varza fiartă, zemoasă şi mai puţin pe cea călită, uscată. Dar n-am voie să fac pretenţii, aşa că accept orice, chiar şi varză goală – Bursucelul ştie că se rezolvă rapid cu carnea, la nevoie.. 😀
ApreciazăApreciază
Să ai poftă! Dacă nu ai ajutor la păpat… aici suntem! 😀 😀
ApreciazăApreciază
Aşa, mă vezi la pămît şi tot mai dai… 😥 Mi-e oala de ciorbă goală şi nu ştiu dacă o să pot sta 3-4 ore să fac alta. Mai e un boţ de mămăligă, sparg o ceapă ori cîţiva căţei de usturoi şi-oi rezolva-o pe ziua de azi, dar zice-se că vine şi-un mîine, de obicei…
Ce-ai zice de-un ajutor la preparat ceva, orice, hm…? Sau… „la plăcinte, înainte – la gospodărit, m-am uşchit”? 🙄
ApreciazăApreciază
Habar nu am de ce dar exact ăsta a intrat în spam… probabil blogul meu ştie cât de gospodină sunt 😳
Aşa… ce ziceai de ajutor? 😀 Eu fac ce pot…
ApreciazăApreciază
Nevermind, a expirat oferta. 🙂
ApreciazăApreciază
.. să nu te superi!
este frig…se face seară.
ApreciazăApreciază
De ce m-aş supăra? 🙄
ApreciazăApreciază
..mi-am dat cu părerea….neîntrebat!
ApreciazăApreciază
Stai aşa că-i ceaţă în capul meu. Ai mai scris un comentariu undeva? Unde ţi-ai dat cu părerea?
ApreciazăApreciază
„este frig…se face seară.”
ApreciazăApreciază
Căutam deja prin spam.
Nu am de ce să mă supăr, mie aşa mi-a sunat bine când am scris. Aici nu e loc numai pentru laude, accept şi critici, nu şterg comentarii 😉
ApreciazăApreciază
Al meu suflet, ca o floare, te așteaptă acum în prag cu o caldă-mbrățișare și-ți zâmbește cu mult drag… 🙂
ApreciazăApreciază
Nu am cum să ratez o aşa primire… 😉
ApreciazăApreciază
Am zis să fie așa… de la suflet la suflet, să fie căldură, să fie luciri în priviri… Frumos ai scris, Potecuță! ⭐
ApreciazăApreciază
Aşa şi e, Bursucelule! Mulţumesc din suflet! Hai să ti pup!
ApreciazăApreciază
Un creion splendid! 🙂
ApreciazăApreciază
Feeeee, ce dor mi-a fost!
ApreciazăApreciază
Cling!
Am venit doar ca o amăgire!
Un minut, poate două! 🙂
ApreciazăApreciază
Uffff… de ce aşa?
ApreciazăApreciază
Am treabă muuuultăăă!
ApreciazăApreciază
Bineeee. Aşteptăm să fie timp….
ApreciazăApreciază
Pe cine mai știe când, Potecuțo! Să ai grijă de tine! Pupicei!
Fă-te, suflete, copil…
ApreciazăApreciază
Te pup, Fee! Chiar aştept să mai stăm la taclale… spor în tot ce faci!
ApreciazăApreciază
Fă-te, suflete, un val
cantec-doina de caval
gand soptit cu dor
in zare .
Noapte senina, Potecuta !
ApreciazăApreciază
Ce frumos ştiţi voi să scrieţi… mulţumesc!
Noapte frumoasă, July!
ApreciazăApreciază
Wow! M-ai luat prin surprindere. Sensibile versuri!
Am sa pun si eu citeva ca preambul la clipul pe care l-am ales, a propos de „soaptele” amintite
Dintre suflete-mpietrite
Si din muzici fara sunet,
Fa-te blues-ul ce vibreaza
Fa-te suflet pentru suflet
ApreciazăApreciază
Se îmbină perfect versurile tale cu melodia! Frumos!
Mulţumesc mult, mă bucur că îţi place!
ApreciazăApreciază
Reblogged this on Armonii de veghe.
ApreciazăApreciază
Sufletul asta….pfuai…
ApreciazăApreciază
Aşa mă gândesc şi eu 😉
ApreciazăApreciază
Bine că ai un suflet care te ascultă! Al meu e rebel și nu mă bagă în seamă! 🙄
ApreciazăApreciază
Trebuie pus la respect. Păi până când? 😀
ApreciazăApreciază