De n-ar fi facebooku’-n lume….

M-am lămurit cum stă treaba cu mailurile, cumva am răsuflat uşurată pentru că nu sunt singura vizată (nu că aş fi avut vreodată pretenţii de exclusivitate în acest sens) şi mi-am perfecţionat tehnica de ştergere fără pic de stres. Suntem încă în secolul vitezei, nu? Sau e expirată afirmaţia? Că nu mai ştiu la ce anume se referă viteza asta, mai ales când vrei să faci sporturi extreme sau ai chef de niţel masochism pe pâine şi alegi o călătorie cu trenul. Nici pe şosele nu faci mare brânză dacă te înfigi în acceleraţie că la cât de bine arată, rişti să îi faci cu mâna pilotului din avionul ce-ţi trece pe lângă urechea stângă. Pe autostradă mai merge cu viteză. Dacă ai trotinetă. Că la câţi km avem, cu maşina nici nu apuci să-ţi pui centura şi dai peste ieşire. Dar să revin totuşi la subiect că nişte viteză tot găsim noi pe undeva.
Reţeaua de socializare. Eşti în magazin, în cabina de probă, dai „check in” şi faci un selfie. Nu apuci să o plăteşti că deja colegele se împart în două tabere. Unele spun că te-ai îngrăşat şi îţi stă „naşpa”, altele te bănuiesc de relaţii nepotrivite cu şeful că altfel de unde ai tu bani de rochii când mai sunt două săptămâni până la salariu? Noroc cu tipul cu care ai ieşit cu-o seară înainte că salvează cumva situaţia. Spun cumva, pentru că salvează doar partea cu bănuielile, altfel ţi-ai fi dorit să nu existe posibilitatea de a lăsa comentarii :”pupik dulcik eshti scumpik” nu e tocmai ceea ce îţi doreai să vadă prietenele cărora ai apucat deja să le spui că tipul cu care ieşi e doctorand în latina veche.
Eşti acasă, cu o mască de iaurt şi argilă pe faţă, cu bigudiuri în păr şi ceară pe piciorul stâng. Ai chef să o oftici pe colega de birou care şi-a postat o fotografie la un restaurant scump. Tu spui că eşti la inaugurarea unui centru spa şi dai „enter”. În secunda doi, după primele 145 de likeuri, nu apuci bine să te umfli în pene că se trezeşte vecina de la etajul inferior să-ţi comenteze „fatăăă, vino repede acasă că se aude apa curgând la tine-n baie”. Panică! Curg comentariile laudative dar deja colega a văzut ce-a scris vecina şi a postat pe pagina ei un citat din ăla meditativ despre minciuna care are picioare scurte. Tu postezi ceva despre ăia care mor de grija altora şi îi dai ignore.
Viteză e şi când şeful tău postează un citat din Coelho că altceva nu a citit în viaţa lui şi tu, la birou fiind, te grăbeşti să-i dai like că „bă, ejti nebun, e şefu, bă”. În fracţiunea de secundă în care iei degetul de pe mouse, îţi aminteşti că eşti, totuşi, la birou şi nu ai voie pe facebook. Ce să faci? Să ştergi nu poţi, să fugi n-ai unde. Nu te mai stresa. Înainte de orice idee bună, sună telefonul. E şefu’. Te transformi în mieluşel, „săr’na şefu’, salutări la doamna, ăla micu’ mai are pojar?”, începi să îi spui că cineva ţi-a spart contul şi dă likeuri de nebun şi în cazul în care a primit unul nu ai dat tu, adică nu, nu că tu nu i-ai da like dar nu acum, adică nu, nu că acum nu ar merita dar nu de aici, de la muncă, nu că ai fi văzut că a postat acum ceva dar… nu apuci să deschzi gura că te ia direct. „Ţi-a plăcut, aşa-i? Băi, mare om coielio ăsta, băi. Băi cum le spune el aşa, la sentiment de înţelegi clar ce vrea să spună…”. Da, şefu’ aşa-i… aveţi dreptate, spui abia şoptit. Încă te miri de prostia lui dar măcar ai scăpat. Când te bucuri mai tare, spune răspicat „a, să nu uit, 10% din salariu că ai stat pe facebook când trebuia să munceşti”. Şi zbang, un trântit de telefon care doare mai rău ca un unlike fără explicaţii.
Dacă nici asta nu-i viteză, spuneţi voi ce-i? Circulă veştile pe facebook aşa cum circulau vorbele-n sat. Numai că pe facebook merge vestea-n toate zările în mai puţin de câteva minute. Până se dă un share postării. Nu ţi-ai mai văzut colega de bancă de ani buni, nu mai ai habar pe unde e, ce şi cu cine, dacă s-a măritat sau a divorţat. Nu-i nimic, un click unde trebuie şi în nici 5 minute te pui la punct cu CV-ul ei. Nu numai că afli că are un copil dar te informezi şi în legătură cu consistenţa ultimului căcuţă făcut de el. Dacă ai noroc, îl prinzi chiar live, cu poze explicite.
Păcat că nu mai ştiu parola… sunt în urmă cu toate mondenităţile şi mă simt exclusă din rândul lumii bune…
Şi totuşi, … ce frumoasă a fost vacanţa de iarnă! Ah, nu. Ce frumos e să descoperi că există viteză-n lume…. asta era încheierea!
Like! Big like! Share. 😉