Ştiţi cum se numeşte ăla care râde de ce-şi aduce aminte, nu? Nu-mi spuneţi pentru că nu sunt pregătită să înfrunt cruda realitate 🙄 Mno, pentru că inspiraţia mea e în croazieră all inclusive, fiţe, mofturi şi multe altele şi capul meu, cu toate că pare gol, are totuşi ceva care zvâcneşte violent, azi vă las „amintiri” de care am râs de dimineaţă. Am râs cu simţ de răspundere ca să nu fac mişcări bruşte din cap. 👿 Eu ştiu sigur că pe undeva am mai povestit una din ele dar nu îmi amintesc dacă şi pe potecuţe sau doar prin alte curţi. Ei, nu-i bai, dacă vă amintiţi începutul, nu mai citiţi că nu vreau să mă repet 😀 eu vreau să mă amuz de ce-mi spuneţi voi în comentarii. 😉
Cu şi despre copii pentru că sunt nişte scumpi şi au câteodată idei pe care eu nu ştiu de unde le culeg. Asta când am ocazia să fiu în preajma lor sau în preajma celor care sunt în preajma lor, sau a celor care sunt în preajma celor care sunt în preajma lor sau în… 😛
1. Clasa 0. Învăţătoarea le dă copiilor nişte fişe de completat acasă şi a doua zi de cere temele. Ajunge la fişa lui „Ionel” şi mare e mirarea când vede cât de frumos a scris pentru că, de obicei, temele lui erau pline de porcuşori. Pune bulinuţă şi trece mai departe. Când constată că băiatul care stă în bancă cu Ionel şi care, de altfel, scrie cel mai frumos din clasă, spune că şi-a uitat fişa acasă, se aprinde un beculeţ.
– Ionel, sigur tu ai scris aici?
– Sigur.
– Uite, Ionel, eu sunt foarte bucuroasă că e aşa pentru că ai scris mai frumos ca niciodată şi tocmai de aia, ca să fiu şi mai bucuroasă, te rog frumos să mai completezi un rând, acum, să văd eu încă o dată cât de fumos vei scrie, da?
Evident, ce a scris Ionel acolo a fost un mic dezastru. Învăţătoarea nu putea spune că ştie că nu Ionel a scris ci colegul lui dar a vrut să vadă ce spune elevul, înainte de a le ţine o lecţie despre minciună.
– Ionel, cum îţi explici tu că ai scris atât de frumos aici şi acum atât de dezordonat? Tu vezi ce diferenţă mare e între cele două fişe?
– Doamna învăţătoare, să vă explic. Prima dată eram supărat că am de scris şi aveam emoţii şi am scris frumos. Pe urmă, când mi-aţi dat şi bulină, am fost tare fericit. Şi eu când sunt fericit scriu urât.
😀 😀
Vă reamintesc, clasa 0. Eu îi prevăd un viitor strălucit copilului 😉
2. Acum taaaare mulţi ani. Nu ştiu exact câţi ani avea copilul, a 3-a sau a 4-a, pe acolo. Era prin spatele blocului cu alţi copii, mama lui îl prinde cu o ţigară în mână. Bătăiţă (domnilor de la protecţia copilului, nu vă ambalaţi, copilul în cauză are acum copii la şcoală aşa că…prea târziu), pus la colţ, teorii, etc. Tatăl lui era plecat într-o delegaţie şi avea de stat câteva luni aşa că mama îl pune pe copil să-i scrie o scrisoare tatălui în care să-i spună ce-a făcut. Şi se apucă bietul copil de scris, taie, scrie iar, taie.
– Tu mamă, eu nu-i spun că mă bate.
– Ba îi spui, că altfel îi spun eu şi va fi mai rău. Şi mai bine acum decât atunci când vine acasă.
Şi se apucă iar el de scris.
– Dar dacă promit că nu mai fac, mă laşi să nu-i spun?
– Nu. Trebuie să îi spui şi promiţi că nu mai faci.
Şi scrie. Mama citeşte, fuge din cameră să râdă în voie, îi scrie tatălui „să o aduci înapoi acasă, o păstrăm pentru când va fi mare” şi trimite scrisoarea. Tatăl deschide plicul, scoate scrisoarea şi citeşte :
„Dragă tată, eu sunt bine, sănătos. Cu şcoala e bine şi vreau să te anunţ că m-am lăsat de fumat” 😀 😀 😀
Aştept „perle” să îmi îmbogăţesc colecţia 😀 şi sigur mă lasă şi durerea de cap aşa că voi putea râde cu poftă 😉
Hahaha! Iaca Potecuță că sunt și alții ca mine. Eu am o întreagă rubrică: „ nu vreau să uit că am fost copil” în care mai scriu când îmi aduc aminte. Năzbâtii, animale aduse acasă, degete rupte și alte ceva.
http://distandi.wordpress.com/category/nu-vreau-sa-uit-ca-am-fost-copil/
ApreciazăApreciază
Wow… o să mă delectez mai spre seară 😉 Mulţumesc!!
ApreciazăApreciază
Cu plăcere! Uite, asta e cea cu care se mândrește tata de fiecare dată când vine cineva la noi :)) (deși oamenii, săracii, deja știu povestea): http://distandi.wordpress.com/2012/06/07/intotdeauna-sa-asculti-de-sfatul-tatei/
ApreciazăApreciază
Dar a doua povestire…râd și tot râd :)))))
ApreciazăApreciază
Aş fi vrut să văd şi reacţia tatălui… 😀
ApreciazăApreciază
Și eu! Cred că l-a făcut să râdă o săptămână întreagă! Ce spune eu?! O viață! :))
ApreciazăApreciază
O multime de perle am colectionat si eu, dar nu-mi vin acum in minte decat astea http://adelinailiescu.wordpress.com/2013/06/01/despre-copii/ 🙂 si asta http://adelinailiescu.wordpress.com/2012/08/26/695/
ApreciazăApreciază
Adelina, m-a apucat sughiţu’ de atâta râs. Nepoţica ta e de milioane 😀 sau de milioni să fiu în ton cu telefonul 😉
ApreciazăApreciază
:)) ultima a fost chiar grozava! faine…faine…de asta copii sunt unici ca si varsta lor de zi cu zi…
ApreciazăApreciază
a nu se citi gramatical!!!!
ApreciazăApreciază
Da, sunt minunaţi toţi copiii.
Aici nu am văzut până acum pe cineva care să vadă doar eventuale greşeli într-un text şi să şi strige pentru asta. Aşa că stai liniştită, nu e cazul să îţi faci probleme 😉
Să ai o zi minunată!
ApreciazăApreciază
După ce că m-ai făcut să râd, mai vrei și comentarii?
ApreciazăApreciază
Vreauuuu! 😀
ApreciazăApreciază
Fooaaaarte tare! Trebuie să fi fost de neprețuit reacția tatălui la citirea scrisorii „pramatiei” ! Genială și poza!
ApreciazăApreciază
Cred şi eu… 😀 Poate îl pun cândva să îmi descrie exact 😉
ApreciazăApreciază
Nu comentez, că iar îmi vine să dau de-alea grele.
La naiba, tocmai am comentat! 🙂
ApreciazăApreciază
Cam cât de grele? 😀
ApreciazăApreciază
Hint: I’ve been called ‘Mihai’ again this morning, which disturbed my sleep.
ApreciazăApreciază
Nu pot să creeed. Ei, până aici, până şi eu m-am enervat, ăştia nu mai au pic de ruşine, zău! Vezi dacă nu ai înjurat destul prima dată? 🙄
ApreciazăApreciază
Verba volant, ştii prea bine!
În lupta asta eşti cu mine? 😉
ApreciazăApreciază
Eu nu am mai fost deranjată de atunci. Dar nu e timpul trecut
ApreciazăApreciază
Ţi-aş mai oferi un indiciu dar n-ar mai avea farmec articolul pe care am de gînd să-l scriu. Abia atunci cred că vei înţelege dimensiunea întregii situaţii. 😉
ApreciazăApreciază
Se numara si poznele?
Pe la vreo 7-8 ani ai mei, eu cu vecina si prietena mea de nazbatii, am prins si sechestrat o vecinica mai mica ce era extrem de paracioasa si ne dadea mereu de gol de cate ori savarseam vreo „nefacuta”. Drept pentru care am incuiat-o in sifonierul mamei in trei canate, pacalind-o ca o ducem sa se plimbe cu liftul pana la magazin sa ii cumparam ceva buuun! Da? Ei, si am cam uitat-o acolo incuiata, vreo jumate de ora, timp in care asta mica tot astepta sa se opreasca liftul, noi huruiam ca toate lighioanele pe langa usa, ca sa o facem sa taca si sa nu urle. Ne-au prins, bineinteles! Ne-am „luat-o” frumusel. Doar ca tata ma pusese sa si strig tare sa se auda pana la mama vecinicii sechestrate: ” Nu mai faaaac, promit! Imi pare rau!” … timp in care nuielusa se lipea de mine.
A doua zi m-am dus discret la aia mica si i-am soptit:
” Nu imi pare rau deloc, si data viitoare te urc in avion! Sa iti cumperi parasuta, m-auzi?”
Nu a mai fost o data viitoare, m-a parat din nou alor mei si am stat pedepsita 3 saptamani in curte.
ApreciazăApreciază
😀 😀 😀 Ioiii, biata fată. Dar nu pot să nu remarc imaginaţia. Lift? Cât de tareee.
Mie îmi pare rău că nu a fost şi avion, aş fi vrut să aud şi despre asta 😳
ApreciazăApreciază
Uite ceva ce am auzit chiar ieri. Stăteam eu pe balcon şi nişte vecine la bancă, una era şi cu fiul (de maxim 5 ani). Cea cu fiul povestea că ala mic (Edi) e tare supărat că merge la ţară în vacanţă.
Edi: Păi nu am copii acolo!!!!
Vecina (mama): dar dacă ar fi vreo tabără ceva la ţară să fie şi alţi copii, îl şi văd pe Edi (sau Iedi cum spune ea) dând câte un fir de fân la capre.
Edi: Nuuuuuuuuuuu.
Vecina (celaltă): Ce Edi e grea munca?
Edi: Pentlu mine daaaaa!
ApreciazăApreciază
Sărăcuţul de el, păi cum să nu fie greu? 😀
ştiu şi eu pe cineva care urlă de mama focului când aude de mers la ţară dar după o juma de oră nu-l mai poate aduce în casă.
ApreciazăApreciază
:)) e o adevărată figură Edi ăsta…
ApreciazăApreciază
Si eu am o colectie intreaga de „perle” rupte din copilarie, dar intrucit autorul lor e Bula, prefer sa nu le amintesc. Nu aici 😉
Ce mi se pare mie paradoxal este faptul ca in timp ce multi copii poseda o gindire matura, multi maturi poseda una infantila. Asta s-o fi numind dezvoltare involutiva? 😆
ApreciazăApreciază
Asta merită studiat. Deşi… mi-e teamă de concluzii 🙄
ApreciazăApreciază
Măăăăi… De ceva zile tooot râd cu poftă – parcă vezi că o să-ncep să umblu despuiată pe motiv de lipsă haine adecvate-n garderobă! 😆
Acum mi-s ușor pe Drumul Somnului și n-aș scrie mai mult – mi-e că iese varză-n comentariu și-ar fi păcat. Mă ierți,Potecuță? 😳
ApreciazăApreciază
Ti iert şi ti îmbrăţişez! Acum că ai terminat mândreţe de păturică, mă mai pot supăra pe tine? 😛
ApreciazăApreciază
Apăi atât ar mai lipsi – să încep să mă laud și cu perlele din copilărie… 😉
ApreciazăApreciază
In primele zile de gradinita, un copil plange, ce zic eu ca plange, jeleste, nu dupa mama, ci dupa tata . Il iau in brate, incerc sa-i spun povesti, muzica, nimic nu-l linistea, el stia ca tatal lui nu-l lasa sa planga niciodata indiferent de motiv . Asa ca ii spun ca daca tace, il sun pe tata, ii spun cat de cuminte este Alex, si tata vine repede, repede . In timp ce eu ma prefac ca sun, se face liniste in clasa. Alex al meu, care avea doar 2 ani si doua luni, isi luase scaunelul si se asezase in fata usii de clasa, zambitor si satisfacut ca ma dusese de nas si pe mine . Acum este sef. implineste cat de curand 4 ani, si inca incearca sa ma manipuleze cu dragalasenie . :))) Imi lauda cerceii, pantofii, coafura, gaseste el ceva, dar cu plansul stie ca nu-i merge ! 😀
ApreciazăApreciază
Hehehe. Şi rezişti în faşa valului de laude? Drăguţii de ei.
Fetiţa unor prieteni, prima zi de grădiniţă după lunga şi frumoasa vacanţă.
– Mama, astăzi chiar începe grădiniţa?
– Da, mami, chiar acum mergem şi îţi vezi iar colegii
– Of, fu..-i mama ei de viaţă 😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
clar, nu are o educatoare ca mine :)))
ApreciazăApreciază
Sunt convinsă 😉
ApreciazăApreciază
Haaaaaaaaaaaahahahaahaha!!! 😆
Asta a fost cea mai tareeeeeeee!!! 😆
ApreciazăApreciază
de mică a navălit viaţa peste ea, cu tot cu greutăţi 😀 😀
ApreciazăApreciază
Ah, de-aş putea să-ţi povestesc de-adevăratelea nişte lucruri pentru care ar trebui să mă priveşti drept în ochi ca să crezi că nu bat cîmpii… Copiii uneori nu sînt simpli copii, ci suflete, entităţi mature, limitate doar de posibilităţile „containerului” în care sînt constrînşi pe moment. Cîte frustrări se pot aduna din cauza asta, de la vîrste fragede, situaţii „de neconceput” pentru adulţi. Şi spun asta din proprie experienţă…
ApreciazăApreciază
E un subiect care merită o postare la tine. Greşesc?
ApreciazăApreciază
Multe-ar merita. De mi-aş găsi forma şi inspiraţia… Se pare că numai „combustibilul” cu cifră octanică ridicată mă poate aduce în „transa” necesară destăinuirilor importante. Şi totuşi, literele pe-o foaie – imaginară, mai ales – nu au greutatea necesară pentru a întipări în sufletul audienţei senzaţia reală a experienţei povestite pe viu.
M-ai crede dacă ai citi că am amintiri de cînd eram în faşă? Ai spune că e imposibil, că bat cîmpii, că povestesc chestii din filme. Iar eu mi-aş irosi timpul şi mi-aş pierde credibilitatea. Dacă (mai) am aşa ceva. 🙂
ApreciazăApreciază
Eu încă sper… poate, într-o zi vei scrie
ApreciazăApreciază
Fă-ţi nod la batistă şi adu-mi aminte cîndva. 🙂
ApreciazăApreciază
Foarte tari amândouă și nici nu auzisem de ele! Pentru atunci când vei avea timp, îți trimit și eu niște perle de-ale copiilor: http://www.racoltapetru6.wordpress.com/2012/05/17/candoare-si-intelepciune/
ApreciazăApreciază
Mulţuuumesc, Petru! M-am distrat pe cinste 😀 😀
ApreciazăApreciază
e bine sa pastram aceste perle pentru ca arata cat de mult gandesc cei mici, sa nu mai zic cat ne amuzam noi adultii 🙂
am si eu o categorie cu cateva perle de-ale plozilor mei 😀
http://piticidarvoinici.wordpress.com/?s=perle&submit=C%C4%83utare
p.s.: a doua a fost cea mai tare 😀
ApreciazăApreciază
Frumoasă colecţia ta!! Sunt delicioşi! Da, ţi-am dat dreptate la tine pe blog, merită păstrate, ar fi păcat să nu…
ApreciazăApreciază
multumim 😀
toate trebuie pastrate ca adevarate „perle” 😉
ApreciazăApreciază
Mi-a placut mai mult prima. Are ceva inedit.
ApreciazăApreciază
Aşa-i? Prima dată am râs. Dar am analizat apoi şi nu e chiar numai de râs…
ApreciazăApreciază
Superb! 😆
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază