Atenţie! Dau buzna gânduri ciudate

1M-am evaporat. Sau cel puţin aşa cred, aşa ar fi normal, aşa ar fi logic. Coafura rezistă şi rezistă şi rezistă însă neuronii mei nu. Pur şi simplu s-au ascuns undeva la umbră şi nu mai dau de ei, umblu aşa, bezmetică, pe coclauri şi nici nu mai ştiu ce caut. Cred că străbunicul meu a fost eschimos. Şi dacă nu el, mămica lui sigur a fost. Dacă nu plec mă transform, cântă Chilian. Eu mă transform dacă plec. Cum să fac să scap? Merge un concediu pe motiv de hipersensibilitate meteo? Şi unde să-l petrec? Aş zice „la mama naibii” dar cine îmi garantează că la mama naibii temperaturile sunt mai normale? Nu sunt făcută pentru zile din astea. Şi cred că am ieşit deja din perioada de garanţie că altfel m-aş fi schimbat cu una nouă dar nu mai am unde. Am văzut recent locul în care m-am născut. E în paragină. Clădirea abia se mai vede de buruieni. Trist peisaj.

Bine că nu arăta la fel pe vremea aia, altfel aş fi fost o depresivă şi nu m-aş fi suportat aşa. Medicii recomandă să bem 2 litri de apă. Pentru hidratare, cică. Să mâncăm legume şi fructe şi să evităm prăjelile, grăsimile, tutunul şi cafeaua. Ca să nu ne deshidratăm, să nu ne crească tensiunea, să nu, să nu. Ei, aş! Totul pentru trup. Dar sufletul? Cu sufletul cum rămâne? Pentru hidratarea sufletului ce recomăndări aveţi, domnule doctor? Că nu merge tot cu apă, ar fi prea simplu, prea la îndemâna oricui şi, în final,  prea puţină apă în lume ca să liniştească atâtea suflete însetate. Şi, în fond, dacă sufletul nu e frumos, degeaba dăm cu loţiuni pe trup. Ne va trăda când ne vom aştepta mai puţin. Va erupe violent şi vom rămâne goi în urâţenie. Şi singuri, mai ales singuri, luptând cu urâtul din noi. Şi va fi o luptă inegală. Să beau, totuşi, un pahar cu apă. Nu merge. Forţat nu pot bea, nu pot mânca, nu pot dormi. Nu mă pot educa în sensul ăsta. Pun paharul la loc şi mă întorc la cana de cafea. Hai, doctore, ţine-mi predici, te ascult. Sau nu, nu am chef să te ascult, deschid cartea şi mă pierd printre rânduri
……………………………………………………………………………………………………………………
O muscuiţă m-a întrerupt din citit. Mi-a amintit de gâza Oanei Pellea. A ei s-a aşezat pe o literă de pe tastatură şi a pus-o în situaţia de a continua să scrie căutând cuvinte care să nu conţină litera respectivă, să nu o strivească. Minunat pasaj! A mea nu mă pune într-o astfel de încurcătură, nu mă provoacă în niciun sens. Îmi dă, totuşi, două opţiuni : fie ţin cartea deschisă şi recitesc acele rânduri aşteptând să prindă curaj pentru zbor, fie îmi văd de lectură şi întorc pagina, strivind musculiţa. S-a aşezat pe cuvântul „lună”. Pe partea dreaptă, în dreptul ei, e cuvântul „regret”. Ce să fac aşteptând? Proiectez totul la o scară mai mare şi dacă noi suntem „musculiţe” în mâna destinului şi „luna” rămâne ce este, ce e „regretul”? Cui să îl atribui? Şi atunci, între lună-cer şi regret-pământ, e viaţa noastră, nu? O respiraţie, o bătaie de aripi, o adiere. Şi câteodată ne simţim striviţi deşi suntem mai vii ca niciodată. Şi nu mai putem ridica privirea, nici spre pământ nu ne putem întoarce, nici înapoi nu putem merge. Rămânem aşa, suspendaţi în timp şi spaţiu, plutim fără ţintă, fără vânt, fără valuri care să ne dea măcar iluzia unui ţărm, visul unei destinaţii. Prea grele gânduri pentru un pui de eschimos care îşi pierde echilibrul în căldură. Oare cu raţiunea stau bine? Aş vrea să se inventeze un raţiometru sau raţionametru să merg din când în când să mă testez. Aşa cum se măsoară tensiunea, să se măsoare şi raţiunea, să vezi dacă mai eşti în limite normale. Ar fi util, nu? Să se facă centre de colectare, să existe locuri în care hiperraţionalii să mai doneze şi celor care sunt sub limita de jos. Dar în ce s-ar ţine şi cum s-ar contoriza? Nu mai am răbdare, suflu încet şi musculiţa mea eliberează cuvântul „lună” şi dispare. În seara asta voi privi atentă Luna, poate voi vedea o mică pată pe ea şi voi putea crede că musculiţa s-a mutat de pe luna din carte pe Luna de sus. Da, îmi place să mă joc şi nu văd de ce n-aş face asta. Va fi o pată mică, cu aripi. Pe lună. E dreptul ei să ajungă acolo, eu nu i-am strivit zborul, nu m-aş fi iertat pentru asta. Zborul nostru de cine depinde? E prea cald. Beau cafea şi fumez. Nu e indicat. Ce e indicat? Ne învârtim în cerc. Dacă ar fi un doctor chirurg de suflete, aş vrea să-l vizitez. Nu are nimic sufletul meu, se zbate în ritm normal dar aş vrea să văd ce spune medicul în faţa pacientului. „E doar puţin răcit, trece cu paracetamol şi o baie fierbinte”? În faţa unui caz grav, ce face? Priveşte în ochii pacientului când rosteşte diagnosticul? Recomandă un transplant? Musculiţa mea e în drum spre lună. În seara asta o voi vedea. E cald şi cred că străbunicul meu a fost eschimos.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Atenţie! Dau buzna gânduri ciudate

  1. Bursucel zice:

    Potecuță, lasă… Adică… lasă, măcar e bine că mai dă buzna un gând și-ți dă ghes să scrii. 😉

    Apreciază

  2. Drugwash zice:

    Scoate dopu’ şi lasă-le să curgă, să se golească rezervoru’, c-or fi făcut alge şi mormoloci gîndurile alea! 😀 Să ştii că mie nu mi-i cîtuşi de puţin milă de muşte, ţînţari, păianjeni şi alte dihănii minuscule; păi cît îi grădina de mare, alt loc nu-şi găsesc decît în ciorba mea?! 🙄

    Şi una din puţu’ gîndirii: nu contează unde te-ai născut – contează cum ai crescut! 😎

    Apreciază

    • Stai aşa că dacă-i cu gândaci şi alte chestii din alea, nu mai e loc de zbor spre lună şi dulcegării, e ori mătură ori papuc 😀 😀 Cu alea nu negociez.

      Eu ştiu ce spui dar nici în halul ăla. În loc să facă şi ei muzeu, să scrie „aici a apărut pe lume potecuţa”, ei au lăsat să cadă tencuiala de pe fosta maternitate. Aşa cevaaa…. 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Mvaaaaaaai! Cum de şi-au permis, grijania şi parascojania mamii lor de puturoşi nesimţitori! 😛 În numele dreptăţii, decretez:

        Să se repare urgent şi fără zăbavă lăcaşul sfînt de unde a pornit în lume draga noastră Potecuţă plină de dor!

        Să i se pună la dispoziţie Potecuţei rezerva regală de module lunare miniaturale pentru zborurile musculiţelor, precum şi un milion de perechi de papuci cusuţi cu fir de fugi-gîndace-că-te-fleoşc plus un milion de mături de ultimă generaţie marca Hairy Poker! 😀

        Apreciat de 1 persoană

        • Uraaa! Uraaa! Uraaaa! Aştept alte „uaraaa”, însoţite de semnături şi aplauze! Aşa da! Parcă se mai răcoreşte în jur. Cui trebuie să mă adresez cu petiţia-n mână? 🙄
          Papucii să fie cu senzori care detectează mişcările gândăceşti, să nu fie nevoie să îi „fleoşc” eu că e o senzaţie ciudată.

          Apreciază

          • Drugwash zice:

            Parcă văd cum se dau loviţi „pretinii” pretinzînd că sînt răguşiţi şi nu pot striga dar ura o poartă oricum în inimă. 😛 😆

            Programul pentru primiri de petiţii este următorul: „astăzi nu se acceptă petiţii; veniţi mîine”. 🙄

            Vom da comandă specială de papuci fully-automatic care nu numai că detectează „roboţeii” dar îi şi aleargă pînă se predau; unica condiţie va fi ca papucii să fie încălţaţi, pentru o funcţionare optimă. 😛 😀

            Apreciază

  3. ulysepribeag zice:

    Toute simplement, potecuta:
    Pentru hidratare sulfeteasca recomand dragoste, numai in stare pura, neimbuteliata. Atentie la doza caci poate provoca dependenta.
    Regretele iti apartin numai tie, restul e iluzie sau lasitate.
    Adierea poate tine o eternitate daca stii sa o simti, sa o gusti, sa o lasi sa te poarte spre lumi nestiute.
    Nu, nu plutim fara tinta. Doar sa izbavim sa activam acel ascuns al treilea ochi si vom vedea tarmul si telul prin negura. Suntem in fiecare viata insa suma actiunilor noastre karmice.
    Cazuri cu adevarat grave? Da, te uiti in ochii lui si incerci sa ii preiei durerea, sa ii transmiti macar pret de o clipa acea lumina care sa il scoata din abisul fricii si al neputintei.
    Musculita nu o vei mai vedea si nu o vei prinde. Intoarce-te mai bine in tine si uite-te cu mai multa atentie. S-ar putea sa fii surprinsa de ce vei descoperi.
    Bun, caldura e pe trecute. Iar tu trebuie sa zambesti acum. E ieftin si incurajator, nu? 🙂

    Apreciază

    • Eu zâmbesc tot timpul, chiar şi acum, în ciuda căldurii. Aşa cum am scris, chiar nu am nevoie de doctori, poate pentru „nebunie” dar nici aia nu e sigur. 😉
      Dar!! Cu faptul că nu voi vedea musculiţa nu pot fi de acord. E musculiţa mea, jocul meu, seara mea, luna mea! Am zis că o voi vedea şi aşa va fi! 😀

      Apreciază

  4. ulysepribeag zice:

    Bine potecuta. 🙂 Zeii vor fi cu tine in aceasta seara si iti vei vedea atunci musculita si luna. Faca-se voia ta. Seara asta. Restul este irelevant.

    Apreciază

    • Zeii nu au de ales, sunt ca un copil răsfăţat când nu-mi convine ceva. Dar s-a înţeles că musculiţa e chiar musculiţă, da? Nu e vorba de nimic sofisticat. Chiar de pare că am filosofat, am făcut-o prost şi nu asta era intenţia. Nu am motive de introspecţie, nu e cazul. Dacă postarea pare tristă, nu e vina mea. am spus-o de atâtea ori încât mi-e teamă că plictisesc.

      Apreciază

  5. Adriana zice:

    Postarea ta tristă? Vai de capul meu! Mi se pare că ai reuşit să ameţeşti cuvintele şi stările că am zâmbit (din nou, ştiu), am fugit niţel cu privirea spre lună, m-am văzut eschimos ca tine, apoi am privit după muşte să mi se aşeze şi mie printre cuvinte, poate asa devin şi eu asa filozoafă şi mai ies din conul ăsta de linişte in care m-am aşezat de ceva vreme. Nu ştiu ce e bun pentru suflet, nici pentru trup…ţine de conjunctură şi moment. De Dumnezeu şi iubire nu m-aş lipsi, dar astea-s pentru suflet şi stare înaltă, pentru o stare de bine mai tangibilă m-aş mulţumi cu o bălăceală şi o limonadă rece. Nu-i vreme însă decat de vreo bere cu lămâie, văd că in casă astea stau in frigider, iar lămâi adevărate nu am, bag seamă. Potecuţă, te salut că bat câmpii şi zău că nu e de la căldură căci după cum ştii locuiesc in pădure, iar acum e cum nu se poate mai bine, că destul ne-a plouat. Te pupic.

    Apreciază

  6. Oana zice:

    mă potecuțule, tu ești gravid, mamă 🙂 păi și abia acu spui?
    gravid cu un ghemotoc de gând ciudat și…o musculiță.
    despre lună nu zic nimic, că mă ceartă…iar!
    Dar de pupat Potecuța cu dor cu tot, pot!

    Apreciază

  7. Dacă sufletul ți-e înfierbântat și tânjește după răcoare, îți recomand să dai drumul la aer condiționat. Așa aș face și eu dacă eram inspirat să-mi instalez, dar acum e prea mare cererea și trebuie să mă mulțumesc cu un ventilator. 🙄

    Apreciază

    • Nuuu, Petruuuu! Nu aer condiţionat! Eu ţin la mine şi la cei din jur (aici intraţi şi voi toţi că îmi sunteţi dragi) aşa că lăsaţi prostiile cu aere că nu e bine deloc. Spune merci că nu ai, mai bine aşa 😉

      Apreciază

  8. july zice:

    E o Luna maaaaare la mine….. cat roata cascavalului ! Vrei o feliuta ? 😀

    Apreciază

  9. Ana zice:

    Io de ce nu pricep ce vrei sa spui in propozitie? Pentru ca refuz sa fiu jos in roata Bursucei? 😛

    Apreciază

  10. dagatha zice:

    Sensibiloaso! 🙂
    Dacă tot ai eschimoși în familie. mă bag la o îmbrățișare eschimoșească 😀
    Cât despre muscoșenie, eu aș merge pe mâna lui Creangă: era și ceaslovul ăla bun la ceva! 😉

    Apreciază

  11. succesulpe zice:

    Foarte dragute ganduri 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s