La ce ajută anonimatul?

Dacă viaţa ar fi scenă, ce spectacol…!, mi-am spus de nenumărate ori parafrazând, stângaci, Poetul. Fie că vrem sau nu, fie că ne place sau nu, adesea suntem puşi în faţa unor situaţii care ne obligă să jucăm teatru, să fim altfel, să nu fim noi. Reguli nescrise ale bunului simţ sau reguli de „ordine interioară” ne împiedică să acţionăm aşa cum ne ghidează primul impuls. De multe ori nu spunem exact ceea ce gândim sau alegem să nu spunem nimic dacă părerile noastre nu coincid cu ale interlocutorului. Pe de altă parte, viaţa asta, aşa cum e ea, ne lasă prea puţin timp pentru „metafore” şi paşi cu tălpile goale pe iarba înviorată de rouă.
Internetul nu are reguli. Ne lasă mână liberă, uneori chiar ne pune, fără să ştim, o oglindă în faţă şi când credem că râdem mai cu poftă de cel din faţă, se face lumină şi vedem că, de fapt, râdeam (şi) de noi. Mai mult decât atât, internetul ne oferă posibilitatea de a fi ce vrem noi. Ajungem chiar să ne identificăm cu „personajul” creat în cazul în care am ales să fim altcineva. Dar până unde se poate merge, totuşi? La umbra anonimatului avem două opţiuni :

fie suntem noi, cei adevăraţi, fără machiaj şi fără teama de a încălca una din regulile mai mult sau mai puţin stupide ale societăţii, fie alegem să bravăm, încercând să fim cu totul altfel, crezând că astfel suntem mai interesanţi. Nici asta nu e de condamnat. Adunăm frustrări, culegem destul amar, trebuie cumva să răbufnim şi anonimatul ne ajută să mai „şuierăm” printre dinţi vorbe de duh pe care ni le cenzurăm în faţa cunoscuţilor. Dar dacă tot ne plângem de câte ori avem ocazia de viaţa asta nasoală, de ce alegem să ne facem zile amare şi în timpul în care ne putem refugia citind ceva ce ne face bine?

Blogul înseamnă şi „socializare”, dialog, schimb de opinii. Dacă citeşti o postare despre pantaloni şi părerea ta nu coincide cu cel care a scris, e nu numai frumos ba chiar interesant şi necesar să îţi spui punctul de vedere. Dar înseamnă oare că persoana respectivă e proastă doar pentru că nu e de acord cu tine? Eu aş spune că nu dar e dreptul fiecăruia să creadă ce vrea. Important este să nu îi şi spui asta. Nu eşti singurul deştept nevoit să-i suporte pe toţi cei bătuţi în cap doar pentru că ai ales un pseudonim care te păzeşte de orice pală de vânt din „realitatea” care oricând îţi poate dovedi contrariul. Şi totuşi, se întâmplă destul de des. Ce nu înţeleg eu este de ce continuăm să ne „amărâm” intrând pe siteuri sau bloguri despre care ştim că nu corespund nevoilor sau principiilor noastre? E drept, nu toată lumea poate fi de acord cu noi, îmi place dialogul civilizat, îmi plac „divergenţele” dar de ce simţim nevoia să jignim doar pentru că ni se pare că suntem singurii frumoşi şi deştepţi şi oricine are altă părere are direct etichetă de prost?
Nu am înţeles asta niciodată…. De ce nu ne folosim aşa cum ar fi bine de avantajul acestui „anonimat”? În public e mai greu să spui pe şleau că îi trimiţi pe toţi politicienii în….., colegii sau cei din familie te ştiu finuţ, nu vrei să îi şochezi. O poţi face aici. Dar de ce să sari la gâtul celui care scrie despre politicieni? Am dat un exemplu banal.
Modelăm „personaje” atunci când nu suntem împăcaţi cu noi. Cine se cunoaşte şi se iubeşte aşa cum e, chiar şi la umbra anonimatului, se poartă aşa cum este el, este natural, chiar cu excese de sinceritate pentru că poate şi pentru că ştie că nu-l recunoaşte vecina de palier. Cine are probleme cu propria persoană, ajunge să nu mai ştie cine e de fapt, „Georgel” sau „mickyboy”? E pe un drum greşit de pe care cu greu se mai poate întoarce. Şi „mickyboy” îl va acapara pe „Georgel” până când se va trezi şi va constata că oglinda e mai crudă decât credea….

P.S. Foarte important : în primul rând e postare venită din senin, după ce am citit nişte comentarii aiurea pe un blog. În al doilea rând, nu se referă la cei care au un blog şi semnează altfel decât cu nume şi prenume (ar fi culmea, tocmai eu 😀 ) ci mai mult la comentatorii de profesie care îşi aruncă veninul peste tot, din orice. În al treilea rând, nu mă întrebaţi cine m-a supărat pentru că pe potecuţe, aşa cum ştiţi, domneşte liniştea şi pacea deci nu pe mine m-a „lovit”. Am văzut eu undeva pe cineva care a încercat să pară mai deştept decât e pe la comentarii. Şi a cam muşcat-o…  Aşa mi-am amintit că de mai mult timp tot vreau să vă întreb cum e cu anonimii ăştia 🙄