Concuuuurs despre…. „nimic”

1O să fiu scurtă. Of, limba asta a noastră, pe cât e de frumoasă, pe atât  e de darnică atunci când vine vorba de interpretări. O să fiu concisă, parcă sună mai bine şi dă bine „la public”, se vede treaba că ştiu sinonime. Nu că ar interesa pe cineva dar îmi ridică moralul treaba asta. Când am tendinţa să cad în butoiul ăla nemilos al  minusurilor, mă uit aici şi văd cât sunt eu de deşteaptă, mânca-m-ar mama pe mine, şi urgent ridic nasul şi iau poziţia omului cu paru’-n partea dorsală a existenţei lui. Aţi înţeles ceva? Nu aveaţi cum că doar nu degeaba am pus titlul ăla, păi ori vorbim despre nimic, ori nu mai vorbim. Ba vorbim că „nimicul” de care o să vă vorbesc e un nimic mai special.

Vă mai amintiţi de acest frumos concurs? Dacă nu, v-am amintit eu acum. Trebuie să vă spun că eu m-am simţit tare bine citind poveştile celor care au dorit să le împărtăşească, a celor care şi-au dorit cartea. Şi mai bine m-am simţit atunci când am trimis cartea deşi ar fi fost şi mai frumos să am pentru toţi. Dar nu am avut şi nici acum nu am. Înainte de a vă spune concret despre ce e vorba, m-am gândit mult şi am ajuns la concluzia că nu e o carte potrivită pentru copii, altfel nu ar mai fi fost concurs, cartea ar fi ajuns direct acolo unde trebuie să ajungă acum şi oricând cărţile şi vă rog pe voi să faceţi asta dacă aveţi posibilitatea. Sau măcar să daţi un vot, e o mână de ajutor.

Gata că numai concisă nu am fost. Despre ce e vorba în afară de… nimic? Am o cărticică şi vreau să o fac cadou dacă asta vă aduce măcar un zâmbet. Vă place Mircea Cărtărescu? Despre „Nimicul” lui e vorba. E o carte de poeme scrise între 1988-1992, despre care el spune fix aşa : „„Le-am gasit, uitate, abandonate si prafuite, intr-un plic vechi dintr-o cutie de carton, bietele mele ultime-ultimissime poeme, care-au zacut acolo aproape douazeci de ani, fara sa mai spere intr-o deshumare pioasa. Le-am recitit cu inima stransa, atat cat mai puteau fi ele citite pe foile galbene si friabile, patate de cafea, strapunse de furia micilor litere de metal ale masinii mele de scris.
Si deodata mi-am dat seama ca in graffitiurile astea e mai mult adevar (chiar daca mult mai putina literatura) decat in toata poezia mea anterioara, ca de fapt asa am vrut sa scriu întotdeauna, ca aici ma recunosc, ca aici respir, ca aici sunt in sfarsit liber. Le public acum ca pe niste «postume din timpul vietii», pentru beneficiul catorva prieteni.

E… hmm, cu de toate. Nu îmi permit să fac eu recenzie acestei cărţi că ar fi o impostură mare din partea mea dar vă las o mostră (cei născuţi după ’89 se vor întreba, probabil, ce mama naibii făceau ăia în lumina aragazului. Dragii mei, nici eu nu am prins chiar cretacicul dar pe cuvânt că momentele alea au fost de poveste. Asta când prindeai butelie. Când nu, făceam umbre pe perete de la lumânare până adormeam că nici oi de numărat nu aveam, nici de ouăle lui Nastase nu auzisem încă 😀 )

Iarna, în lumina albastră a aragazului
stăm in bucătărie
vorbim discuţii până spre dimineaţă…
Focul albastru pâlpâie la cele patru ochiuri
şi noi stăm faţă-n faţă, cu pahare aburite în mâini
şi ne-apucă, aşa, ne cuprinde un farmec…
vorbim în semiîntuneric
nu ne privim în ochi
ne spunem ce n-am fi visat să ne spunem vreodată…
Privim focul albastru cu vinişoare roşcate
simţim căldura,
ne apucăm câteodată de mână
şi-ncepem iar cu autoanaliza sau cu micile bârfe sau
fireşte, cu situaţia.
Geamurile îngheţate până sus
câteodată le mai deschidem
când se face prea cald
şi aerul negru de-afară se umple de aburi
Toate luminile sunt stinse la blocul de vizavi
toţi dorm.
La lumina albastră a aragazului
bucătăria noastră micuţă se face şi mai mică
ne-mbracă strâns, iar noi vorbim discuţii
şi suntem unul singur
cu adevărat noi suntem unul singur.

Vă doriţi cartea? Dacă da, cum să facem, cum să facem? Data trecută, fiind vorba de o carte autobiografică, v-am rugat să îmi spuneţi titlul cărţii voastre, dacă ar fi să o scrieţi. Acum trecem pe muzică, zic. Dacă doriţi cartea, vă rog din suflet să îmi spuneţi aşa: dacă viaţa voastră ar fi o melodie, care ar fi aceea? Şi de ce? În câteva cuvinte să nu ziceţi că vă maltratez 😀
Şi vă mai rog să mă ajutaţi cu ceva. Facem ca data trecută, cu voturi sau aveţi alte idei? Eu vreau să fiu corectă şi „transparentă”, chiar trebuie să fie totul cinstit şi la vedere, nu dezavantajăm pe nimeni.
Hai să ascult melodiile 😉

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Concuuuurs despre…. „nimic”

  1. july zice:

    Este ritmul pe care iubesc, traiesc, versurile exprima ceea ce cred despre viata si oamenii pe care ii intalnim, pe care ii lasam sa se apropie destul de mult incat sa ne auda melodia . Si da, la lumina albastra doi se simt ca si cum ar fi unul . 😀

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mugur zice:

    Of, Potecuță dragă, mă pui în mare încurcătură!
    Cum aș putea alege o singură melodieFiecare perioadă a vieții mele a avut un fel de fundal sonor, o melodie ce ar fi reprezentativă acelor ani. Ar fi să le adun pe toate într-un „colaj” muzical, apoi să încep cu poveswtea fiecărui fragment de viață. Și te rog să-ți amintești că am adunat și ani destui!
    Astăzi aș așeza în fața ta „Derniere danse” al Indilei, dar și „Turner dans le vide” al aceleiași. Mă simt ca și cum aș avea ultima ocazie de a-mi dansa visele, de a le aduce în fața lumii, dar în același timp mă simt învârtind golul și învârtindu-mă în golul anilor netrăiți, în golul trăirilor posibile și neatinse.
    Nu, n-am să particip la concursul tău, în principal pentru că nu-mi pot ilustra viața cu o singură melodie, iar apoi, pentru că o singură melodie nu este suficientă să-mi cuprindă trăirile de peste ani.
    Dar sper să ai destui concurenți între care să cauți fericitul câștigător al cărții! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Sonia zice:

    Potecuțo, mulțumesc mult și mă înscriu și eu. În afara concursului. Și pun o melodie. Bine, poate ar mai trebui schimbate un pic versurile, chiar și linia melodică, dar mi-ar plăcea ca cititorii tăi să rețină următoarele: Lume, lume, soro lume, hai la vot. 🙂 Că nu-mi place deloc cum stăm în clasament. Ultimul vers e creație proprie. 🙂

    Apreciază

    • Sonia, sigur în afara concursului? De ce?

      Tare îmi doresc să se mai adune voturi. Eu nu ştiu ce se întâmplă pe FB că nu am pentru potecuţe iar pe al meu personal nu am mai intrat de muuult timp dar ceva e cu semnul întrebării. Am citit şi postarea ta şi m-am întristat puţin.

      Încă sper într-o răsturnare de situaţie!
      Strig şi eu cu tine : Luuuumeeee, hai la vot!!

      Apreciază

      • Sonia zice:

        Potecuță, nu particip pentru că nu am răspuns cerinței. Melodia aia nu reprezintă toată viața mea, numai pe cea de acuma, de când cu votarea în Țara lui Andrei. Ce se întâmplă? Oamenii sunt comozi, grăbiți, poate nu au răbdare sau încredere. Nu-i judec. Am fost și eu la fel, de multe ori, și acum îmi învăț lecția. S-au scris o grămadă de articole, s-a distribuit linkul pentru votare pe Facebook de către o mulțime de oameni și din păcate nu funcționează decât o singură metodă. Vorbitul cu fiecare om: cu prietenii, rudele, vecinii, amicii virtuali. Până în 15 o să tot fac asta, împreună cu o mână de oameni care s-au înrolat voluntar. Și ce-o fi o fi. Dar să știi că se întâmplă și lucruri faine. Astăzi, în numai o oră, am adunat vouchere pentru cărți în valoare de aproape 600 lei. De la particpanții la SuperBlog care au dorit să le doneze.

        Apreciază

  4. Eu îmi amintesc foarte clar acel frumos concurs. N-aş putea să-l uit şi nici nu vreau. 😉
    Îmi place Mircea Cărtărescu, creaţiile lui sunt pe lista mea de lecturi viitoare, mai trebuie doar să intru în posesia lor. 🙂

    Apreciază

  5. Pingback: Out of Contest | Bursucel's Blog

  6. Voi fi și eu concis, Potecuță. Melodia care mă înviorează mereu este „Go west”, cântată de Pet Shop Boys.

    Apreciază

  7. centrefold zice:

    mic si traind in lumea mea. Asa am fost de la nastere pana acuma 🙂 si asa o sa fiu until the end…

    Apreciază

  8. GEGELUTZ zice:

    Ce-mi faci tu, Potecuță! Nu știu ce melodie mi-ar descrie viața, cred că ar fi mai multe, deși am o existență destul de anostă. Aș fi ales Gnarls Barkley cu a lui Crazy dar prefer să merg pe mâna lui Sir Elton, măcar, dacă nu câștig, să vă bucur urechiușele( sper). https://www.youtube.com/watch?v=ENivMQ40sFQ
    P.s. : Dacă nu-ți place, nu mă înjura tare, please! 🙂

    Apreciază

    • Să îmi placă ce? Melodia??? Cum să nu îmi placă, Gegelutz? Numai că nu mie trebuie să îmi placă dacă vom ajunge la vot… încă nu ştiu cum să facem, aştept idei

      Apreciază

      • GEGELUTZ zice:

        Pai cred ca sistemul ala cu numarul de voturi primite de la ceilalti este in regula. Nu stiu exact cum ati procedat la concursul anterior, ca nu l-am prins si nu prea am avut timp sa cercetez „arhivele” 🙂 . Imi faceam griji daca nu iti place melodia propusa de mine nu pentru ca nu as castiga concursul ci pentru ca e vorba de ograda ta si nu as vrea sa pun ceva acolo care sa-ti displaca profund. Ia uite la mine ce serioasa devenii! O zi minunata, draga fata!

        Apreciază

  9. Pingback: Un top şi un “remind” | Poteci de dor

  10. Pingback: Şi votul merge la…. | Poteci de dor

  11. Aliosa zice:

    Sa castige cel mai buna ! 🙂

    Aliosa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s