Tu ce faci în 5 minute?

imagesV-aţi gândit recent ce aţi putea face în 5 minute? Sau, la modul general, câte s-ar putea face în 5 minute? Sigur, dacă ar fi să vorbim la modul serios şi grav, putem afirma fără rezerve că în 5 minute se poate schimba viaţa unui om. În cinci minute un pui de om poate apărea pe lume la fel cum, în cinci minute şi chiar mai puţin, altcineva poate părăsi această lume. În cinci minute, doi tineri îndrăgostiţi rostesc, pe rând, „DA”-ul care le schimbă viaţa sau măcar statutul. Şi tot în cinci minute se pot semna actele de divorţ în faţa unui notar plictisit. Dar nu despre filosofia vieţii vreau să vorbim. Concret, ce activităţi zilnice vă răpesc cinci minute din viaţă? Vă spun eu deocamdată.

În cinci minute am fumat prima ţigară de dimineaţă. Cinci minute mi-a luat să înţeleg un mail absurd care mă ademenea cu excursii scumpe dar dorea să promoveze nu ştiu ce carte de bucate. Am stat cinci minute în magazin, la coadă. Cam tot atâtea mi-a luat să ajung la etajul meu pentru că vecinii de la ultimul etaj uită mereu uşa liftului deschisă. Şi lista ar putea continua. Contează toate astea la un posibil bilanţ al zilei? Nu ştiu, nu m-am întrebat. Fac parte din rutina zilnică şi le fac mecanic, fără le mai caut însemnătatea. Şi totuşi, dacă vă spun că în 5 minute am putea, împreună, îndeplini un mare vis şi odată cu el am putea aduce zâmbetul pe mai multe chipuri de copii, aţi fi de acord să daţi acele minute?

Sonia este cea care a avut ideea acestui minunat proiect şi acum ne roagă să acordăm 5 minute din timpul nostru. Vă rog şi eu să intraţi AICI să înţelegeţi mai bine despre ce e vorba pentru că mi-e teamă să nu îmi scape o informaţie importantă. Cinci minute ale mele cu cinci ale tale cu cinci ale lui, nu înseamnă nici 5 minute şi nici 15. 1Înseamnă trei voturi în Ţara lui Andrei adică trei şanse în plus pentru un vis împlinit. E simplu de votat, pe cuvânt de potecuţă! Trebuie făcut un cont dar nu e complicat deloc. Dacă m-am descurcat eu înseamnă că pentru voi e floare la ureche. Şi pentru prietenii voştri pe care îi rog eu frumos, frumos, din suflet, să voteze şi ei. Dacă aveţi facebook, nu-i aşa că daţi acolo linkul ĂSTA? Acum când vă scriu sunt 227 de voturi. Facem cumva să rotunjim frumos cifra? Nu e concurs de Miss şi nici premii cu mici şi bere. E vorba de nişte copii care se vor putea bucura de nişte cărţi la care, din păcate, nu prea pot avea acces. Putem ajuta şi noi măcar cu acest puţin care ne e la îndemână.
Îmi amintesc un reportaj al unei televizini în prag de Crăciun. Au fost întrebaţi mai mulţi copii din diferite medii ce îşi doresc de la Moşu’. Printre tablete, jocuri video şi telefoane scumpe, o fetiţă a spus că vrea să poată învăţa, acum nu are bani că trebuie să îi hrănească pe frăţiorii ei. Ca ea sunt mulţi şi au nevoie de noi.
Vă mulţumesc din suflet!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Tu ce faci în 5 minute?

  1. Sonia zice:

    Mulțumim mult, Potecuță! 🙂

    Apreciază

  2. july zice:

    Dau linkul pe FB, si o dimineata buna, Poteci de dor !

    Apreciază

  3. Am dat linkul pe facebook și mulțumesc pentru îndemn!

    Apreciază

    • Cred în proiectul ăsta şi sunt sigură că şi voi, de asta am şi vrut să scriu chiar dacă cei mai mulţi deja au aflat de la Sonia sau la cei din clubul Psi.
      Mulţumesc, Petru! E cu folos fiecare vot!

      Apreciază

  4. Ioana zice:

    Votat! 😀 Le urez mult succes!

    Apreciază

  5. Sonia zice:

    Va multumesc tuturor!

    Apreciază

  6. succesulpe zice:

    Frumos gestul Potecuta 😉

    Apreciază

  7. psi zice:

    mulţumesc şi eu. din tot sufletul meu de mâţ pervazier. 🙂

    Apreciază

  8. ovi zice:

    cinci minte… uneori sunt deja prea multe, ca sa traiesti o viata… alteori prea putine sa imparti un zambet…
    sa faci un bine, celui ce are nevoie de el… merita indiferent cate minute ar fi necesare…

    Apreciază

    • Auch!! Îmi cer mii de scuze, nu ştiu cum de s-a rătăcit mesajul şi a rămas fără răspuns…
      Aşa e… pentru un bine făcut celui ce are nevoie, nu contează efortul!
      Mulţumesc mult!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s