Azi… încurcată în gânduri, temătoare-n vise. Nu las superstiţiile să-mi împovăreze paşii dar mă uit, pe furiş, la ceas şi aleg la întâmplare trei dintre cele trecute şi pun relele pe seama lor. Au fost… aşa că ce-a rămas nu poate fi decât bun.
Afară… se dă o luptă pentru cucerirea inimii domniţei Primăvară. Ea stă închisă în castel şi priveşte cum doi cavaleri, vântul şi un nor, îşi arată puterile pentru a-i dovedi că merită să le ofere braţul ei. Eu, simplu spectator, nu pot decât să aştept să văd cine îi va fi alesul. Cu cine va porni, oare, la drum? Cu vântul aspru sau cu ploaia pe care norul cel viteaz o aşează cu mândrie la picioarele domniţei sale?
Mă gândesc… la un episod care ieri mi-a lăsat un gust amar. Încă mă întreb ce sau cine ne-a adus în ipostaza de a face gesturi care ne umilesc deşi ne agăţăm de iluzia că am câştigat ceva? M-am oprit la un roboţel din acela simpatic care, în schimbul sumei de 1,50 lei, îţi „scuipă” un bilet de autobuz. Până am reuşit să culeg mărunţişul din geantă, a venit lângă mine o doamnă la vreo 60 de ani, bine îmbrăcată care m-a întrebat dacă nu vreau să iau un bilet de la ea că are unul în plus. De ce nu, mi-am spus. Poate chiar nu merge des cu autobuzul şi nu-i foloseşte. Am luat biletul şi a devenit brusc puţin agitată că trebuie să urce în autobuzul care tocmai oprise în staţie aşa că i-am dat repede banii să nu îl piardă din cauza mea, mi-ar fi părut rău. Am simţit un mare nod în gât când m-am uitat atent la bilet şi am constatat că el fusese o dată ştampilat şi apoi şterse literele şi cifrele cu lama astfel încât să pară nou. Doar să pară, pentru că la un posibil control domnii şi-ar fi dat seama cu uşurinţă că urmele lăsate de compostarea anterioară nu sunt întâmplătoare. M-am înfuriat pe mine că sunt o toantă şi prea repede mi-e milă de oricine şi uite că sunt şi oameni care-şi bat joc de alţi oameni cu zâmbetul pe buze. Dacă stătea cu mâna întinsă, cred că nu era la fel de ruşinos. Mi-a trecut furia, nu pentru bani mi-a părut rău dar nu pot să nu mă întreb de ce? Ce o face pe acea doamnă să procedeze astfel? Foamea? Nu arăta ca şi cum n-ar avea. Şi răspunsul pe care mi l-am dat mi-a lăsat gustul de care vă spuneam….
Sunt recunoscătoare pentru… că nu aş putea face nimănui rău intenţionat.
Citesc… ştiri de ieri şi de azi. Şi nu îmi vine în minte decât o întrebare „cât să mai răbdăm, Doamne”? Şi un vers învăţat în şcoala generală : „să nu dea Dumnezeu cel Sfânt să vrem noi sânge, nu pământ.”. Aşa, din întâmplare…
Ceea ce aștept (sper)… aştept o adiere de vânt cald. Voi putea atunci să-mi las visele să se înalţe. Şi sper să am înţelepciunea de a învăţa ceva din fiecare experienţă pe care mi-o oferă viaţa.
Ce mai meșteresc . . . din fişa postului, deocamdată. Nimic care să merite trecut aici.
Ascult… îmi cântă piticii pe umeri, s-au mutat acolo să fie mai vizibili, în cap făceau gălăgie prea mare şi i-am ameninţat cu evacuarea. Acum îmi fredonează o romanţă să-mi treacă supărarea.
Unul dintre lucrurile mele preferate… să culeg stropi de rouă de pe aripi de fluturi şi să-mi fac din ei punte spre un „mâine” aşa cum visez de mult timp…
Offf, pentru momentul penibil cu biletul, in rest, of-of si mai-mai, ce frumos stii tu, Potecuto, sa ne inviti la visare si dor de fosnetul padurii si umblat pe carari verzi ! 😆
ApreciazăApreciază
V-aş invita cu drag şi la un pahar cu vin, o cafea, o măslină… dar să vină vara că acum mi-au amorţit toate simţurile de frig 😀
Îţi mulţumesc mult, draga mea! Să ai o zi minunată!
ApreciazăApreciază
Cand m-am mutat in Bucuresti in urma cu 10 ani am patit o gramada de astfel de intamplari. Cu timpul am invatat ca nu sunt cu mai putin buna daca refuz sa ajut , ci doar am devenit constienta ca nu pot ajuta pe oricine oricand. Si batranele au fost mai intai doamne tinere si in putere…cine stie de ce siretlicuri s-a tinut si doamna ta la tinerete, incat acum tot nu se poate abtine?
ApreciazăApreciază
Sper că m-am învăţat minte, data viitoare să pot spune nu.
Da, posibil să fi fost „infractoare” de mică, nu ştiu….
Eh, să le lăsăm cu ale lor şi noi să ne vedem de ale noastre.
O zi frumoasă îţi doresc, cu soare că eu intru la apă dacă mai plouă mult 😀
ApreciazăApreciază
Iti multumesc! Si tu sa ai o zi frumoasa chiar daca ploua, iese el si soarele cat de curand!
ApreciazăApreciază
Eu cred ca Toamna, această rea vrăjitoare, nu se dă dusă de-aici și ține ferecată gingașa Primăvară. Ar trebui să facem o petiție, un protest ceva 😀
ApreciazăApreciază
Oare nu sunt ceva descântece pentru asta? Dăm în bobi, aruncăm ceva peste umăr? Nu merge? 😀
ApreciazăApreciază
Frumos scris jurnalul tau. Si cu povete.
ApreciazăApreciază
Sper să putem învăţa ceva, să nu mai păţim.
Mulţumesc mult! Să ai o zi frumoasă!!1
ApreciazăApreciază
Da’ potecuta din imagine unde duce? La casuta aia amarata cu pereti de sticla, cu grinzi de lemn, cu semineu si paraulet, dupa care ofuiam eu acu ceva timp prin ograda dumitale? 🙂 Lasa , nu mai pune la suflet toate intamplarile uracioase cu batranele infractoare, ca sperii piticii de pe umeri si o sa-ti tiuie urechile de la atata liniste daca fug, sarmanii, in lume. Bine, si pe mine ma afecteaza foarte tare astfel de intamplari pentru ca stiu ca nu le merit, ca eu n-as putea sa fac altcuiva rau cu atata usurinta dar…astia sunt oamenii. In concluzie, lasa piticii sa cante cat i-or tine plamanii si ocupa-ti timpul si mintea cu lucruri si indeletniciri frumoase. O seara plina de ganduri pozitive!
ApreciazăApreciază
Asta o să şi fac, iau piticii cântători şi merg spre căsuţa aia, dacă poteca nu duce acolo, o fac eu să ducă.
Acolo nu te enervează nimeni, poţi da şi tu o fugă 😀
ApreciazăApreciază
Speram sa spui ca pot sa merg si eu pe la casuta ta. 🙂 Mersi!
ApreciazăApreciază
Mă gîndesc… la gustul amar al păcălelii de final, atunci cînd intri in joc, fie şi unul cu miză neimportantă, cu toată încrederea. Mă gîndesc la faptul că şmecheria sau hoţia sînt apucături care nu dispar cu vîrsta. La unii părul alb are doar o semnificaţie pur biologică. Mdaa, cunosc sentimentul de care vorbeşti, cu atît mai mult cu cît chipurile celor care „te-au făcut” simulează seninătăţi de bătrînei cumsecade, aflaţi în dificultate. Odată, un preot m-a sfătuit să nu dau curs amărăciunii pentru că importantă e doar sinceritatea gestului venit din inimă.
ApreciazăApreciază
Posibil să fie „meserie” veche, nu m-am gândit. După cum arăta nu aş fi crezut că se pretează la aşa ceva… Am primit o lecţie importantă!
ApreciazăApreciază
Nu te necăji prea tare, Potecuță, că o pățim cu toții, dacă nu suntem cinici, cât de cât. Luni, în parcarea din fața Spitalului Județean Maramureș, m-au abordat două astfel de persoane, cu diferite pretexte. Unul că nu-i ajung banii pentru un inhalator nou, iar o doamnă că n-are bani de autobuz. Nu i-am crezut și apoi mi-a spus paznicul că așa procedează zi de zi.
ApreciazăApreciază
Nu mă necpjesc, Petru. Dar dacă îmi cerea 1,50 lei, îi dădeam 3 fără să stau pe gânduri. Este şi asta o metodă, nu ştiam de ea…
ApreciazăApreciază