Mă ajutaţi să mă hotărăsc într-o problemă? Mă gândesc de minute bune şi nu am reuşit să iau o decizie finală. E greu… Am regăsit întâmplător o poezie care m-a pus pe gânduri. Dar să le luăm pe rând. Poezia e asta :
A mai trecut o zi din viaţa mea
Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
„Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?
În vreme clipa dacă-ncremenea,
Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul…
Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul…
Şi slava ta-n gheenă rămânea..
Când trecerea e singura tărie,
A veşniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;
Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare,
Căci, floarea de n-ar trece, n-ar fi rod
Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare”…
Şi am început să răscolesc trecutul… Cu siguranţă, tuturor li se întâmplă ca într-un moment din viaţă să spună că ar vrea să oprească timpul în loc, să transforme o clipă într-o veşnicie. Dar care ar fi acea clipă? Voi, dacă v-aţi putea întoarce în timp şi aţi putea alege o clipă pe care să o retrăiţi, să aveţi un buton magic de „stop”, la ce v-aţi întoarce? Când anume aţi vrea să opriţi timpul în loc, la ce eveniment din viaţă? Şi cu v-aţi fi ales de nu trecea, cum frumos spune poetul?
Nu despre copilărie aş vrea să vorbim pentru că acolo cu toţii cred că am vrea să ne întoarcem…
Cum nu-mi prea place să răscolesc trecutul, deocamdată nu-mi trece niciun moment prin cap la care aş dori să mă întorc în mod special…căci toate momentele au frumuseţea lor până la urmă. Daar, dacă îmi fulgeră ceva mintea, revind de îndată.
Totuşi, nu zisesei c-o să vedem ceva doză de nebunie pe potecă ? Că zău, iar postări serioase !
ApreciazăApreciază
Uff, aşa am făcut? Aştept şi eu să îmi vină nebunia, poate vremea e de vină, eu ştiu? 🙄
ApreciazăApreciază
Orice as alege, as vrea sa progreseze. Cred ca motivul pentru care as dori acel moment la care sa ma opresc este tocmai faptul ca s-a oprit, ca nu a mai progresat. Eu, pentru mine spun, dorinta de a transforma o clipa in vesnicie ar avea valente progresive. Deci, ce dorim noi de fapt???
ApreciazăApreciază
mă gândeam mai degrabă la ceva la care ai vrea să te întorci, să retrăieşti un anumit moment. Nu la ceva ce s-a oprit
ApreciazăApreciază
Da. Ştiu clipa care aş fi vrut să stea în loc. Dar este numai a mea ! Dacă nu ar fi trecut, acum aş fi avut cel puţin 30 de cărţi editate!
ApreciazăApreciază
Dar…. e timpul pierdut? La cărţi mă refer.
Şi…. mulţumesc din suflet pentru vizită, mă bucur mult!!
ApreciazăApreciază
Nu, nu este pierdut, dar este cu mult, mult mai puţin, iar uşile nu se mai deschid atât de larg cum se deschid atunci când eşti tânăr.
Şi eu măbucur că te-am regăsit!
ApreciazăApreciază
Ei, Potecuță, mi-ar fi plăcut să încremenească pentru mine Clipa de Adevăr… 😉
ApreciazăApreciază
Ce frumos…..! Eh, cine ştie… poate-poate….
ApreciazăApreciază
Superb „exercitiu”- proba a adevarului ne propui, Potecuta. Am citit si recitit ce ai scris, am inchis ochii, si prima, a doua, a treia si iarasi mereu prima clipa in care as fi apasat butonul: freeze moment! este… o intalnire de priviri, la surprinderea prinderii mainii mele in mana lui, intr-o plimbare intomnat europeana. De acum vreo… noua ani.
Funny, nu? Sa te intorci mereu in acelasi moment – probabil al fericirii depline resimtite. Desi intr-un episod aparent obisnuit.
N-am mai trait de atunci ceva similar. Si cred ca nici n-as mai trai…
Multumesc pt testul asta.
ApreciazăApreciază
Am închis şi eu ochii şi mi-am imaginat „momentul”… episoadele alea „aparent obişnuite” dau, de obicei, cele mai puternice emoţii. Eu îţi mulţumesc pentru că… mi-ai amintit! 😉
ApreciazăApreciază
ei… chiar asa de tot sa se opreasaca???
parca mi-as dori sa treaca, totusi… dar f lent… agale… dupa pofta fiecaruia…. dar mai ales sa persiste perioada de liceu…
minunate versurile… ale cui sunt?
ApreciazăApreciază
Din volumul „Statui – sonete şi evadări din sonet” – Lira neagră, 1939
ApreciazăApreciază
hmmm
ce ignorant sunt…
nu am auzit de asta…
mercic dulcic…
ApreciazăApreciază
Bun e google. Uneori il mai critic eu, dar mai face si el treburi bune…
ApreciazăApreciază
ca sa vezi… si eu il foloesesc asa de putin…
oare… ca sa nu am ocazia sa il critic? nu ma pricep la critica…
ApreciazăApreciază
Aveam un domn mai senior ce ma vizita la serviciu si, in timp ce eu lucram pe laptop imi tot vorbea sau ma intreba diverse lucruri. Unor intrebari nu le stiam raspuns nici de m-ar fi dus la Vrei sa fii milionar… astfel ca, pe ascuns, cautam raspuns pe google. Mi-a spus de cateva ori ca ii place mult de mine, intrucat tot timpul am raspunsuri bune… Nu am vrut sa ii stric mitul construit in jurul meu 🙂
ApreciazăApreciază
trisoare mica si isteata… asa deci… folosesti tertipuri computerizate, ca sa poti scoate raspunsurile bune din maneca… si sa induci seniorii in mituri…
bravos… bravos…
felicitari…
ApreciazăApreciază
Ei, nu chiar de tot, să nu îngheţe dacă nu vrem asta… 😀 Liceul? Toată acea perioadă?
Îmi cer scuze pentru întârziere… mă bucur că s-a lămurit problema cu versurile. Aseară mi-a fost dor de Mihai Codreanu şi când am recitit poezia asta printre multe altele, am început să scriu….
ApreciazăApreciază
ei.. sarim peste vrema tezelor…
e mai bine asa?
de perioada liceului… ziceam….
ApreciazăApreciază
Ah, nu… Nu a fost rău în liceu. Până şi tezele aveau farmecul lor, parcă 😀
ApreciazăApreciază
Deși tot spunem c-am vrea să schimbăm măcar unele lucruri din trecutul nostru, dacă mă gândesc mai bine, n-aș face-o. Ar însemna să trișez.
ApreciazăApreciază
Tocmai, nu schimbăm nimic dar la ce vrem să ne întoarcem? Dacă vrem, desigur…
ApreciazăApreciază
Sunt convins că, dacă ne-am întoarce, am schimba multe, chiar fără să vrem. Altfel gândim acum și nu neapărat mai bine. 😉 Eu aș merge în viitor. 🙂
ApreciazăApreciază
Mi-ar fi frică să văd viitorul… Mai bine aştept 😉
ApreciazăApreciază
Aş vrea să mă întorc într-o clipă în care eram fericită, anul trecut de exemplu când am fost prima dată la mare iar în prima seară stăteam pe cearceaf şi priveam luna împreună cu acel el de atunci, dar nu aş vrea să rămân veşnic aşa pentru că ar deveni banală clipa…
ApreciazăApreciază
Sper că eşti fericită şi acum!! Să nu spui nu…. 😉
Frumoasă clipa la care vrei să te întorci. Să nu rămână veşnic dar măcar două zile să ţină, e bine aşa? 😀
ApreciazăApreciază
Da, sunt fericită, normal că sunt (mai ma şi zile triste, ca toţi, dar acum sunt bine)… 2 zile ar fi de ajuns, cred… 😀
ApreciazăApreciază
Aşa! Mă bucur! Nu te chefuieşti? 🙄
ApreciazăApreciază
Mâine seară, m-am lipit ce cineva care sărbătoreşte de Florii şi împărţim nota de plată 😀 acum discutam ultimele detalii 🙂
ApreciazăApreciază
Super! E mai bine aşa. Deşi, cum ziua ta e trecută, el sau ea ar trebui să plătească mai mult 😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
😀 ar fi ceva mersi de idee potecuţo 😀
ApreciazăApreciază
Poezia este de o foarte mare sensibilitate şi ne atrage atenţia asupra multiplelor drame din viaţa noastră, doar că totul este trecător. Şi cele bune şi cele rele. Nu aş opri şi nu m-aş opri la nimic. Au trecut toate, deci ducă-se, că vor veni altele…
ApreciazăApreciază
Îţi doresc ca toate cele care vor veni să fie dintre cele mai bune şi frumoase!
Poezia mi-a rămas în suflet şi mie!
ApreciazăApreciază
Eram in tabara in clasa a 5-a si cel mai frumos baiat de acolo ma placea. Era clasa a 7-a si era din Eforie si intr-o seara si-a facut curaj si m-a invitat la o plimbare, iar eu mica si naiva nu m-am dus. Fiindu-mi rusine i-am spus ca ma doare un rinichi si am stat ca prostuta sa-l privesc toata seara. A doua zi am plecat spre casa. Imi pare rau ca nu m-am plimbat cu el atunci. Desi nu este o amintire care mi-ar schimba in vreun fel viitorul, acum m-as plimba cu el daca as mai avea aceiasi varsta si as fi in tabara. In rest…
ApreciazăApreciază
aceeaşi vârstă dar mintea de acum, nu? 😀
Şi eu m-am îndrăgostit în clasa a V-a. El era în a VI-a şi m-a ţinut mult. eheeiii…. Dar nu m-a invitat nicăieri. Un ignorant… 😀
ApreciazăApreciază
Eu ştiu exact, exact, la ce clipă din viaţă m-aş opri. Dacă ar fi trecut şi nu m-aş fi oprit asupra ei, acum n-aş mai fi fericită. E clipa când mi-am întâlnit soţul, atunci un om ce trecea…pe stradă. Clipa aceea aş retrăi-o oricând. A fost magică şi specială, iar dacă mă luam după idei preconcepute şi aş fi lăsat-o să treacă, poate nu aş fi ştiut ce înseamnă viaţa cu adevărat, căci altele erau planurile mele de atunci. Mi-am scris întâmplarea pe blog în două postări dragi mie.
ApreciazăApreciază
Minunat, Adriana! Să fiţi mereu la fel de fericiţi ca atunci! Sau ca acum…. Am citit cu mare drag poveştile pe blogul tău. Îţi mulţumesc pentru vizită, te mai aştept cu drag!
ApreciazăApreciază
Sa ne intoarcem in copilarie? Iti mai aduci aminte de cate sute de ori iti doreai sa te faci odata mare si sa nu mai depinzi de nimic si ca nimeni sa nu mai aiba putere de decizie asupra ta?
Mergi la culcare, vin-o la masa impbraca-te cu cutare, trecila invatat, nu ai voie acolo…
Dar in poezie este vorba de neingradirea curgerii Timpului si nu de intoarcerea la un anumit moment fericit al vietii. SI mai am o observatie care sper sa lamureasca mai mult decat sa incurce.
Un om nu poate sa priveasca in urma si in acelasi timp sa vada in fata. Cine se situeaza intre aceste doua lumi nu se poate bucura de frumusetea clipei prezente. 😉
ApreciazăApreciază
De-ar fi sa se oprească timpul măcar pentru clipă,
Aş prefera sa fie atunci când pier în mine vise,
Sa-mi pot căta încet vreun adăpost, o aripă…
Sa ma aşez sub ea-nainte ca flacăra sa se fi-aprinse.
ApreciazăApreciază
Minunat spus, Georgiana! Bine ai venit pe potecuţe! 😉
ApreciazăApreciază
Mulţumesc! Sunt de ceva vreme pe potecuţe 😀
ApreciazăApreciază
m-as intoarce in perioada cand eram insarcinata si in aceeasi masura in primul an ,, de mamica” au fost cei mai fericiti 2 ani din viata mea!
ApreciazăApreciază
Poate repeţi momentul…. 🙄 De ce nu? 😀
ApreciazăApreciază