Amăgiri ritmice. Sau nu?

Ne tot minţim că-avem în suflet soare
Şi ne mirăm de ploile din gând
Bieţi trubaduri, în versuri seci ne pierdem
Şi-n strofe-mbătrânim pe rând.
Ne amăgim că ştim ce-i fericirea
Şi îi dipreţuim pe cei ce plâng
Dorul de noi de arde-ncet privirea,
Îl ridiculizăm într-un cuvânt.
Ne-ascundem după falsele impresii
Că nu ne-a fost mai bine niciodată
Metaforele ni-s singurii prieteni,
Rimă împrecheată ne e viaţa toată.
Ne spunem că trecutul nu ne doare
Şi rătăcim între „a fi” şi-a „fost”
Îi cerem lumii, împrumut, culoare
Să desenăm un „azi” ce n-are rost.
De ce să mai cerşim secunde fade
Când tot mai trişti ne-afundăm în noapte?
De ce să mai cântăm iubiri trecute
Când cina-o luăm tot în singurătate?
Ne amăgim că sufletul e-n floare
Şi ne minţim că-avem speranţe-n gând
Dar visele se ofilesc sub soare
Ne pierdem în cuvinte…. rând pe rând…..