Of, suflete, ce mult îţi place să te joci! Priveşti amuzat cum răsfoiesc albumele vechi şi şterg fire de praf de pe fotografii ca şi cum aş vrea să le redau strălucirea de atunci. Stai cocoţat pe unde nici nu aş îndrăzni să ajung cu gândul şi te prefaci că te arunci în gol. Tresar şi fug să te prind dar tu izbucneşti în râs. Ah, râsul ăsta al tău… mă enervează nespus. Vrei să îţi spun de ce? Pentru că e molipsitor, suflete, de aia. Când ochii mei stau aplecaţi şi pregătiţi să-şi plângă tăcuţi durerea, te iţeşti tu cu chipul ăla dulce de nevinovat şi te strâmbi în încercarea ta jalnică de a-i imita. Ei se prefac că te ignoră, se mint că nu te văd dar imediat se luminează şi încep şi ei să râdă o dată cu tine. Îi limpezeşti dintr-o singură respiraţie şi le dai motive să privească, încrezători, în sus. Cât de neastâmpărat eşti, suflete! Ce ţi-a venit astăzi de te-ai agăţat de crenguţa aia înflorită şi te-ai acoperit cu petale firave, albe? Eu te strigam, lumea se uita ciudat la mine şi tu te ascundeai după flori şi umpleai copacul cu hohotele tale. Ai trezit toţi mugurii şi tot pe mine m-au privit cu reproş pentru că tu ai dispărut printre firele de iarbă şi te amuzai în timp ce eu le ceream scuze, încercând să salvez aparenţele. Suflete, tu ai auzit-o pe doamna aceea cu cocul mare, când a întrebat răstit dacă am pierdut ceva? Ce era să îi spun, „mă scuzaţi, doamnă, da… mi-am pierdut sufletul, e pe aici.. se ascunde în iarbă şi râde de noi…”? Ei, cum ar fi fost să spun asta? Sau „nu, doamnă, nu am pierdut nimic, fuge sufletul de mine, are chef de joacă. Să alerg şi eu sau să aştept să obosească? Al dvs, la ce pedeapsă reacţionează?” Vezi? Vezi tu, suflete, ce-mi faci?
Şi atunci când toată lumea în jur ţipa şi trântea uşi din motive numai de ei ştiute şi eu încercam să fiu serioasă, să nu fac notă discordantă, tu ce făceai? Aaa, nu-ţi mai aminteşti, da? Îţi amintesc eu. Tu te-ai urcat pe raftul ăla de sus şi ai început să faci tumbe, suflete, asta ai făcut. Scoteai limba la oameni şi nici nu ţi-a păsat de privirile mele pline de repoş. În final am început să râd, unii s-au supărat, alţii au râs şi ei, alţii au crezut că suntem nebuni. Toate astea din cauza ta. Suflete, eu cu tine vorbesc. Nu, nu afişa făţuca aia de mieluşel că eşti capul tuturor răutăţilor. Tu mă faci să râd pe stradă că numai tu eşti în stare să sari peste tot, să culegi toate petalele din vânt şi să le arunci peste oameni ca şi cum ar ninge cu flori, numai tu poţi face din orice moment unul plin de frumos. Hai, suflete, nu, nu mă şantaja şi nu-mi sări în braţe că nu te iert. Nu, nu vreauu….
Iar? Bine, dar promiţi că nu mai faci? Niciodată? Nu te cred dar nu am de ales, te iert şi de data asta…
Auzi suflete? Dar dacă tu luminezi ochii când vor să plângă, ei de ce nu te pot lumina pe tine când norii îşi fac culcuş în ungherele tale? Oftezi, suflete? Ah, da… mi s-a părut. Ai dreptate, nu ai oftat, a trecut vântul şi ne-a luat în braţe…
Pentru că ieri am citit articolul cu like-urile şi tot nu am lăsat niciun semn concret, azi mă opresc din fuga mea de a aduna frumosul de pe bloguri şi datorită acestor cuvinte absolut minunate. De când mi-am făcut cont şi pe Wp, recunosc, încă nefolosit , am ajuns să văd noutăţi acolo unde greu aş fi putut ajunge în obişnuinţa mea de zi cu zi. Faptul că aduci lumea pe poteci de dor e deja ştiut. Am văzut la Maya, la Mugur, la Adrian, dar modul cum o aduci, prin cuvinte izvorâte parcă din sufletele noastre dornice de emoţii, e absolut remarcabil. Mulţumesc pentru o seară în care mă voi retrage cu aceste „vorbe scrise”, gândindu-mă ce suflet plin am. O seară bună! Şi îmi cer scuze pentru zilele în care am trecut doar cu un like sau nici măcar, ca şi când aş fi stricat vraja.
ApreciazăApreciază
M-am învârtit, m-am gândit, iar m-am învârtit şi tot nu am găsit cuvintele potrivite pentru a mulţumi pentru acest comentariu… De data asta mie mi-e teamă că stric „vraja”.
Aici nimeni nu strică nimic, mă bucură fiecare popas pe potecuţe şi fie el like sau comentariu, reuşeşte să mă facă să zâmbesc. Mulţumesc din suflet pentru aceste cuvinte frumoase… eu am rămas fără de data asta…
ApreciazăApreciază
Știi, Potecuță? Mi-a zâmbit sufletul de la primul până la ultimul cuvințel citit. Ba chiar a solidarizat cu zburdalnicul tău suflețel când a aflat că s-a pitit ba prin flori, ba prin iarbă… 🙂
Acum îmi spune că dacă nu-ți trimit îmbrățișări din parte-i mâine n-o să-mi dea pace la birou nici mie, că are circumstanțe atenuante cică și precedent creat pe deasupra! Ce ți-e și cu sufletele astea…
Așa că te îmbrățișez cu drag și pun și-un coș cu zâmbete de zile mari alături. 🙂
ApreciazăApreciază
Al meu zice de-al tău că s-ar cam cunoaşte, că ar fi din acelaşi „material” şi îl salută cu căldură. Acum eu ce să zic… îl cred că din câte ai povestit şi tu…sunt cam la fel 😀
Te pup, Bursucelule şi tare mă bucur pentru coşul ăla, ţi-am mai spus că numai tu poţi zâmbi aşa frumos! 😉
ApreciazăApreciază
Sufletul meu mă-ndeamnă să-ți spun c-aș putea pune rămășag pe ce-i e lui mai drag că și tu zâmbești măcar la fel de frumos ca mine… 😉
ApreciazăApreciază
😀 😀 😀 Sunt toată zâmbet acu’
ApreciazăApreciază
Esti toata un suflet si daruiesti zambet pe fiecare poteca de dor . Morning, si zi excelenta sa ai !
ApreciazăApreciază
Te îmbrăţişez July, dragă! Îţi mulţumesc din sufletul ăsta zburdalnic al meu 😀 O seară frumoasă!!
ApreciazăApreciază
Sensibil text, frumoasă melodie.
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, bunicuţă! Gânduri bune din burg… 😉
ApreciazăApreciază
Trimit gând bun suflețelului tău jucăuș, care te plimbă prin tinerete și prin copilărie!
Și-ți trimit și ție gând bun și urare de zi frumoasă și luminoasă!
ApreciazăApreciază
„Zvăpăiatul” ăsta mic ţopăie pe lângă mine şi face numai prostioare. Dar a zis că îţi mulţumeşte, e politicos când vrea 😀
Îţi mulţumesc şi eu, Mugur! Să ai o seară liniştită!
ApreciazăApreciază
Oh, ce rânduri excepționale!!! Pe Alexandra Ușurelu o îndrăgesc mult…și toate piesele ei minunate. În concluzie, un articol perfect. 🙂
ApreciazăApreciază
E talentată Alexandra şi piesa asta mi-e dragă mult! Mulţumesc mult, Loredana, mă bucur că ţi-a plăcut!
ApreciazăApreciază
Tare jucăuș e sufletul tău și nici că se putea mai bine! În felul acesta nu te plictisești deloc, ba chiar n-ai timp nici de odihnă. De fapt, cu așa suflețel, nici n-ai cum să obosești. 🙂
ApreciazăApreciază
Nuu, nu mă lasă nici să respir. Acum dansează, acum cântă, acum fuge după fluturi… dar mi-e drag aşa, trebuie să recunosc 😳 😀
Seară frumoasă, Petru! Mulţumiri!
ApreciazăApreciază
Am citit si recitit… si ti-am auzit râsul. Ori era al sufletului tău?
Frumos mai scrii, Potecuţă… m-aş face mică, mititică şi m-aş ascunde undeva printre firele sufletului tău, să(-i) fiu mai aproape…
ApreciazăApreciază
Eşti o scumpă, Oana! Îţi mulţumesc mult!
Sufletul râdea, eu par serioasă de cele mai multe ori 😀
ApreciazăApreciază
Da, foarte frumos melange de ganduri si cuvinte…
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult, G!
ApreciazăApreciază
Este doar meritul tau aici.
ApreciazăApreciază