Antiteze. Sau paşi în doi fără de suflet

imagesEa avea în ochi două stele din care prezentul îşi îmbrăca straiele de sărbătoare.
El îi apleca din ce în ce mai des şi ascundea, sub pleoape, episoade din trecut.
Ea purta la gât, ca pe un colier de preţ, toţi anii ce aveau să vină, ani în care îşi adăpostise visele.
El purta la tâmple urmele anilor ce-au trecut, pe cortina cărora îşi proiecta dezamăgirile.
Buzele ei culegeau în zori stropi limpezi de miere, buzele lui duceau povara săruturilor pătimaşe ale pasagerelor de pe peronul vieţii lui.
Ea avea obraji netezi ce încă purtau roşeaţa fetiţei ce, ieri, legăna cu braţele mici o păpuşă cu părul negru.
Pe obrajii lui, cutele amintirilor se dezgoleau aproape vulgar. În sufletul ei, sfidându-i tinereţea, se ascundea o luptă între bine şi minciună, între acceptare şi dorinţă, între adevăr şi păcat. Nu putea alege, nu avea încă puterea de a le distinge. Între „ce-şi dorea” şi „ce credea”, era o graniţă trasată din baloane de săpun. O atrăgeau, era încă aproape un copil, dar cu cât se apropia mai mult, ele se spărgeau în mii de particule ce făceau ca ceea era „dincolo”, să pară mai spectaculos.
Sufletul lui era demult pecletuit. L-au împietrit zilele în care vindea iluzii pe un pumn de arginţi şi nopţile în care se minţea că, înălţând palate, clădeşte bucăţi de fericire.
Ea mergea cu capul îndreptat spre soare şi împărţea zâmbete cu care ameţea priviri lacome. El, cu capul plecat, încerca să se ferească de ochii celor care-l judecau, fără să ştie că cel mai mult se ascundea de el.
S-au întâlnit. Ea îşi pitea, în umbra tinereţii, dorinţa care-i încolţea în suflet, aceea de a străluci în haine scumpe. El îşi baricada goliciunea sufletului în spatele „etichetelor” afişate ostentativ.
…………………………….
El i-a aşezat pe deget simbolul falsei senzaţii de siguranţă, ea i-a oferit braţul ei, ipocrit sentiment de dăruire. El îşi hrănea orgoliul din invidia celor care le monitorizau paşii, ea îşi adăpa bucuria de moment la izvorul „materialului” care o copleşea. Zilele se scurgeau după un senariu fără pată, fără cotituri, fără respiraţii prinse de marginea vreunei emoţii. El admira curbele perfecte ale corpului ei tânăr, aşa cum admira şi obiectele de artă câştigate la licitaţii. Ea se lăsa impresionată de lumina din palatul lui în timp ce el îi fura puţin câte puţin din frumuseţea vârstei, cu fiecare privire, cu fiecare atingere flămândă. Se amăgeau…. se minţeau….
Au aflat însă că strălucirea păleşte odată ce se sting luminile. Acolo, în întuneric, rămâneau doar ei cu ei…. Ea a aflat într-un astfel de moment că iubirea nu stă în galantare iar el a auzit, de nicăieri, o voce ce-i şoptea că fericirea nu are cod IBAN. Nu au suportat greutatea acceptării evidenţei şi au hotărât să lase aprinse lumini de veghe atunci când noaptea îşi întindea braţele prin ferestrele lor mari. Numai că odată aprinse, imaginea lor s-a proiectat brusc pe pereţii din sticlă făcuţi într-un moment de extravaganţă. Atunci au fost nevoiţi să se privească în ochi. Ei pe ei, cu ochii lor în ochii lor. Şi să-şi spună adevărul. În acea clipă ea şi-a agăţat de conştiinţă, ca pe o „literă stacojie” încrustată pe piele, eticheta cu preţul primit atunci când s-a vândut în schimbul unei iluzii. El şi-a mascat cu fond de ten încruntarea încercând să fugă de golul pe care credea că-l poate umple cu amăgiri de 24 K.
Pentru ea, imensitatea palatului se transformase în colivie care o sufoca iar aripile îi deveniseră inutile. Pentru el, tinereţea ei era ca o oglindă care zi de zi scotea în evidenţă chipul lui tot mai schimonosit de umbrele luxului după care alerga.
Iubirea ce i-ar fi transformat în prinţi era departe de palatul lor. Au pierdut-o atunci când au crezut că se poate păstra într-un seif…..

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Antiteze. Sau paşi în doi fără de suflet

  1. Oana zice:

    As scrie…si parca n-as scrie… asa de puternica mi-e emotia citirii randurilor tale.
    Superb text, Potecuta! Eliberator…

    Apreciază

  2. kriozenit zice:

    Anda Adam și Nick Rădoi?…. Chiar dacă nu e… frumoase antiteze…

    Apreciază

    • Nu am avut nume şi prenume în gând atunci când am scris. Da, cumva imaginea imperiului în care e el captiv m-a inspirat. Dar m-am gândit la toate tinerele care se lasă prinse în plasa conturilor „barosane” şi la toţi bieţii bogaţi care cred că-s fericiţi mergând braţ la braţ cu tinereţea fetelor….

      Apreciază

  3. Mugur zice:

    Știu că sunt realități posibile, unele chiar sunt așa cum le-ai descris tu, dar nu-mi par corecte, atâta vreme cât oamenii gândesc! Cei ce gândesc ar trebui să-i poată ajuta pe cei tineri și fără discernământ!
    Mai știu însă că există și cupluri cu mari diferențe de vârstă care se împacă minunat! Atunci când dragostea există cu adevărat, nu există opreliști!
    Mai știu și că dragostea nu este rațională!
    Superb textul tău! Prezintă doar una dintre situații. Dar cât adevăr ascunde în umbrele serii!

    Apreciază

    • Mugur, nu îmi permit să judec viaţa nimănui, nu am avut personaje clare în minte. Despre cei care se iubesc indiferent de diferenţa de vârstă sau de statut, nu vorbim. Se iubesc, se respectă, punct.
      Nu îi judec nici pe ceilalţi dar mă gândesc la nefericirea lor. A tinerelor care se amăgesc cu un lux nedefinit şi al celor care ştiu că în orice secundă, femeia de lângă el va pleca dacă, după colţ, cineva cu un cent mai mult în cont, le va face semn. Sau cineva dispus să le privească altfel decât ca pe simple obiecte pe care sunt stăpâni. Sunt amândoi conştienţi de nefericirea lor şi sunt mai singuri decât cei singuri.
      Sigur, sunt cazuri în care nu există suflet, cel puţin nu la vedere. Putem vorbi de fetele de plastic şi iubirile de carton afişate fără pudoare la ore de maximă audienţă. Ei nu merită compătimiţi pentru că lor le e bine aşa, nu caută iubire, în cazul lor e doar „cerere” şi „ofertă”.
      Mulţumesc mult, mult!

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Ai perfectă dreptate, doar că cei ce se „ridică” la nivelul unor conturi în bancă au singurătatea asumată de ei înșiși! Doar nu poți crede că ei nu-și dau seama că totul este fațadă! Mai greu este pentru tinerele ce nu-și dau seama de realitqate, cele care cred că sunt „iubite” pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce se presupune a avea în suflet! Acestea ar avea nevoie de ajutor din afară, pe care nu-l vor accepta, căci ele cred că știu mai mult decât oricine! Și cât de mult greșesc!
        Da, vor rămâne cu singurătatea, una grea, căci vor ieși greu sau deloc din situația aceasta ingrată!

        Apreciază

  4. Dincolo de romantism, fiecare vinde ce are și ar trebui își asume riscurile când face o afacere. Oricum ar fi, mi-a plăcut cum ai îmbrăcat această formă de negoț! 😉

    Apreciază

  5. illusion zice:

    Cât de frumos potecuţă! Chiar m-am regăsit puţin în poveste, dar asta nu are legătură cu faptul că povestea e SUPERBĂ!

    Apreciază

  6. Aș spune că există o golire de ambele părți căci, niciodată nu ne vom îndrepta spre ceva dacă nu toată ființa ne mână; pentru fetele tinere și bărbații bogați, în vârstă care văd fericirea așa spun prin fiece por că sunt goi, secătuiți, că pentru ei acel ,,morcov existențial”(Gabriel Liiceanu) s-a terminat….și nu au nici ,,sistem de iluzii”, nici ,,naivitate genetică” sunt doar urme purtate de o societate, lume chiar anapoda…Felicitări pentru cuvinte, pentru poveste…

    Apreciază

  7. Hm, nu par antiteze, ci par antinomii…
    😦

    Apreciază

  8. july zice:

    Poate, la inceput, nu se minteau . Fiecare oferea cu dragoste din ceea ce avea din plin . Ea, tinerete, pasiune, el ii oferea ceea ce avea ea nevoie . Noapte senina, potecilor de dor !

    Apreciază

  9. vavaly zice:

    frumos ai spus. chiar daca e trista povestea.

    Apreciază

  10. Antitezele acestea au pași cu suflet…până la mine răzbate o așa mare emoție!Cât mă bucur că le-ai dat avânt!
    Mai bine mă așez pe potecuță și mai ascult, mai citesc, mai recitesc, revin…

    Apreciază

  11. Anastasia zice:

    foarte frumoas!

    Apreciază

  12. Bursucel zice:

    Aparent rupt din poveste, textul ăsta mustește de-o trista realitate. Istoria unui simulacru de iubire, zugrăvită la modul genial… 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s