Mă scuzaţi, eu nu „parle vu”

imagesM-am întors astăzi în timp, m-am agăţat de o amintire şi dacă tot am ocazia să mă fac (iar?) de râs, de ce nu? Nu-mi place să mă dau deşteaptă decât în cazuri foarte rare şi acum nu e cazul. 😀 Ca să înţelegeţi şi ca să urmez firul logic al poveştii, vă spun că eu am început din clasa a VI-a să „învăţ” limba germană. Am folosit ghilimele pentru că doar în catalog şi în programa şcolară sunt urme vizibile că am avut această materie în rest… Ca şi acum, şi atunci era criză de profesori de Lb. Germană. Erau mai mult suplinitori sau erau chemaţi oameni din vechile familii de saşi, oameni care ştiau limba dar nu aveau nimic de-a face cu pedagogia. Aproape în fiecare an aveam alt profesor care, văzând că nu ştim să vorbim, ne lua de la început. Aşa se face că, în clasa a XI-a, tipa care ne-a venit şi care era cu maxim 6 ani mai mare ca noi, ne-a învăţat cântecelul ăla cu alfabetull 😀 şi după asta a considerat necesar să ne povestească despre prietenul ei care îi oferise inelul şi orele se desfăşurau povestind despre viitoarea nuntă. Aţi înţeles cam cât am învăţat, da? Citeam, înţelegeam puţin dar la conversaţie eram dezastru.
Şi ajung în anul I de facultate, nevoită să mă înscriu la cursurile de limbă străină. Engleză am făcut intensiv din clasa a II-a aşa că era clar că acolo m-am înscris la „avansaţi”. La germană am trecut „începători” dar la secretariat mi-au spus că foaia matricolă spune altceva aşa că trebuie să schimb „încadrarea”. Degeaba le-am spus eu că nu ştiu germană, mi-au oferit două posibilităţi : fie trec mediu (şi aia cu intervenţii că după foaia matricolă aş fi avansată 🙄 ), fie franceză. Eu în franceză nu ştiam să spun nici „vreau apă” dar mi-a părut o ocazie bună. Speriată de nivelul mediu la germană, m-am înscris la franceză, bucuroasă fiind că vom fi luaţi cu binişorul de la început şi voi reuşi să învăţ ceva. Deja mă gândeam la toate filmele pe care le-am văzut, la melodiile care-mi plăceau, la „r-ul” acela fabulos, la minunatele declaraţii de dragoste, la… (biiine, fie, şi la sărutul ăla, deşi voi v-aţi gândit, eu doar am aprobat 😛 ). Mă şi vedeam „chiţăind” un „Je m’appelle” sub clar de lună.
Primul curs : intră profesoara şi „%¤//(„!#¤ ¤%&/()#!”¤&) şi a ţinut-o aşa câteva minute bune. Eu şi încă 10-15, ne uitam sideraţi în jur. I-am explicat profesoarei că noi nu înţelegem nimic, că vrem să învăţam, că noi nu am făcut nici măcar o oră de franceză, că noi „cum se scrie, aşa citim”, că furculisionul e la putere, că aia, că ailaltă. Degeaba. Femeia se încadra perfect în „mitul” profesoarelor „domnişoare”, crescute la pension. A spus că franceza e o stare de spirit şi nu e posibil să nu înţelegem nimic. Şi pentru cei mai mici dintre cititori, spun că nu mai vorbeam despre orelele obişnuite din liceu. Nu, ea nu ne învăţa franceza, ea ne preda cursuri în franceză. Oricât am încercat să îi spunem, nu a mers nimic. Şi atunci s-a dus naibii tot romantismul. Ne-a promis însă că va ţine cont la examen de faptul că nu am studiat în liceu franceza. Şi a ţinut. Am primit o foaie pe care era scris un text, ceva din Baudelaire. Trebuia tradus, scoase verbe, scoase substantive, conjugat, gasit sinonime, declinat, etc. Simplu, nu? De vis. Are rost să vă spun că nu am scris nimic? N-are. A spus doar că ceva mai uşor nici că se putea. Ruşine să ne fie! 😳
Buuun. În perioada celeilalte sesiuni, a avut nişte probleme şi ne-a transmis că examenul constă într-un eseu pe nu mai ştiu ce temă. Am dat o ciocolată unei prietene şi am rezolvat. Ei, acum ştiţi voi ce a fost şi ştiu şi eu. Dar voi vă daţi seama că în istorie a rămas scris negru pe alb că eu, potecuţa (şi toţi colegii mei dar acum mă laud singură), la primul examen nu ştiam nici să scot verbe dintr-un text şi în iunie, adică după doar câteva luni, am luat 10 la un eseu scris fără pic de greşeală în franceză?
Nu-i aşa că strălucesc de deşteapta lu’ mama ce sunt?

Voi ce amintiri din astea „de poveste” aveţi?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la Mă scuzaţi, eu nu „parle vu”

  1. july zice:

    Legat de franceza din liceu doar faptul ca madam Pavlidi, profa, nu suporta cretele, la propiu si la figurat . Eram prea creata, parul niciodata cu bentita, si ma amuzam in gura mare la ora ei, citind in romana, colegelor, scrisori d`amour 😆

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pe vremea mea nu se punea bază pe limbile străine, așa că mi-a fost profesor de franceză o demoazelă care umbla mereu cu dicționarul după ea. Astfel că, după terminarea școlii, mi-am procurat un curs de „învățați limba franceză fără profesor” și am mai prins câte ceva.
    E bine că ai învățat engleza, doar e esențială acum! 🙂

    Apreciază

  3. illusion zice:

    Stai liniştită până şi eu am colege care nu ştiu mare lucru în franceză… şi asta e grav având în vedere că sunt la un master unde se predă în franceză (trec în restanţă cu un 5 tras de păr)….

    Apreciază

  4. Mugur zice:

    După a ta poveste crezi că aș mai găsi ceva de spus?
    Poate doar faptul că și eu ar trebui să cunosc limba rusă, căci în anul 2 de liceu am dat diferența și am terminat și anul curent la limba rusă, deși eu nu cred că știam mai mult de 50 de cuvinte, căci cel mai mult mi-a luat să învăț alfabetul! Norocul meu că profesoara, o „domnișoară” de vreo 40 de ani, a înțeles că nu mai avea importanță a doua limbă străină, căci nici nu s-a mai făcut începând cu anul următor!

    Apreciază

  5. fosile zice:

    Eu as avea multe, dar n-au loc aici.
    Cite unele le-am mai scris pe la mine.
    Am avut tangenta cu franceza, engleza, latina,esperanto,germana si maghiara.Nu stiu nici una cum trebuie, iar unele de loc.Ici, colo ma descurc ceva in genul: please, donez moi kicsi viz!….
    ( dati-mi, va rog, putina apa )

    Apreciază

  6. peapetulburi zice:

    Am vaga impresie ca majoritatea profesoarelor de franceza sunt la fel, mergand pe falsa premisa ca franceza se simte, nu se invata. Acelasi lucru l-am patit si eu, chiar daca in liceu, in clasa a IX-a.
    Terminasem generala la un liceu in care facusem spaniola intensiv (spaniola pe care acum doar o mai inteleg), m-am mutat din acel liceu si-am ajuns la optiunea franceza sau germana. Alesesem germana, s-au produs niste incurcaturi si-am ajuns francofon. Prima ora de franceza a fost incredibila…profa vorbea numai in franceza, ne-a dat un test cu cerinte asemanatoare celor pe care le-ai avut tu la sesiune, iar eu nici macar nu stiam sa-i scriu pe lucrare data in franceza.
    Semestrul al doilea m-a prins tot in situatia ta, cu esee facute de altii si proiecte invatate pe de rost, profesoara fiind tare incantata de evolutia incredibila pe care am avut-o.
    Clasele a X-a si a XI-a s-au desfasurat la fel, dar cu alte profesoare. Anul acesta am avut noroc…singura reactie a profesoarei a fost doar „Vai, dar tu chiar nu stii nimic in franceza?”. I-am raspuns sincer…” Parol, madam, dar sunt un pescar care se respecta si peste mare stiu si eu sa zic !”. 🙂

    Apreciază

  7. Mie mi.a plăcut tare mult franceza, mai mult decât engleza. Mai mult pentru că profesoara îşi dădea inteersul şi ştia să explice pe înţelesul nostru. La liceu s-a rupt filmul. Luam 10 cu noţiunile învăţate în gimnaziu.
    Acum mă oftic că n-am mai repetat, că încep să uit franceza pe care am învăţat-o 😦

    Apreciază

  8. vax-albina zice:

    Hm. Am avut o profesoară de franceză cam ciudată. Doar pe mine mă chema în spatele clasei ca să-i prind sutienul. Și eram foarte mândră. Iar datorită ei mai știu și azi Marseilleza și Internaționala.

    Apreciază

  9. asa sunt eu la germana
    am fost trecuti fortat in clasa de avansati germana (in liceu) si jumatate de clasa abia reuseam sa intelegem baza
    teoretic, am terminat liceul cu diploma care imi da posibilitatea sa predau germana in UE, practic as fi nebuna sa fac asa ceva
    anul acesta mi-am propus sa invat singura , sa o iau de la capat ca sa ma pun la punct cat de cat

    Apreciază

  10. Andreea zice:

    Eu am făcut enlgleza in stilul asta! Se schimbau profesoarele in fiecare an si nu am invatat nimic in scoala. Limba franceza mai stiu putin iar in germana nu stiu decat Ich liebe dicht.:)

    Apreciază

  11. Nu am facut nici o ora de engleza. Am facut franceza si rusa,la franceza am avut o profa care nu stia cum sa mai faca sa o respecte baietii,deci va imaginati ce ne mai preda …iar la rusa am avut un profesor care daca stiam lectia luam 10 ,data viitoare daca nu stiam luam 2!si nu ne scotea din vaci,capre in calduri si alte jigniri….invatam mecanic ,de frica …cand stiam ca imi vine randul…ne mai si plesnea daca avea nervi..
    imi pare ff rau ca nu stiu engleza,atat! Am zis de multe ori ca o sa incep sa invat singura..

    Apreciază

  12. Irina zice:

    Aceeași poveste cu rusa la mine 😆 . Deși am ,,studiat-o” din clasa a șasea, mai mult de 10 cuvinte nu s-au prins de mine. Știam să citesc, învățam traducerile textelor pe de rost și cam atât. Acum mai știu doar să citesc, cu greutate. La câteva ore de germană am mers în timpul facultății, în regim de curs facultativ. Am renunțat la scurt timp, mi s-a părut a fi o limbă foarte grea (morfologie complicată în comparație cu engleza și franceza, tot un fel de rusă). Engleză am învățat, cât să mă descurc, de la televizor și, mai nou, de pe Internet 🙂 . Iar franceza am aprofundat-o de nevoie, pentru că nu am găsit altă combinație acceptabilă cu româna (era singura limba străină pe care o studiasem și la care mă descurcam, cât de cât). Am predat un an franceză, dar nu aș mai repeta experiența. Între timp, nu am mai conversat, nu am mai avut ocazia de a scrie în franceză, cred că m-aș descurca mai greu. Cât despre ”domnișoarele de franceză”, se pare că majoritatea se încadrează în același tipar descris de tine. Dintre profesoarele mele de la facultate, trei corespund perfect descrierii. La noi chiar circula o glumă, că tot puteai să numeri pe degetele de la o mână băieții de la Litere: ,,O să ajungem profesoare de franceză” (domnișoare bătrâne) 🙂 .

    Apreciază

    • Chiar e grea germana, cel puţin gramatica mi-a dat mari bătăi de cap. Cum îi spuneam şi „piticilor voinici”, nu am prins faza cu der, die, das şi aia e bază. 😳
      Hahaha, faină gluma. Şi despre cele de chimie circulă nişte zvonuri dar nu am vrut să intru în polemici 😀

      Apreciază

  13. Bursucel zice:

    Hai, măi Potecuță, e frumoasă franceza! Și ușor de învățat – da, da! 🙄
    Da’ francezii-s urâcioși – ajungi la ei ca un elev pregătit să-și etaleze abilitățile lingvistice și ei îți trântesc în discuție te miri ce dialect, fix cât să te dezumfle! :mrgreen: Sau și mai și! Te lasă să vorbești și te privesc așa… cumva… apoi îți zic de la obraz că nu ești de-al lor că r-ul nu e îndeajuns de graseiat, că on-ul nu e suficient de nazal… Uoff, înveți să vorbești de-adevăratelea nuuumai printre ei, urâcioșii și-ți zici că mai bine erai ciubotă și-o luai de la 0 acolo, să nu mai fii tentat să vorbești cum ai învățat în școală! 👿

    Apreciază

  14. ovi zice:

    bravo tie frantuzoaica… putem converasa in franceza pana ne dor bratele… de atatea semne…
    ca…. eu…. nu am avut de ales… franceza si atat…
    in liceu citeam ziarul frantuzesc, fara probleme… imi placea si pentru ca avea hartia exrem de fina…
    in facultate lumba straina a devenit obtionala cumva… nu-mi amintesc decat o singura ora de franceza… fara examen fara nimic.., apoi pauza totala…
    acum… am uitat tot ce stiam… dar.. vorbesc engleza… si nu regret deloc…

    Apreciază

  15. Ana zice:

    Nici io nu le am cu parlevuul…cum se scrie , asa citim…ce naiba? 😀
    Cu engleza , parca m-a nascut mama in Londra…cu germana , ma bucur ca stiu sa zic Danke si cam atat…
    Amintire 😆 Hai sa-ti zic : era fiu-meu clasa a V-a si , pe langa engleza ce o facea din a II-a , in a V-a le introduce noua limba straina,franceza. Boon…toate bune si frumoase , fi-miu avea nota mare , habar nu am de unde,ce si cum….si vine cu prima lui tema la franceza , sa il ajut…Deschidem noi manualul , ma uit la copil si el la mine si incep sa-i citesc precum era scris.Se uita copilul la mine , ma buseste rasul si ii spun : dragu’ mamii , limba chineza inca n-am invatat la scoala.Ia tu frumusel franceza si spune la doamna ta sa si-o bage-n…doamne iarta-ma! Fa si tu ce poti sa nu ramai corigent , da’ la mama nu mai veni cu d-astea , ca sunt zero barat. S-ete-asa…parlevu,parlemoa…cupchilu meu vorbeste franceza asa cum domnu’ Iliescu vorbeste engleza,dar mi-s mandra ca n-a ramas corigent niciodata.Muma-sa , poate extraterestrii sa o mai invete franceza , ca nu-s sigura ca mai e posibil si mai am capacitatea intelectuala , la varsta asta. 😀

    Apreciat de 1 persoană

  16. childagain zice:

    Ce mi-au plăcut amintirile tale ! 🙂 🙂 Apropos de franceză, și de profesori cu pretenții, fiul meu, care e la școală aici, în Franța, a avut de învățat și Corneille, și Baudelaire, și Rimbaud, dar nu asta-i partea cea mai tare. Cea mai tare fază este că profesoara (un om extraordinar, dealtfel, foarte implicată în ceea ce face) le-a dat copiilor de scris un sonet după modelul lui Rimbaud, pe orice temă vor ei. Nici copiii francezi n-au luat chestia asta prea bine, darmite el !
    Dar, spre surprinderea mea, s-a descurcat ! Deși, am râs cu lacrimi când am citit sonetul lui. 🙂 Gramatical era perfect, și avea chiar și rime în coadă. (Bravo lui !) Dar tema… nu-ți mai spun !
    Ca să îți dau o idee, îți spun începutul sonetului.

    ”Il y a un verre sur la table
    Je viens d’acheter un cable.”

    Adică: ”Pe masă un pahar s-a aflat
    Eu tocmai acum un telecablu mi-am luat.”
    Pe scurt, sonetul povestea cum s-a răsturnat apa din pahar pe televizor, și l-a stricat.
    Dar, ce crezi că a avut de comentat profesoara ? Doar faptul că… sonetul nu denunță nimic ! Adică, orice poezie care se respectă trebuie să denunțe ceva, să aibă un mesaj.

    Păi, eu cred că sonetul denunța nenorocitul de pahar cu apă ! Tocmai atunci îi veni să se răstoarne ? De fapt, dacă chestia asta s-ar fi întâmplat în realitate, și mi-ar fi stricat televizorul, aș fi denunțat soarta, și toși sfinții ! 🙂 Și pe mine că am fost așa gură-cască încât să pun paharul acolo.

    Scuze că m-am lungit, dar povestea ta chiar m-a destins ! Și, mult timp n-o să mai am pentru destindere…

    Apreciază

    • M-am distrat de minune, îţi mulţumesc pentru că ne-ai povestit asta! Uff, am râs cu lacrimi pentru că am obiceiul să îmi şi imaginez personajele implicate 😀 Să ne mai spui, te rog!

      Apreciază

  17. Pingback: Jurnal de vineri | Poteci de dor

  18. Pingback: Furculisionul muzical al potecuţei | Poteci de dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s