Poveste în mai multe acte II

Am început ieri Povestea în mai multe acte. Astăzi, Actul II – Emma şi Licuricea şef.

images……. Şi într-o dimineaţă, Emma a fugit în poieniţă, avea puţin timp liber şi îşi dorea să îl petreacă alături de licuricii ce îi erau din ce în ce mai dragi. I-a găsit acolo, veseli şi gălăgioşi, aşa cum îi ştia. Şi aşa cum îi plăceau ei. Au început, ca de obicei, să vorbească mai întâi organizat,  spunându-şi părerea clar şi pe rând. Ceilalţi ascultau atenţi apoi dezbăteau fiecare punct de vedere. Puţin a durat până când a început zarva. Nimeni nu mai asculta, vorbeau toţi în acelaşi timp şi nimeni nu mai ţinea cont de ideea principală. Atunci, dintr-un impuls pe care nu l-a înţeles, a tuşit timid şi a spus aproape în şoaptă „Bună dimineaţa, licuricilor! Eu sunt Emma. Ştiţi, eu nu vreau să vă deranjez dar vă ascult de mai mult timp, îmi face plăcere să stau în preajma voastră dar nu am putut interveni până acum”. Au tăcut toţi brusc şi liniştea aceea apăsătoare a intimidat-o şi mai mult pe Emma. Şi-a pus sute de întrebări, se temea că a supărat, că a intrat nepoftită în grupul lor, le-a călcat poieniţa fără voia lor şi asta cu siguranţă nu le place. După câteva minute care i-au părut zile, s-a auzit o voce „Emma, bine ai venit! Dar de ce a durat atât de mult? Eu te vedeam cu coada ochiului, veneai la marginea poieniţei, te aşezai lângă copăcelul ce-şi plânge frunzele, te jucai cu flori imaginare din care îţi făceai podoabe pentru cosiţe, te vedeam râzând cu noi şi lăcrimând atunci când noi oftam. Hai Emma, mai spune-ne ceva”. Cea care i-a vorbit era chiar licuricea şefă, a văzut-o din prima seară şi a înţeles după felul în care dădea tonul tuturor discuţiilor, că ea este stăpâna poieniţei. Bucuria i-a fost fără margini. Rând pe rând, toţi licuricii prezenţi i-au urat bun venit şi au invitat-o la discuţia lor. La început stângaci, spunea scurt părerea ei despre ceea ce discutau ei apoi tăcea şi îi asculta fără să intre cu ei în dialog, încă nu era convinsă de faptul că lor le face plăcere prezenţa ei acolo.

Timpul trecea frumos peste pădurea în care locuia Emma. Dimineaţa, după ce îşi lăsa visele la adăpostul unei frunze pe care a numit-o zânofrunza pentru că ştia că zânele au baghete fermecate şi spera ca astfel, măcar unele să îi fie atinse şi să devină reale, îşi spăla obrajii cu stropi de rouă şi se răcorea în susur de izvoare. Deschidea apoi geamul spre lume şi se întorcea în leagănul ei balansându-se lin dinspre noapte înspre zi, dinspre lume înspre sine. Striga la fluturi şi îi invita lângă ea. O amuza cel mai mult Ciufulici. L-a numit aşa pentru că purta atât de multe culori pe aripi încât aproape că puteai spune că în zborul lui duce întreg haosul Universului. Şi-a amintit că şi despre ea zis că are haos în cosiţe atunci când s-a jucat prea mult cu vântul care i-a încurcat şuviţele. A făcut analogii şi l-a botezat pe bietul fluturaş. 
Ciufulici era şi puţin neîndemânatic şi tocmai de asta îl iubea nespus. Avea mereu nevoie de ceva, încurca drumul spre flori, se lovea de firicele de praf şi se pierdea prin copaci. Emmei îi plăcea să îi ofere protecţie deşi îl tachina tot timpul. Tot el i se aşeza pe umărul drept şi se juca mereu cu cercelul ei. Toţi ceilalţi aveau locul lor pe leagăn şi chiar dacă unul rămânea liber, Ciufulici nu se mişca de pe umărul ei.  Îi era bine în lumea ei. Îşi aparţinea….
La un moment dat a auzit cum unul dintre licurici o strigă şi….

va continua

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Poveste în mai multe acte II

  1. illusion zice:

    Aştept continuarea! 🙂

    Apreciază

  2. Cosmisian zice:

    Pe la al patrulea act se vor defini personajele cu trasaturie lor caracteristice. Sper ca povestea-n acte multe sa se dezvolte, ca sa ne fie clar mesajul transmis…

    Apreciază

  3. july zice:

    si steluta mea, Blue, unde e in poveste ? 🙄

    Apreciază

  4. Scrii mai bine ca mine
    Povești cu Zâne!
    Cling!

    Apreciază

  5. vax-albina zice:

    Cred că ai putea face și un film. Pentru copii și pentru cei rămași copii. Aștept continuarea. Să nu lași urâtul să-ți invadeze povestea. Avem nevoie de frumos.

    Apreciază

  6. Bursucel zice:

    Hmmm… Povestea astaaa… ehe, mie-mi zice multe, Potecuță! Multe-multe… și știi, cred că știu Poienița, Licuricii, pe Emma și pe Ciufulici cel cam puțintel neîndemânatic… 😉
    Dar povestea asta tot o s-o citesc până la capăt,așa să știi! 🙂

    Apreciază

    • Hmmm, ştiu eu ce să zic…. Sunt multe poieniţe, Bursucel. Şi chiar îl ştii pe Ciufulici? Eu îmi doresc să îl ştiu, pare tare drăguţel aşa.. ameţit cum e.

      Acum şi eu sunt tare curioasă încotro… că nu prea ştiu 😳
      Dar să lăsăm asta, bei o cafea cu mine?

      Apreciază

  7. După ce termină Emma de povestit, cred că nu s-ar supăra să treci totul într-o carte cu poze, să afle și alți copii de minunata ei lume! 😉

    Apreciază

    • Bună dimineaţa, Petru!

      Uff, îţi mulţumesc tare mult dar… nu ştiu în ce măsură pot întoarce „din condei” ca să fie potrivită pentru copii, să găsească o morală…

      Apreciază

  8. Pingback: Poveste în mai multe acte III | Poteci de dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s