Rugă învelită-n vis

Mi-am strâns culorile într-un colţ de gând şi le-am împachetat în neuitare. Am avut grijă să le aşez într-o ordine firească să nu se amestece prea mult pentru că mi-e teamă azi de necunoscut, de incertitudinea unui albastru în care a picurat un strop de roşu. Nu aş vrea să se cearnă peste ele firicele din praful timpului ce-şi grăbeşte paşii peste ridurile ceasornicarului tăcut. Le voi da unui pictor şi-l voi ruga să-i fie milă de pânza albă ce aşteaptă să-i fie croită povestea. Un va fi în nunaţe calde ce-şi vor spăla pleoapele în dimineţi cu parfum de liniştire. 
Fii blând, Bătrâne, şi ia-mi secunde! Fă din ele zâmbete şi aşează-le pe chipuri încremenite! Fă-le mângâiere şi alungă spaime, fă-le palme calde şi şterge lacrimi, fă-le zi de mâine şi dă-o celor ce acum se roagă! Fă-le, Bunule, viaţă şi o dă celui ce imploră şanse! Ia de la mine, pictore, toate culorile şi desenează arc de bleu peste tâmple ce nu mai pot privi în sus. Amestecă nuanţe şi fă-le, la picioare, covor din flori de câmp să le fie lină înaintarea. Te rog, pictore, lasă-mi mie pânza imaculată. Din alb şi negru îmi voi trasa o linie continuă. Mă voi juca apoi cu punctele până voi umple albul şi voi putea atunci să mă odihnesc.
Te rog, Bâtrâne, să nu uiţi ce te-am rugat iar dacă nu-ţi ajug secundele, ia-mi ore din câte mi-au rămas şi fă-le ani pentru cei ce încă speră! Şi… atunci când termini, atunci când va fi să fie bine, te rog, Bâtrâne, întoarce-te cu pensula înmuiată-n senin şi lasă o picătură pe pânza mea. Atât! O singură picătură. Când peste gri va apărea o pată de cer, voi înţelege că tâmple încruntate azi, şi-au regăsit speranţa.