Ninge cu mirare…

Ziua pare că nu-şi grăbeşte paşii, ar mai sta puţin ascunsă ca şi cum nu ar vrea să întrerupă minunatul spectacol nocturn în care fulgii se iau la întrecere cu secundele şi tăcerile se risipesc într-un contur nedesluşit. Vântul se joacă lăsându-se acoperit de zăpada pe care braţele lui a ridicat-o dintr-o suflare. Se scutură rapid şi repetă jocul iar şi iar, asemeni unui copil care se cere legănat. Nu vrea să fie văzut alintându-se însă câte un scârţâit de poartă îl dă de gol dar se opreşte imediat şi, pentru o clipă, pare că îşi ţine răsuflarea. Nu se poate abţine mai mult şi îşi reia jocul aruncând în zări fărâme de alb doar ca să se ghemuiască apoi sub ele şi să se amuze de tâmplele-i ninse. Bietul de el, nu ştie că-i sunt ninse de timp şi nu de fulgi….
Invizibili oameni de zăpadă îşi ning iluziile şi le transformă-n covor pentru paşii apăsaţi ai celor care se încăpăţânează să-şi poarte visul spre lumină. Când ninge, se amestecă visele cu iubirile netrăite, poveştile din viaţă cu basmele fără final, încărunţesc copacii de uimire şi se acoperă toate cu înţelesuri şoptite. Când ninge, se cern speranţe şi se spun poveşti. Trebuie doar să înveţi să asculţi…
Îmi fac cărare printre toate şi încerc să nu le strivesc, calc atent deşi ecoul fiecărui pas străpunge, nemilos, liniştea din jur. Ninge peste mine, ninge peste toate….
Încerc să fac un bulgăre în care să adun măcar o parte din toate cele la care am visat cândva dar zăpada se topeşte imediat ce o ating. Mi-e jar în suflet, străinule, topesc zăpezi…
Ninge peste toate şi-n mine se arde….

P.S. Nu mi-am pierdut minţile (de tot 🙄 ), ştiu că am scris recent tot despre zăpezi şi posibil să enerveze asta. Am o scuză. Am vrut să vă povestesc ceva legat de zăpadă şi după ce am descris „decorul” mi-am dat seama că nu se mai potriveşte cu povestea. M-am lăsat dusă de …. nămeţi. Mă iertaţi? 🙄 Las povestea pe mâine. Dacă nu mă rătăcesc până atunci….

Publicitate