Mi-am petrecut multe vacanţe la bunici şi parcă îmi vine să spun că au fost cele mai frumoase zile. Dar nu cred că e cazul să insist cu descrieri, cine a avut norocul să petreacă măcar o vacanţă la sat, ştie despre ce vorbesc. Când eram mică-mică, mă luau cu ei la câmp, îmi făceau „pătuţ” la umbră şi nu mă scăpau din ochi. Mă ocroteau. Când am mai crescut, mă luau cu ei la câmp, mă lăsau la umbră, îmi lăsau mâncarea la îndemână, mă lăsau să mă joc. Mă răsfăţau. Când am crescut, mă luau cu ei dacă îi rugam eu, mă lăsau la umbră să citesc sau să dorm, după caz. Credeam că mă protejează. De fapt se păzeau pe ei. Cu cartea în mână eram inofensivă, cu sapa aş fi făcut ravagii. Oricât le dădeam de înţeles că vreau şi eu să ajut, se pare că citeau în ochii mei antitalentul înnăscut şi nu au vrut să rişte să-şi vadă straturile compromise.
Apreciez însă că au fost finuţi mereu şi nu se dezlipeau de motto-ul „lasă, fata lu’ bunica, eşti în vacanţă, nu trebuie să faci tu nimic, las că îţi vine şi ţie rândul la muncă mai târziu”. Dreptate a avut ea, rândul la muncă mi-a venit dar nu şi la sapă. Până zilele trecute când…. tam-tam… mi-am făcut fermă. 😉 Da, e cum vă zic. Am învăţat cum e treaba cu grâul, cu roşiile, cu merii, cu varza şi cu porumbul. Mi-a fost teamă de văcuţe dar am văzut că pot fi tare drăgălaşe dacă le tratez cu respect. Cu găinile e mai uşor aşa că nu au fost probleme şi am deja o colecţie impresionantă de.. de ce avea şi Năstase de numărat, sunt proaspete şi nu provin de la găini stresate pentru că eu am grijă ca pacea şi liniştea să domnească peste tot aşa că toate găinile sunt „zen”. Nu ştiu cum stă treaba cu „feng-shuiu” aşa că aş avea nevoie de o mână de ajutor în amenajare, în aşezarea pomilor fructiferi. Oare trebuie aliniaţi sau se simt mai bine în haosul universal? La asta o să mai meditez că nu e grabă.
De vreo trei dimineţi încoace, într-o mână ţin cana cu cafea, cu cealaltă plantez diverse chestii. Apoi adun ouă şi iau lăptic proasăt. Cick-click. 😉
Ştiu că nu mă mai fac bine dar sunt de condamnat pentru asta? 🙄
Mi s-a făcut şi mie dor de vacanţele la ţară din copilărie. Eu aveam ceva să mă lase cu vaca la păşune, cum se ducea nepoata unei vecine, dar nu mă lăsa pentru că eu eram fată de oraş…. Şi când m-a lăsat o dată să mă duc cu sora mea, eram amândouă mai mari era să ne scape vaca, noroc cu un vecin!
Mult noroc cu ferma ta virtuală 🙂 ! Şi eu am avut una, dar am renunţat!
ApreciazăApreciază
Nu am avut nici norocul ăsta, bunicii mei nu aveau vacă. Numai capre, cu care nu puteam ieşi eu că le scotea altcineva şi un cal de care îmi era teribil de frică.
Mulţumesc, trebuia ceva să treacă timpul….
ApreciazăApreciază
🙂 E interesant ce-i drept 🙂 dar eu m-am plictisit după ceva timp, aveam prea multe de care să mă ocup!
ApreciazăApreciază
Am şi eu destule. Dar în loc să pierd vremea bârfind până beau cafeaua cum, din păcate, tot observ de la o vreme, mai bine adun ouă… 😉
ApreciazăApreciază
🙂 Are şi bârfa rolul ei, dar prea multă strică! Cum spunea profa de engleză din liceu (o băbiţă simpatică şi emancipată) bârfa înseamnă informare! Dar şi adunatul de ouă e relaxant! 🙂
ApreciazăApreciază
Uite că la asta nu m-am gândit, adică nu se bârfeşte, se face schimb de informaţii. Despre alţii… 😀 😀 O să ţin minte asta
ApreciazăApreciază
Am avut numai profi înţelepţi 🙂 , cu excepţia dirigului, din păcate!
ApreciazăApreciază
Off, da el ce avea?
ApreciazăApreciază
Era genul şpăgar 😦
ApreciazăApreciază
Urât! Păcat…. puteai avea acum amintiri frumoase, aşa cum au mulţi…. Asta e, nici profii nu-i putem alege numai cum vrem noi…
ApreciazăApreciază
Noroc cu restul profilor care au fost şi sunt nişte oameni admirabili şi de la care am învăţat nu numai carte 🙂
ApreciazăApreciază
Am avut şi eu noroc de oameni frumoşi în liceu. Vai… nu mai număr anii că intru în depresie 😀
ApreciazăApreciază
Nu, nu, depresia nu e bună :hug
ApreciazăApreciază
Nu e, nu e! 😉
ApreciazăApreciază
Eu la buna mea, eram ori in nuc, ori in porumbar, ori prin lanul de porumb . M-am mutat la casa acum 10 ani, si in prima primavara, am vrut sa curat de buruieni gradina . Ce crezi ? 🙄 Pamant negru fara pic de buruiana, dar si fara rasadurile de rosii, ardei… 😆
ApreciazăApreciază
Şşşştttttt, asta am făcut-o şi eu. Noroc că era doar într-o grădinuţă şi noroc că a venit bunica la timp. Altfel… toate semănau cu buruienile 😳
ApreciazăApreciază
Sunt o criminala, spun tot ! Am uitat sa hranesc Tamagociul si a murit de foame, la fel in SIMS, am dat foc la casa de-au venit pompierii si i-au adunat cu farasul . 😆
ApreciazăApreciază
Tamagociul mi-a făcut zilele amare pentru că nu am avut niciodată 😦
Aoleuu, să nu adopţi animăluţ virtual 😀
ApreciazăApreciază
Am doi caini si doua pisici in curtea mea reala, maa iubeeesc cand imi adulmeca sacosa si dau de aroma lor preferata . Din cauza lor am ratat concedii pentru ca mi-s prea dragi sa-i las in grija oricui . 😀
ApreciazăApreciază
Te cred şi nu aş bănuit contrariul.
ApreciazăApreciază
Candva, demult am avut si eu o ferma virtuala, pe platforma aceea celebra. Mi-a placut un timp, apoi mi s-a parut ca-mi mananca timp si energii si ferma, si platforma…. si le-am abandonat brusc.
Dar cat timp am fost „fermier” a fost fain: semanam, culegeam, adunam bani si cumparam diverse…. are rostul ei si virtualul asta, iti descopera abilitati ascunse.
Era si bancul acela cu batrana care, pe patul de moarte, ii spune nepotului ca ii lasa mostenire o ferma cu pasari, cai, vaci, tractoare, combine, acareturi multe…. iar cand ala mic intreaba unde, unde e asta ? … batrana ii spune „pe Facebook, iti spun parola si intri sa continui munca” 😆
PS si am avut si ditamai gradina zoologica tot acolo, aia era si mai frumoasa si interesanta. 😉
ApreciazăApreciază
Mirela, ferma mea e în telefon, e un joc. Nu pe Facebook pentru că nu îmi place să deranjez lumea cu cereri stupide de likeuri sau voturi sau nu ştiu ce ca să îmi crească mie plantaţia. Aici nu depind de nimeni, nu cer nimănui nimic, nu deranjez.
Ha, ha, ha, drăguţ bancul! 😀
O seară frumoasă!!!
ApreciazăApreciază
Lasa, ca-i mai bine sa aduni oua si sa plantezi copaci decat sa impusti martieni si sa calci pietoni la Carmaghedon! :)) Mi-e si rusine sa spun cate ore ma joc pe zi si cata bataie le dau ciutanilor care ma provoaca! Dar uite ca ferma nu mi-am facut niciodata. Daca ma apuc e piata pentru amandoua sau ne batem pe clienti la taraba? 🙂
ApreciazăApreciază
E loc suficient. Si pentru ca deja am 5000 de monede, o sa piperez preturile. Pana „te pui pe picioare” sa cumpere lumea de la tine. Numai sa nu impusti cumparatorii 😀 😀
ApreciazăApreciază
Uofff, Potecuțăăă! Mi-ai amintit de vremea când tooot scotoceam prin camere pline de mister ba unde-i umbrela, ba nu-ș ce ceasornic, ba nu-ș ce lumânare… 😳 Tot așa mă-ntrebam și eu pe-atunci – Mă mai fac bine au ba?! 🙄
P.S. Cu ferma ta… nu-ș ce să zic, dar dacă merge afacerea și ai nevoie de contabil știi unde dai de mine. Am zis! 😉
ApreciazăApreciază
Eu am vrut sa zic dar nu am indraznit 😳 stiam ca esti ocupata tare. Cu ce incepem?
ApreciazăApreciază
La început am crezut că e o fermă reală și chiar mă gândeam că te-a luat și pe tine valul, ca pe Băsescu, Elena Udrea și cei din tagma lor! 🙂 Dar nici ferma virtuală nu strică la casa omului, atâta vreme cât dă satisfacții.
ApreciazăApreciază
Nu le fac eu concurenta, Petru. Mi-e mila sa le iau painea de la gura. 🙄
ApreciazăApreciază
Am si eu ferma si ma ocup de ea de vreo 2-3 ani dar in ultima perioada am cam neglijat-o ce-i drept. Dar acum ca am citit ce ai scris tu aici mi s-a facut o pofta de plantat sau cules roade ce n-ai vazut, asa ca iti multumesc pentru idea de a ma reintoarce la activitatile gospodaresti :* (fermavesela.ro )
ApreciazăApreciază
Bun venit pe potecute!
Anul asta productia de mere e in floare asa ca fugi la ferma. Am facut butoaie de suc pana acum 😀
ApreciazăApreciază
Valeeeuuu….am crezut ca ai ferma reala si vroiam sa ma autoinvit la tine…io-s innebunita dupa asemenea activitati….Dar cand colo… 😦
ApreciazăApreciază
Ana, o ferma reala s-ar face praf in mainile mele. Dar te invit la mine oricum. Stam sub trandafirul japonez si bem o cafea 😉
ApreciazăApreciază
Multumesc frumos! 🙂 Am sa tin minte!
ApreciazăApreciază
Pingback: Jurnalul zilei de luni | Poteci de dor
haha, deci eu chiar am crezut prima data ca ai ferma. IN REAL LIFE! si eram gata sa te intreb cum naiba mulgi vaca avand cafeaua in cealalta mana:)))
Si eum acresuct la tzara. Am dat cu sapa, muls vaca, gradina, taiat gaini etc. E munca multa, si de obedienta. Nu exista dimineti de leneveala, te trezeste cocosul si daca nu, vaca 🙂 Nu exista weekend, nu exista Craciun.
ApreciazăApreciază
Oh, da ce frumos era când mergeam la bunici… capre, oi, cal, găini, curci, era lumea mea. Cred că de aia am pus jocul pe telefon, îmi era dor. Aici intru, le hrănesc, adun fructe, fac mancarea… ohoo, e mult de muncă 😀
ApreciazăApreciază