Când „fruntea de gânduri ţi-e plină”…

imagesÎn fiecare an, în 15 ianuarie, îmi revine în minte un episod din timpul liceului şi de fiecare dată, ajutată şi de alte „surse”, mă face să trag alte şi alte concluzii. Nu şi-a găsit loc între postările de ieri. Nu am îndrăznit să îl strecor printre sutele de cuvintele frumoase pe care le-am citit pe unele bloguri. Cred că sunt momente în care e mai bine să păstrezi tăcerea. Şi asta am făcut ieri : am citit cuvinte despre Poet, i-am citit poezia şi am tăcut.
Azi însă vă povestesc :
Aşa cum spuneam, eram liceeni. Sfârşit de an şcolar, soare care ne striga la geam, planuri de vacanţă, vise cât pentru-o viaţă. Profesoara de română făcea o recapituare din Eminescu.

A deschis catalogul şi a pus degetul pe un nume : Bogdan. Eram 23 de fete şi 4 băieţi. Bogdan era „şmecheraşul” dar nu genul de „şmecheraş” de acum. Jongla cu şcoala dar avea atât de mult simţ şi o faţă atât de nevinovată, încât nu avea cum să-i supere nici chiar pe profesorii care ştiau că el are în comun cu materia lor tot atâtea lucruri câte are şi un elefant cu un tutu.
Redau din minte dialogul, desigur nu cu punct şi virgulă pentru că am şi eu o vârstă, totuşi 😛 şi doar esenţialul pentru că, bietul de el, s-a chinuit toată ora aşa că s-a lungit mult discuţia.

Se ridică în picioare, îşi şterge fruntea şi spune „cred că e defect catalogul, tot la mine se opreşte în momentele cele mai grele”.
– Hai, Bogdan, spune-ne ce îţi aminteşti tu din tot ce am învăţat noi despre Eminescu, despre opera lui.
– Doamna profesoară, vă rog să nu vă supăraţi pe mine dar vă spun sincer să nu vă chinuiţi cu mine că nu m-am pregătit pentru azi.
– Bogdan, pentru azi nu aveai nimic de învăţat, azi facem recapitulare din tot ce am învăţat până acum. Aşa că nu căuta iar scuze. Hai să te auzim.
– A fost odată ca-n poveşti…
– Nu îmi recita Luceafărul, spune ce ai înţeles tu din poezie. Ce simboluri ai găsit în ea, care e viziunea poetului?
– Nu ştiu, v-am spus, puneţi 3 şi vin în toamnă
– Ai citit „Sărmanul Dionis”?
Pauză, ochii lui Bogdan se măresc, căuta un punct ascuns prin clasă. După câteva secunde, cu voce stinsă :
– De Eminescu? 😯 (fac o pauză să râd, ţin minte că momentul ăsta a fost absolut delicios)
……………..
După multe încercări, profesoara şi-a pierdut răbdarea şi a cedat :
– Bogdan, mai ai o şansă. Uite, lasă-l pe Dionis, lasă Luceafărul cu simbolurile şi povestea, lasă Steaua care-a răsărit, lasă tot. Uite : spune ce vrei tu. Orice numai spune ceva. „Somnoroase păsărele”, dacă vrei. Să ştiu eu că mi-ai zis ceva din tot ce v-am predat eu.
Ruşinat, cu capul plecat şi glas tremurat, Bogdan al nostru a rostit cuvintele care urmau să devină, în scurt timp, sloganul clasei înainte de orice oră de română. Nu cred că voi mai uita vreodată asta :
-Doamna profesoară, vă spun sincer că tot ce ştiu, pe lângă două-trei titluri de poezii, este că, într-una din ele, povestea de dragoste se petrece pe un deal.  😉
Dixit! End of story!

Mi-ar fi plăcut să mai ştiu ceva de el, pe unde e, ce mai face, cu ce se ocupă. L-aş fi întrebat printre toate astea şi dacă, între timp, a mai aflat ceva despre Eminescu. Sau a uitat şi de povestea de pe deal….
Poate că e mai mult de plâns decât de râs. Poate că, în altă stare, aş fi scris acuzator asta şi aş fi continuat vorbind despre „şmecherii” de azi, şcoala de mâine, aş fi „lovit” în cei care se bălăcesc în incultură şi cred că asta e un „must-have”, aş fi adus argumente că unii chiar au dreptate. Dar nu vreau asta. Nu acum. Acum m-am amuzat şi parcă nu îmi vine să spun nimic de rău. Pentru că ieri şi nu numai ieri, am văzut că se poate şi mai rău. Mult mai rău…  Voi o puteţi face, nu e cu supărare.
Să aveţi o seară frumoasă!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Când „fruntea de gânduri ţi-e plină”…

  1. illusion zice:

    E chiar amuzant! Totuşi a ţinut minte ceva, ce l-a interesat cel mai mult (zic eu): unde s-a petrecut povestea de dragoste. Ce ai scris tu mi.a amintit de o fază din generală când am avut de învăţat poezia Patria Română a lui Coşbuc, iar unul din colegi (tot gen Bogdan) uluitor chiar învăţase poezia (doar aveam şedinţă cu părinţii în ziua aia) până la un anumit punct totuşi: şi la Neajlov te făcură fără dinţi, fără dantură 🙂

    Apreciază

    • Auch!! 😀 😀

      Eheeei, păi dacă e cu amintiri din astea… mâine dimineaţă fac o cafea mai mare şi vă invit pe toţi. Vă fac şi biscuiţi dacă vreţi. Haideţi să facem o colecţie din asta că e loc pe potecuţe de o nouă rubricuţă 😀

      Apreciază

  2. Mugur zice:

    Dacă nu am amintiri din astea, pot sta și eu la cafea cu voi? Că tare îmi mai este dor de o șezătoare! Și am auzit că faci și cafea bună.

    Apreciază

  3. july zice:

    La mine la liceu, astfel de dialoguri, erau la ora de chimie cand domnisoara profesoara exasperata de nestiinta noastra in chimie anorganica exclama :
    ,,Dom’soarelor, iar o luam de la Adam si Eva ?!”
    Frumos din partea ei ca nestiinta noastra era notata cu 7 cel mai putin, in schimb, ne confisca tot ce nu era cnf. regulamentului scolar si mai vedeai obiectul abia la absolvire . 😆

    Apreciază

  4. Dacă nu-s prea îndrăzneț în prag de zi, nu ai un cană de ceai pentru mine? Că și el e bun pentru a da savoare unor amintiri! 🙂

    Apreciază

  5. Mulțumesc! Ești dulce, Potecuță, dar în ceai pune doar doar o linguriță de zahăr. 😉

    Apreciază

  6. Ana zice:

    Sigur Bogdan o fi vreun inginer…. 😀

    Apreciază

  7. childagain zice:

    🙂 Și eu am o amintire din asta din timpul liceului, de la ultima oră de română. Pe noi, profeasoara ne-a pus doar să recităm ce poezii de Eminescu ne-au rămas în minte, ca să știe și ea că s-a prins ceva de noi. Cu fetele, a mai mers cum a mai mers, poezii frumoase, variate, dar, când s-a ajuns la băieți… of ! 🙂
    Trebuie să specific că noi formam o clasă ”specială” – de ”fii de ,mărimi”, printre care se mai strecuraseră și câteva ”elemente din popor”, ca mine, colega mea de bancă, și alți câțiva, pentru a reprezenta democrația. Și, a avea cine să mai ia și note pe drept !
    Deci, când s-a ajuns la băieți și ”fiii de mărimi”, tot ce și-au amintit ei era… ”Iată vine-un sol de pace, cu-o năframă-n vârf de băț”. Nu exagerez, a fost singurul vers pe care l-au repetat majoritatea băieților. Deja, când unul deschidea gura și începea cu ”Iată vine…”, profesoara îi spunea: ”Bine, bine, stai jos!” în răsetele noastre. Am râs în acea oră de credeam că îmi înțepenesc fălcile ! Și, desigur, ăsta a rămas sloganul clasei privitor la ora de română.

    Ce s-a ales mai apoi de ”fiii de mărimi ?” Nu am fost la întâlnirea de 10 de ani după, nici de 20 de ani, din păcate, și am auzit doar despre unul dintre ei – fiul fostului prim-secretar de partid – că, deși chipurile se pregătise pentru medicină (cât și cum, eu nu am băgat de seamă în timpul liceului, dar măcar intenția lui era să dea la medicină), în ultima clipă, cu câteva săptămâni înainte de admitere, ”a virat-o” înspre Drept, și… a luat ! La o facultate particulară, ce-i drept.
    De ceilalți, nu mai știu nimic.

    Mulțumesc că m-ai făcut să mă duc puțin în amintire ! Eminescu a fost mereu aproape de sufletul meu. Asta, ca să lăsăm puțin gluma …

    Apreciază

  8. distandi zice:

    Oh, amintiri fantastice din liceu, cu tot cu perle și râsete pe sub bancă..sau pe ea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s