Mesaj pierdut în noapte

imagesTrecuse de miezul nopţii când a hotărât să se ridice de lângă fereastra prin care privise spectacolul nopţii şi conştientă că nu va putea dormi nici de data asta, se gândise că un ceai fierbinte i-ar putea domoli neliniştea. Telefonul însă o întoarse din drum, primise un mesaj. “Mi-e dor de tine, nu mă alunga!”. Cuvintele păreau desenate pe ecranul telefonului şi ea încerca, parcă, să găsească în ele cât mai multe nuanţe, privea literele nemişcate şi se gândi la cât zbucium şi “dezordine” ascunde această ordine perfectă a caracterelor, câte trăiri în doar câteva cuvinte. Cum se poate alătura “dorul” acelui “nu mă alunga”, se întrebase. Cât de mult trebuie să schimbi tonalitatea dacă, în loc să alegi varianta scrisă a lui, eşti nevoit să spui cuiva acest mesaj? Nu-ţi poţi striga dorul aşa cum implori mila sau nu poţi şopti dorul aşa cum îţi strigi disperarea.
Ştia că este o greşeală, ştia că nu ea este destinatara dar nu era sigură care argument e mai puternic în favoarea acestei certitudini. Faptul că nu credea că îi mai este cuiva dor de ea sau faptul că ea nu alungase, niciodată, pe nimeni? A înţeles că între “dor” şi “alungare” e însăşi viaţa. Şi îşi dorea să îi atingă firul. A înţeles că acele puţine cuvinte erau asemeni unei cortine în spatele căreia se pregăteşte spectacolul. Ele ascund povestea. Între ele, e visul. Şi îşi dorise să audă povestea şi să cunoască visul.
În ce colţ de lume oftează, oare, sufletul care, agăţat de acest gest, îşi adăposteşte speranţa în întuneric? Unde se află cel sau cea care ar fi trebuit să primească mesajul? Oare îl aştepta? E asta o dovadă de care avea nevoie pentru a se întoarce din drum? În acel moment, târziu în noapte, undeva în lume, două suflete despărţite, aşteptau. Unul un cuvânt, celălalt un răspuns. Era momentul în care cuvântul şi răspunsul erau suspendate într-o aşteptare pe care ea nu o suporta pentru că tocmai ea era zidul care le despărţea. Nu suporta ideea că, din nepăsare, ar putea frânge această, poate, ultimă şansă ca două suflete să-şi şoptească…
Nu putea lua nimănui dreptul de a-şi duce visul mai departe. Se întreba câtă emoţie trebuie să fi fost în jurul celui sau celei care a trimis mesajul, câte zeci de pagini trebuie să fi scris înainte. Pagini în care ar fi cerut iertare, ar fi oferit explicaţii, ar fi implorat sau ar fi reproşat. Toate astea ca, în final, să scrie doar atât „Mi-e dor de tine, nu mă alunga!”, ca şi cum toate cele de mai sus ar fi sintetizate în asta. Bănuia că celui care a trimis aceste cuvinte, cu fiecare clipă scursă, îi moare speranţa puţin câte puţin, tic-tac-tic-tac…
Nu ştia cum trebuie să procedeze dar dacă acel mesaj era o punte menită să reîntâlnească, ea nu avea voie să o dărâme. A luat telefonul şi a sunat. O voce bărbătească, puţin ezitantă, i-a răspuns. Ce ar fi putut să spună? „Aţi greşit numărul” i se părea prea brutal, în mod ciudat se simţea cumva parte a poveştii, avea impresia că, odată „descoperit” expeditorul, putea spune şi povestea lui, ar fi fost chiar în stare să înţeleagă. I-a spus că a sunat să îl roage să nu înceteze să lupte, că visul lui poate fi şi al celeilalte persoane, doar că, poate, e nevoie de timp. Sau doar de un mesaj în noapte în care să îi spună că îi e dor de ea. Noaptea, speranţele strălucesc mai puternic şi visele pot zbura mai sus, să nu înceteze să creadă în clipa în care vor păşi, din nou, braţ la braţ.
El i-a mulţumit şi i-a spus „am greşit şi acum… i-am greşit şi atunci…” L-a întrerupt, era deja prea mult, se simţea un intrus în viaţa lor şi nu îşi dorea asta. A închis, şi-a luat cana cu ceai şi s-a aşezat, din nou, lângă fereastră. Noaptea îi mângâia obrajii şi o învăluia cu tăcerea ei. În acea noapte făcuse parte din povestea a doi străini pe care acum îi simtea aproape. Spera ca acel mesaj să primească un răspuns „Mi-e dor de tine, vino!” şi să îi prindă zorii îmbrăţişaţi pe cei doi.
Începuse să se lumineze, oraşul se trezea încet şi ea stătea la fereastră cu mâinile împreunate. Auzea, de nicăieri, un ecou care o invita la vals: „Mi-e dor de tine, nu mă alunga”!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Marţea de poveste și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la Mesaj pierdut în noapte

  1. Mugur zice:

    „Se zvonește în peșteră
    Cum că eu am strigat,
    Cum că tu ai răspuns,…”
    Este citat aproximativ din versurile lui Sorescu, veșnicul meu Sorescu.
    Și cât adevăr, în versurile lui, în cuvintele tale!
    Mereu mă uimești cu scrierile tale. Nici nu știu, să-ți mulțumesc pentru frumos sau pentru înțelepciunea din ele?
    Mulțumesc!

    Apreciază

  2. illusion zice:

    Mi-au dat şi lacrimile 😦

    Apreciază

  3. OrhiKamyDeea zice:

    Articolul impune tacere.

    Apreciază

  4. tink3rbe11 zice:

    Minunat …de trist! 🙂

    Apreciază

  5. Câte gânduri și presupuneri au provocat acele șapte cuvinte! Scenariu e trist, dar mi-aș imagina un deznodământ fericit. Pentru liniștea sufletească!

    Apreciază

  6. Oana zice:

    Mi-a plăcut tare mult…
    Mulţumiri pentru acest fragment de suflet iubind…

    Apreciază

  7. Nu știu dacă ți-am spus vreodată cât îmi ești de dragă, dar vreau să știi asta. Aș vrea să te îmbrățișez strâns, strâns, vrei? >:D<. Să zâmbești larg într-o zi și să nu încetezi vreodată!

    Apreciază

  8. succesulpe zice:

    Mah, cararusa o luat-o pe dealur i!? 👿
    De cum am deschis usa m-a dat jos valurile de lacrimi de aici… Oti nebunit cu totii ?
    Ia sa vedem veselie, buna dispozitie, optimism si voiosie. Puneti mana pe mop si faceti curat aici!
    🙂
    P.S. Foarte frumos si sensibil ai scris…

    Apreciază

  9. childagain zice:

    Un moment superb ! Câteodată, poate că aceste mesaje ajung la al treilea, pentru că el este cel în stare să îi apropie pe cei doi… Poate că a avut și el, cândva, o poveste similară, și poate înțelege… Sau poate că, pur și simplu, el are răbdarea și înțelepciunea necesară pentru a le spune celor doi ceea ce trebuie să audă.
    Și, atunci când îi ajutăm pe alții, ne putem gândi că ne va ajuta și pe noi cineva, cândva.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s