Luni, după vacanţă

Aţi văzut filmul „Marţi, după Crăciun”? De acolo am „furat” ideea titlului deşi postarea nu are nicio legătură cu filmul pentru că dacă ar fi să scriu despre asta ar trebui să cenzurez postarea sau să o fac privată 👿
Zilele ca cea de azi sunt printre preferatele mele şi mărturisesc asta cu riscul de a mă acuza de egoism. Îmi place de mor să văd oraşul dezmorţit, să văd cum intră toate, brusc, în ritmul normal. Până acum mă simţeam ciudat mergând pe lângă magazine închise, bănci cu orar pe două săptămâni cu multe căsuţe în care scria „Închis”, oameni puţini pe străzi şi tot ce mai presupune vacanţa asta. Astăzi am avut un zâmbet laaaarg pe faţă cât m-am plimbat şi nu, nu a fost unul sarcastic. Mi-e drag de mor să asist la acest tip de agitaţie de după liniştea care, pe mine una, mă scoate din starea de bine. Dacă azi aţi început şcoala sau munca, vă doresc multe împliniri în acest nou an!

Agitată zi şi dincolo de acest aspect. Am văzut (pentru a câta oară?) oameni cu „frica lui Dumnezeu” care, încercând să ajungă mai repede la sticlele cu apă, s-au călcat în picioare, au ţipat, au înjurat. Şi dopurile au fost, se pare, la fel de tentante. Poate şi ele ne feresc de boli, altfel nu-mi explic prostia îndârjirea. Simt un gol în stomac de câte ori văd astfel de imagini de aceea mă opresc aici că o să fiu prea acidă şi nu-mi doresc.
Când stăteam mai liniştită, telefonul meu începe să cânte „Ciao, ciao, non devi piangere/Ciao ciao, se voi scrivimi/Ciao ciao, ti amo credimi”, număr de Bucureşti din cele cunoscute ca fiind deţinute de companii care te deranjează în cele mai nepotrivite momente. Răspund, aud doar zgomot de fond, închid. Iar „ciao, ciao, non devi piangere”, iar zgomot de fon, iar închid. La al treilea ciao, ciao deja eram nervoasă şi, se pare, am transmis asta telepatic pentru că a venit şi monologul imediat după un „alo” răstit, ce-i drept. „Bună ziua, vă sun din partea companiei x, aveţi câteva momente libere că aş vrea să vă întreb dacă….” şi a continuat fără să am timp să răspund. Zgomotul ăla de fond s-a dovedit a fi colega ei care era prinsă într-o altă conversaţie şi tipa se auzea mai tare decât interlocutoarea mea, lucru extrem de enervant pentru urechile mele fine care oricum sunt sensibile la zgomote de fundal (deh, defect profesional). Peste toate, ca să fie treaba treabă, mai auzeam şi cum tastează la fiecare 10 secunde. Părea supărată tare după felul în care apăsa pe taste, parcă apăsa direct în creierul meu. La un moment dat a făcut o pauză între subiect şi predicat şi a căscat 😯 da, am auzit clar asta şi m-am enervat definitiv. M-a întrebat dacă am întâlnit promoţia Z, am spus da dar nu am testat produsul şi nici nu am de gând. M-a întrebat dacă am primit date despre produs, am spus „da, domnişoara a fost amabilă şi dornică să-mi explice dar i-am spus că nu sunt interesată şi nu am reţinut mai nimic despre produs”. „Îmi puteţi spune ceva ce ştiţi despre produs?”, mă întreabă cu voce suavă. Eiiii, potecuţa deja a fost călcată pe codiţă. Adică sunt politicoasă, te las să-mi ţăcăneşti în urechi, nu spun nimic că mă înregistrezi deşi nu mi-am dat acordul, te las să caşti în voie, o las pe colega ta să ţipe mai tare ca tine în cască, îţi spun că nu ştiu nimic despre produs pentru că nu am vrut şi nici nu vreau să ştiu şi tu mă pui să îţi dau câteva detalii despre produs? Şi cum nu pot fi brutală, cum nu am vrut să-i închid pentru că ştiam că ar fi revenit, i-am spus „da, sigur. Are ambalaj auriu parcă”. A tăcut câteva momente, m-a întrebat cât de credibilă pare o propoziţie legată de produs de la 1 la 5. Am spus „5 până la proba contrarie. Dar vă asigur că nu voi ajunge să testez asta”. Mi-a urat o zi bună şi a închis. Oare mă va mai suna? 🙄 Începuse să-mi placă…
În mare cam asta a fost ziua mea de luni, după vacanţă. După vacanţa altora că eu nu am avut. Marţi, după Crăciun, nu mai ştiu ce am făcut.
Vă doresc o săptămână minunată!

Sursă foto