Portret în alb şi negru

imagesLa mulţi ani! Pentru că e prima postare din acest an, aş vrea să mă prezint lui 2014, să facem cunoştinţă şi să sperăm că astfel ne vom împrieteni şi va fi mai darnic şi mai blând. Ceea ce i-am spus lui 2013 rămâne pentru el, a plecat cu toate şi nu a avut timp să-i explice celui nou cine sunt, ce sunt, ce vreau, ce visez aşa că fac eu acum nişte precizări scurte. Ce am scris până acum rămâne scris şi sunt sigură că s-ar putea desena un portret „robot” dincolo de literele care au construit, în timp, speranţe, vise, zâmbete, întrebări, iluzii de potecuţă. M-am ascuns printre litere dar nu în spatele lor, poate am mascat înţelesuri printre rânduri dar eu nu am purtat măşti înşelătoare. Aşadar :

Înălţime : m-am încăpăţânat să nu cresc prea mult, am vrut să îmi las visele să se înalţe cât mai sus şi eu să rămân aproape de pământ. Aşa că am crescut atât cât să am loc într-un  gând, fără să mă înghesuie nimic.

Greutate : îmi place să călătoresc cu gândul în jurul lumii, îl arunc în braţele vântului şi îl las liber, împrăştiat în zări, în timp ce eu păşesc apăsat pe cărări. Aşa că vântul nu mai are loc şi pentru mine în zborul lui… Din când în când sar într-un picior şi visez că păşesc pe nori….

Ochii : se luminează atunci când întâlnesc în cale un copac în floare sau un chip drag, se măresc atunci când se miră de tot frumosul din jur şi mă obligă să-i zâmbesc lumii. Au fost şi întunecaţi, se ascund în umbre atunci când pierd un vis sau când paşi nepăsători strivesc florile din care-şi culeg raze de lumină. Se fac mici atunci când încearcă să întoarcă lacrimile să nu le lase să se spargă pe pământ.

Dincolo de „aspect” îi las lui 2014, pentru că aşa cum spuneam, nu a apucat să mă descopere din cele scrise până acum, un CV în versuri. Aş fi vrut să îl pot compune eu dar pentru că nu aş fi reuşit, nu pot decât să mă înclin în faţa Poetului :

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foşnesc

N-am să vă spun pe cine aştept, dar aştept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,
Încap într-un flaut, într-o vioară,

Cerul n-are margini, stelele au,
Miez şi margini de foc are şi soarele.
Vântul de seară mi-a spus c-o să moară
Dac-o să-i rupeţi în drum picioarele.

Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părţi zările.
Munţii cu păduri cu tot mor sufocaţi
Şi-n curând o să moară sufocate şi mările.

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crângurile sunt pline de flori şi de iarbă
Şi de arbori plăpânzi care cresc. (Zaharia Stancu)

Pentru voi, pentru fiecare zi din 2013 în care am zâmbit, am visat şi am sperat împreună, în loc de „mulţumesc” :

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

40 de răspunsuri la Portret în alb şi negru

  1. gheorgica zice:

    La multi ani! Mi-am pus vasc pe monitor si am pornit pe net cu urari de bine si prosperitate. Internet trecut prin magia vascului pentru prieteni si pentru cei cu gandul bun

    Apreciază

  2. illusion zice:

    Bine te-am regăsit, potecuţă!

    Apreciază

  3. La Petite Fille de la Mer-july zice:


    Poteci cu dor, poteci frumoase si intelepte sa ai parte !

    Apreciază

  4. Mugur zice:

    La mulți ani, Potecuță! Vii în hainele cele noi? Să-ți fie bucuria mai mare în anul acesta, mai caldă viața, mai frumoase visele. Să-ți fie mai multă lumina și împlinirea din suflet!
    Primește gândul meu bun!

    Apreciază

  5. Loredana zice:

    La multi ani !! 🙂

    Apreciază

  6. fulgdepapadie zice:

    La multi ani ! Incantata si eu de cunostinta 🙂 , toate cele mai bune in acest Nou An !

    Apreciază

  7. succesulpe zice:

    Gata la treaba! Da o mana de ajutor mosului, ca-i batran saracul si nici nu prea aude ce-i ceri si nici nu prea vede ce nu ai. Un an bun cu impliniri!

    Apreciază

  8. OrhiKamyDeea zice:

    Un an minunat sa ai, draga mea.
    Stiam eu ca esti minunata, dar nu stiam ca poti fi minunat de minunata. Imi place la nebunie descrierea ce ti-ai făcut-o 🙂 Pana acum te cunosteam pe un sfert, de acum te cunosc cu un gand mai mult. 🙂

    Apreciază

  9. Aliosa zice:

    La Multi Ani 2014 !

    Aliosa.

    Apreciază

  10. childagain zice:

    Draga noastră Potecuță, mulțumim pentru frumoasele gânduri, și frumoasa prezentare ! Așa, te cunoaștem ceva mai bine :), deși și până acum, postările tale ne-au spus câte ceva.
    Minunată și poezia lui Zaharia Stancu, și îți urez ca 2014 să picure din el tristețea, și să rămână numai bucuria.
    La mulți ani cu bucurie, dacă nu acum, când va fi să fie !

    Apreciază

  11. raulpintiliec zice:

    La multi ani si multa sanatate!! 🙂

    Apreciază

  12. M-ai vrăjit cu descrierea făcută și tot n-am înțeles ce culoare au ochii tăi! Dar ce mai conteză, din moment ce sunt fermecători! 🙂
    La mulți ani, fericiți!

    Apreciază

  13. claudia zice:

    Foarte frumoasa descrierea ta…numai bne si anul cesta sa ne tot inncanti cu astfel de cuvinte….minunat!

    Apreciază

  14. Cuvânta zice:

    Fain poem, la multi ani!

    Apreciază

  15. La mulţi ani !

    Apreciază

  16. Pingback: Dorințe | My life as Ioana

  17. Bursucel zice:

    Bine; Potecuță, păi se poate așa ceva? Să mă tragă pe mine 2014 de mânecă să îi povestesc ce suflet mare și frumos ai? I-am zis… că, deh, nu m-a lăsat sufletul să-l iau la rost și să-l trimit la plimbare… abia i-au dat ochișorii, merge copăcel mititelul… 🙂
    Dar mi-a plăcut – a zis că, la câte a aflat despre tine, ți se cuvin cele mai frumoase clipe. Mic-mic, dar înțelept 2014 ăsta! 😉

    Apreciază

Lasă un comentariu