Din doi în doi

imagesÎmi rătăcesc paşii prin zăpezile de altădată şi las fulgii să-mi învăluie surâsul. Privesc cu mirare cum urmele mele sunt acoperite încet ca şi cum totul trebuie să rămână imaculat, fără regrete, fără semne că cineva a păşit, cândva, pe acolo. Doi câte doi, paşii mei dispar în alb şi alţi doi se desenează mai apăsat, mai greoi şi mai fără de ţintă. Două câte două, urmele mele se mută din zăpadă în amintire şi dinspre un „acolo” înspre un „nicăieri”. Se aşterne seara înaintea mea ca un covor de neînţelese simţiri şi necunoscute adieri.
O singură steluţă care îşi cheamă neîncetat perechea, pâlpâie în acelaşi ritm cu inima, obosită de drum, amăgită de căutare. Două cărări, un singur vis. Doi paşi, un singur suflet. Două lacrimi sau, poate, doi fulgi topiţi, se rostogolesc pe obraji. Doi, şterşi de două palme calde care încă ştiu a mângâia.  Doi câte doi, două câte două, toate se pierd, încet, înghiţite de noaptea fără vis. Toate se împart la doi, toate se reduc la „noi”. Din doi în doi îmi număr paşii şi doi câte doi dispar în noapte,  fără urme, fără zgomot, fără întrebări. Cifra „doi” îşi întinde aripile spre nori şi, într-un gest sinucigaş, se aruncă în gol.  Începe, din nou, să ningă. Cifra doi ninge peste un suflet care învaţă să numere… din doi în doi….

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Din doi în doi

  1. La Petite Fille de la Mer-july zice:

    De-o viata incerc sa numar si sa-mpart la doi, sa-mi iasa unul, daaar cred ca sunt prea egoista, fricoasa sa fac compromisuri, de parca m-as pierde . Si totusi impart !

    Apreciază

  2. Două aprecieri pentru perechile pe care le-ai găsit, două urări de bine pentru noua săptămână, două raze de simpatie din partea mea, două… de fapt de două ori două ori două…

    Apreciază

  3. Și când apare cineva care să-și potrivească pașii peste urmele pașilor tăi, atunci știi…. 🙂 doi câte doi

    Apreciază

  4. Crăciun fericit și la mulți ani!

    Apreciază

  5. OrhiKamyDeea zice:

    Cu siguranta urma pasilor tai nu va fi acoperita in întregime. Stiu suflete însemnate cu urma pasilor tai. Cu siguranta pasii tai au o tinta precisa, doar fa pasii din doi in doi si in doi 🙂 daca s e poate, si fi curioasa de locul spre care te poarta aceasta pereche de pasi.
    Frumos articol.
    Am pregatit doua cani de vin fiert cu scortisoara si mar, am aprins focul in soba si te astept sa imi aduci povestile. 😉

    Apreciază

  6. Suflet frumos, ne faci partasi la sensibilitati adanci! Din acest motiv esti tu o potecuta: ne netezesti drumul si prin zapada, ca sa ne arati ca dincolo de topirea lui DOI ramane calea…

    Apreciază

  7. Din partea mea si a Geaninei, cu drag si bucurie, Crăciun fericit si toate cele bune!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s