De unde ştim că e nevoie de o mână întinsă?

imagesMă lupt de câteva zile cu un teribil gust amar şi nu ştiu exact ce anume l-a provocat. Să fie vorba de dezamăgire? Revoltă? Neputinţă? Nu ştiu… poate sunt toate astea la un loc. E perioada în care, ştiţi şi voi, noi trebuie să fim mai buni iar ei, cei care nu au sau au foarte puţin, trebuie ajutaţi. De ce acum, de ce numai acum, de ce în fiecare an pe lista celor nevoiaşi se regăsesc aceleaşi nume, nu ştiu să vă răspund. Nu sunt direct implicată în niciun astfel de proiect dar am ocazia să stau de vorbă cu cei care vor, indirect, să ajute. S-a mizat mult pe faptul că cei cu nevoi reale, oameni aflaţi în imposibilitatea de a se ajuta singuri, oamenii simpli, nevoiaşi dar demni, nu îşi strigă niciodată durerile, nu spun niciodată că nu au şi nu cer niciodată nimic. S-a mizat, deci, pe asta. Şi s-a făcut un apel către ceilalţi, cei care le cunosc situaţia, să le spună celor care au posibilitatea de a le aduce măcar o rază de speranţă, de a le arăta că nu sunt singuri. E neînsemnat, repet, o dată pe an, dar o bucată de cozonac în seara de Crăciun, să fie şi pe masa lor.
Am auzit cazuri care m-au cutremurat şi care m-au făcut să înghit cu greu mâncarea de acasă. Vă puteţi imagina şi voi, ştiţi şi voi cum trăiesc mulţi dintre cei din jur. Ştiţi că se poate ajunge la 83 de ani, singur, cu 300 de lei pe lună sau că o fetiţă abandonată de mamă, crescută de bunica bolnavă cu 400 de lei pe lună, să vrea să înveţe, să o facă foarte bine dar să-i fie ruşine să meargă la şcoală pentru că nu are decât o pereche de pantaloni şi râd copiii? Şi ştiţi că oamenii ăştia strâng din dinţi şi nu cer nimic? Ştiu că ştiţi, ştiu că sună nedrept de cunoscut, am auzit şi mai rău de atât dar nu pot să închid ochii, nu pot să îmi astup urechile şi să mă prefac că toate astea dispar… Nu pot!
Dar! Şi abia acum începe revolta şi nevoia de a da cu pumnul în masă. Sunt oameni care nu numai că cer, dar li se pare perfect normal să fie ajutaţi doar pentru că…. nu le ajung banii din alocaţie. El nu lucrează pentru că „nu are unde”, ea nu lucrează pentru că nu are cum, trebuie să crească micuţii, 7 la număr. Mi-a spus că şi anul trecut a primit ajutoare şi că acum e şi mai greu că, între timp, a mai făcut un copil aşa că trebuie să primească pachet. E greu să le dai la toţi de mâncare, să ne ajutaţi şi pe noi, îmi spunea revoltată în timp ce auzeam cum pufăie din ţigară. Şi în timp ce simţeam un gol în stomac cu gândul la cei 7 copii între câteva luni şi 15 ani, simţeam şi o nevoie acută să o strâng pe ea de gât. Am strâns doar din dinţi şi i-am dat dreptate. E greu…., e tare greu…
Altcineva a încercat să „negocieze” bunovoinţa unora şi „sărăcia” lui. Adică are nevoie de ajutor dar să nu ştie nimeni. Sau dacă e să se ştie situaţia lui, măcar „să merite”. Am făcut ochii mari şi am întrebat cu glasul stins „cum adică să merite”? „Păi ce aduc oamenii ăia? Să fie măcar ceva consistent, să ştiu dacă merită umilinţa”. Vă jur că am simţit durere fizică amestecată cu un soi de greaţă de care nu am scăpat nici acum. Te declari nevoiaş numai în funcţie de ce este în pachete? Cât ne mai rabdă pământul ăsta, Doamne?
Poate o să regret mai târziu ce voi scrie acum, poate mă veţi judeca, poate păcătuiesc dar zilele astea am ajuns la concluzia că cei care luptă singuri pentru fiecare zi, nu vor putea fi ajutaţi pentru că nimeni nu ştie de ei. Iar, pe de altă altă parte,  pentru a striga în gura mare că ţi-e foame, trebuie să fii sătul…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la De unde ştim că e nevoie de o mână întinsă?

  1. M.C. zice:

    Nu ai de ce să regreţi pentru că este întru totul adevărat ce spui. Unii cred tot mai mult că cu ruşinea mori de foame, iar alţii abuzează de termenul „demnitate”. Una peste alta, în general ajutorul îl primesc cei care nu-l merită.

    Apreciază

  2. vax-albina zice:

    Un pic pe lângă. Ştiu la voi o organizaţie din Olanda care ajută de Crăciun. Ai auzit de ei? Oamenii primesc pachete cu ce au scris că îşi doresc. Cineva a primit birou pentru copil, altcineva pamperşi pentru un an pentru tatăl cel bătrân, şi tot aşa. Te-aş putea informa dacă crezi că te poţi implica. Pentru anul viitor 😦

    Apreciază

  3. Mugur zice:

    Dacă răspund, mă enervez. Câțiva ani am trecut zilnic pe lângă o cantină a săracilor și nu glumesc spunând că am văzut oameni (dacă-i putem numi așa) care-și luau sufertașul și se urcau în mașinile lor, care nu erau cele mai ieftine! Nu am văzut nici măcar o Dacia pe acolo!
    Cât despre femeia aceea cu 7 copii, aș întreba-o: „Măi femeie, de ce nu-ți pui dop? Pentru ce torni anu’ și cârlanu dacă nu ai cu ce să îi crești?”
    Mă opresc aici, să nu-mi stric chiar toată ziua.

    Apreciază

    • E păcat, Mugur, să „pui dop”… Câţi dă Domnu’… Oare nu e mai mare păcatul să îi laşi să crească în…plata Domnului? E retoric, desigur…

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Cred că nu m-am exprimat eu bine, se poate păzi de noi sarcini, fără să agreseze ceea ce a primit în dar. Dacă nu pot crește decât doi copii, mă opresc. Dar unii vor și… și cu sufletul în rai.
        Obiceiul pământului era așa cum spui tu, câți dă Domnul, dar în acele vremuri pământul ne hrănea pe toți, ne creșteam unul pe altul,… Astăzi trebuie să socotim bine dacă mai putem crește încă unul! De aici și revolta mea, căci am cunoscut și eu multe asemenea femei, căci mame nu le pot numi. Peste puțin timp le vezi copiii cerșind în stradă. Cei cu adevărat năpăstuiți și care au nevoie, nu au curajul de a cere. Se chinuiesc în singurătatea lor cu cei 300 sau 400 de lei, trăgând de ei ca de elastic, doar doar se vor mai înmulți.

        Apreciază

        • 100% de acord. Eu am înţeles de la început, acele cuvinte cu „câţi dă Domnul” trebuiau puse în ghilimele, este cel mai răspândit răspuns la întrebarea „dar de ce mai faci copii dacă nu ai ce le da de mâncare?”

          Apreciază

  4. luciastroila zice:

    Ai dreptate, Potecuţo. Cei cu adevărat nevoiaşi, nu ştiu să ceară. Totuşi, pot fi găsiţi, dacă cei din jur ştiu să deschidă ochii şi să privească. Mi s-a întamplat de multe ori să întâlnesc bătrâni flămânzi şi înfriguraţi pe lângă chioşcurile de pâine, sau încercând să vândă înlemniţi de frig câte o floare obosită din grădină, un mănunchi de pătrunjel. Nu cer niciodată. Doar aşteaptă şi-şi numără mărunţişul, poate, poate vor încropi de o pâine.
    Mi s-a întâmplat, însă, azi ceva ce m-a marcat. Am avut ceva drumuri de făcut dimineaţă şi cum e vineri şi în calendarul ortodox mai e şi ziua mea, m-am gândit să cumpăr o pâine s-o dau de pomană. Am intrat în cea mai bună brutărie din drumul meu şi am luat o pâine proaspătă, împletită. Până am coborât la metrou nu am avut cui s-o dau. Odată cu mine în metrou s-a urcat şi o cersetoare cu un copilaş de vreun an în braţe, cu veşnicele colinde ce ne sunt băgate pe gât în perioada asta. De obicei nu dau bani şi bunuri acestor cerşetori. Dar copilaşul plângea şi eu aveam o pâine pe care oricum o cumpărasem de dat. Aşa că mi-am călcat pe principii şi i-am oferit ţigăncii pâinea. Nu pot ilustra în cuvinte bucuria cu care puiul acela de om a luat pâinea şi a început să muşte din ea. Să vezi un copilaş flămând şi murdar cum muşcă dintr-o o pâine cât el de mare e cu adevărat induioşător.
    Până la urmă te gândeşti la copilaşii ăia care nu au cerut să vină pe lume în mizeria aia de familie, nu şi-au putut alege părinţii şi au şi ei, ca toţi ceilalţi un suflet. Poate că cei ce i-au făcut nu merită să fie părinţi, poate nu au nici un Dumnezeu şi beau banii din alocaţia micuţilor. Nu sunt copii vinovaţi pentru asta. Ei doar merită o şansă în viaţă şi din păcate şansa asta nu le-o poate da un cadou de sărbători. Poate că legislaţia ar trebui schimbată şi statul să se implice mai mult în creşterea şi educarea lor. Iar aceşti „părinţi” de cerşeală să fie decăzuţi din drepturi.

    Apreciază

    • Lucia, în primul rând La mulţi ani! Sănătate să ai şi numai bucurii!

      Mi-e milă de acei copii de nu pot spune, sigur că ei nu au nicio vină. Şi ai mare dreptate, cu ce îi ajută un pachet o dată pe an? Părinţii lor ce au înţeles? Să mai facă unul că doar cineva va avea grijă şi de ei. Un an de zile să nu găseşti o grădină de săpat, o stradă de măturat? Tu, bărbat de 40 de ani? Hai, măi, cât sunt eu de liniştită şi de îngăduitoare, nu pot accepta aşa ceva… Şi poate anul viitor vor cere din nou ajutor pentru 8 copii…

      Apreciază

      • luciastroila zice:

        Aşa este. Atâta timp cât statul va dormi în ghete şi parlamentarii noştri se vor gândi doar la cul să scape de puşcărie, lucrurile nu se vor schimba. Eu la aceşti oameni nu m-aş duce cu ajutoare, ci cu asistenţa socială şi aş lua copiii. Pentru că, să mă ierte Dumnezeu, dar cred că până şi mâncarea din ajutoare ăia o vând să facă bani de băutură şi ţigări. Numai că, din păcate, la noi lucrurile funcţionează pe dos. Sunt apăraţi şi căiţi tocmai părinţii puturoşi şi profitori.
        🙂 Mulţumesc de urări! Nu prea ţine nimeni cont de sărbătoarea asta… doar eu, doar îi port numele! :))))

        Apreciază

  5. childagain zice:

    Poate că ai dreptate, nu știu… Poate există și falși nevoiași, ca acea familie cu 7 copii. Adică, nu sunt falși, pentru că nevoiași sunt, dar sunt și leneși și profitori. Și aduc pe lume copii doar ca să îi chinuie…

    Dar, există și atâția veritabili ! E plină lumea de ei. Nu știu cum i-am putea ajuta pe toți, dar măcar, dacă fiecare cunoaște pe cineva în situația asta, și câțiva bănuți sunt buni, sau o masă, sau o hăinuță. Mie, de exemplu, de multe ori îmi este rușine că am așa de puțin de dat – dar chiar am foarte puțin la nivel material. Și mă gândesc că nevoiașii cred că sunt zgârcită. Or fi și alții ca mine !

    Deci, dacă știm pe cineva sărac, oricât de puțin dăm, e mai bine decât nimic.

    Mulțumim pentru articol, e un bun prilej de gândire ! Te pup !

    Apreciază

    • Mulţumesc şi eu! O seară frumoasă.
      Şi… nu trebuie să îţi fie ruşine că nu ai, atunci când din puţinul tău dai şi altora, contează mult mai mult decât în cazul celor care nici nu simt când bagă mâna în buzunar…

      Apreciază

  6. Ana zice:

    Cine sa te judece , draga mea? Ai scris adevarul!
    In acest fel gandesc si eu .Ba mai mult , cum am mai scris , ma intriga grozav si cumplit ca acesti umani se impuiesc si asteapta ca societatea sa le fie recunoscatoare mamelor pentru gimnastica facuta cu cracii in sus si tatilor pentru datul din solduri , beti manga fiind.
    Frate , daca te mananca intre degetele mari de la picioare si te scarpini cu abnegatie , asuma-ti scarpinatul,in pana mea….Pentru mine acestia intra in categoria animale.Desi jignesc animalele scriind asta!

    Apreciază

  7. R zice:

    Te inteleg si sunt complet de acord cu tot ceea ce ai zis.
    Nu vreau sa ma lungesc pentru ca ma stric la minte.

    Apreciază

  8. Acest subiect mi-a amintit de o inițiativă care a început să fie tot mai uzitată și de oamenii de suflet de la noi. Pe lângă „o cafea în așteptare”, „o masă în așteptare”, a apărut și acțiunea „o pungă în așteptare”. Se lasă o pungă cu alimente, etichetată, pe o bancă, și o ia doar cel care are cu adevărat nevoie de ajutor. Nu e mult dar implică o doză serioasă de educație și de cinste. Pentru că, așa cum ai spus și tu, unii ar luat tot ce le pică și nu se gândesc că și alții au nevoie.

    Apreciază

  9. indiferent zice:

    Asa ma intreb si eu potecuta, cat ne mai rabda ?

    Apreciază

  10. razvydeva zice:

    Pamantul inca mai poate rabda.Intrebarea e,cat mia poate indura tara si anume bugetul.Am vazut destui care stateau cu mana intinsa,iar cand cineva i-a chemat sa ajute la facut curat prin fata blocului sau sa duca ceva marfa au intors spatele si au fugit.Si aici ma refer la adultii care „nu au unde sa lucreze”

    Apreciază

  11. Bursucel zice:

    Ufff, n-are de ce sî-ți pară rău, că-i tare adevărat ce-ai scris… Și trist pe deasupra!

    Apreciază

  12. arakelian zice:

    stii care e cauza, da? Lipsa de educatie +perioada comunista care a dat degeaba ajutoare, ajungand sa nu lucreze, sa faca copii, etc.
    Care e solutia? Nu exista o singura solutie.
    Eu particip la o actiune https://www.facebook.com/GESTULcarepoateSCHIMBAunDESTIN – unde copiii in situatii critice sunt ajutati sa nu abandoneze scoala. Gestul e minor, incaltaminte, haine, ghiozdane echipate, scrisori la Mos Craciun implinite; familii care au primit cate o soba/lemne/frigider / un purcel / o drujda/ aboanment la transport pana la liceul din oras/ un calc. / o culegere / etc etc. Exista o persoana ‘insarcinata’ cu grija pt 1-2 familii, merge periodic, urmareste reusitele copiiilor, ii incurajeaza, le da mesajul ca nu vor fi in situatia sa abandoneze scoala din lipsuri materiale.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s