Text cu tentă ….

Îmi amintesc că, prin clasele V-VIII, aveam obiceiul de a folosi acele caieţele (vocabulare) şi pe post de „agende” personale. Desenam tot felul de inimioare, scriam „poezii” în genul „pe nisipul de la mare eu am scris numele tău, a venit valul cel mare şi l-a şters, îmi pare rău” – adevărate capodopere, ce mai! Întotdeauna, pe prima pagină, găseam scris „cine citeşte e prost” sau „dacă dai pagina eşti cel mai urât”. Şi întotdeauna erau ignorate primele pagini. Cine găsea în bancă aşa ceva, citea tot ce putea până când se întorcea „proprietarul” din curtea şcolii. Mai târziu, în liceu, le făceam farse curioşilor care obişnuiau să răsfoiască, fără să fie invitaţi, oracolele colegilor. Scriam pe un plic sau pe o foaie „Strict secret” sau „te rog să nu citeşti, e personal” iar în interior ceva în genul „nu te-ai putut abţine, nu?”, „curioşii mor repede”, (până când o colegă a găsit şi răspunsul : „dar mor mai deştepţi”) etc. Lăsam foaia la întâmplare şi, deşi ştiam că nu ne alegem cu nimic, eram mulţumiţi că i-am dat o lecţie… Deh,…. ale tinereţii…. Dacă aveam varianta de „like” probabil nu ne-ar mai fi tentat să şi citim dar asta e altă discuţie, pentru altă postare…

Tot în liceu, profesoara de română, ne-a spus să citim Romanţa cheii a lui Minulescu şi să scriem, pentru a doua zi, un comentariu. Au fost câteva „oftaturi” pe care a ştiut să le valorifice şi ne-a zis că „cheia” e un simbol, că poate fi vorba despre iubire/iubită şi că se vorbeşte de lumini stinse şi lumânări. În următoarea pauză, toată clasa era la biblioteca şcolii căutând cartea 😀 Bună reclamă! A ambalat perfect ce era de ambalat.
În primul an de facultate, umbla vorba că decanul nu citeşte lucrările, că la el contează numărul de pagini şi că au fost studenţi care, de la a doua pagină, au scris Scufiţa Roşie şi nu s-a prins. Legende din astea circulă, cred, în fiecare generaţie de studenţi. Nu mi-am permis niciodată să fac asta deşi părea credibil. La unul dintre examene însă, deşi eu mi-aş fi dat 7 cu indulgenţă, am luat un mare 10 pentru cele 11 pagini scrise frumos. Am bătut câmpii cu graţie şi am împachetat frumos un mare nimic. Poate sunt eu prea severă cu mine dar tot nu sunt convinsă că a fost pe merit. Şi am constatat că ori e adevărat că nu citeşte ori ambalajul contează mai mult decât conţinutul ceea ce ar fi trist pentru că el era unul dintre marii iubitori ai dezbaterii pe tema formelor fără fond…
Am observat acum că, din ce în ce mai des, ziarele online pun titluri halucinante unor articole care nu spun nimic. „Veste şoc! Milioane de fani sunt în doliu. Vezi ce mare artist a murit”. Şi, ca tot omu care vrea să se informeze, dau click ca să aflu că un nene de 101 ani, care a făcut figuraţie la începutul unui film rusesc în anul 1954… Mi-am luat-o? Da! Dar clickul meu contează pentru ei. Trebuia să-mi dau seama că e făcătură pentru că milioane de fani are numai unicul şi irepetabilul Fuego. Dar m-a luat valul, ce să fac?
Ce vreau să spun cu asta? Nici eu nu ştiu dar azi am logoree, sunt „limbută” aşa că acţionez în consecinţă. Îmi amintesc că circula în urmă cu ceva timp ASTA (daţi un play unde vă cere asta) şi tare ne amuzam pe mail până când am analizat mai bine „faptele” şi am ajuns la concluzia că în fiecare zi, cădem într-o astfel de capcană… ne pierdem în nimicuri şi nu luăm în seamă evidenţa.
Nu mă întind vorbind despre produse proaste ambalate frumos sau despre suflete goale îmbrăcate de la marile case de modă care ne sunt „livrate” ca modele demne de urmat. Ar fi prea lungă discuţia.
Avem tendinţa de a cataloga un text ca fiind foarte bun după titlul, după aşezarea în pagină şi după „prestanţa” celui care îl scrie. Dacă are antecedente favorabile, citim pe diagonală şi aplaudăm frenetic. Dacă titlul sugerează că dezbate problema salvării balenelor (Yes, free Willy!, peace man!) nu mai contează că textul face bilanţul unor doamne cu ceva kilograme în plus, la final suntem convinşi că omul e ecologist cu diplomă şi are şi suflet bun, „mânca-l-ar mama pe el”. Este că un titlu bine ales poate nu numai să te convingă să pierzi timpul citind dar şi să distragă atenţia de la întregul articol? Mda….
Şi ca să nu vă dezamăgesc de tot, a sosit momentul să explic de ce am ales titlul :
1. Că aşa am vrut
2. Că oricum textul e despre nimic…
3. Uite de asta : daţi click AICI şi vă lămuriţi. 😉 Hai, nu vă fie ruşine, sunt doar poze porcoase, nimic altceva…
Închei cu o frază pe care am tot auzit-o într-o emisiune pe care o urmăream cu drag : „Dacă ceva arată prea bine ca să fie adevărat, atunci cu siguranţă nu e adevărat!”