Nu mai pot gândi din cauza gândurilor….

Mă scuzaţi dar mă macină câteva întrebări şi nu mă pot concentra la nimic. Dacă nu ar fi aşa, v-aş fi scris azi  despre împerecherea musculiţei de oteţ, despre anioni sau scutul antirachetă. Dar nu pot şi pace. Cum încep o propoziţie despre musculiţă, cum îmi sare pe tastaură primul gând mai zburdalnic şi se uită la mine aşa, ca pisoiul din Shreck adică aşa : Şi nu am cum să rezist. Mă bate la cap să-i găsesc repede liniştea, să cer ajutor, să răstorn lumea ca să poată el răsufla uşurat de parcă numai el contează, de parcă numai pentru el e sâmbătă, de parcă numai el are nevoie de linişte. Problema e că nu e singur, şi-a adus şi nişte neamuri altfel m-aş fi descurcat eu cumva cu el. Dar aşa e mai greu să fac faţă întregului neam gânduresc. Şi nu apucă bine primul să ţopăie pe tastele mele care ar fi conceput nişte fraze demne de a intra în istorie, că „hop” apare altul mai zăpăcit şi tot aşa. M-am hotărât deci să le aştern aici din două motive : 1. să le fac de ruşine 2. poate, poate, se îndură cineva să răspundă şi să scap de ele, să mă ocup liniştită de problemele serioase despre care aveam de gând să vorbesc că şi despre principiul descompunerii spectrale sau oscilatorul armonic trebuie să scrie cineva, nu? În ordinea numerelor de pe tricou şi al ţopăiturilor, ele sună cam aşa :

1. Există cineva pe planeta asta căruia să-i pese de ce a lipsit Bianca 3 ore de la nunta ei, cu cine a fost şi ce-a făcut? 🙄 Dacă da, vă rog, vă implor, ridicaţi două degeţele să vă dau adresa mea că vreau autograf. Şi dacă nu, de ce peste tot se vorbeşte despre asta? E drept, la Speranţa TV nu am ajuns cu butonatul dar cred că şi acolo se dezbătea problema asta.

2. De ce primesc zilnic mailuri de la „Adrianna21” care-mi spune, în engleză,  că s-a despărţit de iubitul ei, că-i „place de ochii mei” (deşi nu a avut onoarea 😀 să-i vadă vreodată) că mă iubeşte şi vrea să se mute în oraşul meu să trăim senzaţii tari? 😯 Am trimis-o în spam unde-i este locul dar chiar şi de acolo mă strigă neîncetat. Voi primiţi aşa ceva sau farmecul meu dă pe-afară şi nu rezistă nimeni? 😀

3. Aici e greu. Tare greu. Că sunt rea şi nu aş vrea să supăr pe nimeni dar nu mă pot abţine, gândul ăsta mă chinuie cel mai tare. Îl scriu şi fug, e cel mai sigur. Cu el vă certaţi că eu nu am vină. Vă amintiţi de „scandalul” tigăilor prezentate de Bahmu? Cum spunea lumea că, vezi Doamne, ea se lăuda cândva că nu găteşte, că nu are timp de stat la oale şi acum brusc ne bagă pe gât tigaia minune? Că de unde să ştie cineva care nu găteşte cum stă treaba cu tigaia? Vă amintiţi? Atunci vă rog!, spuneţi-mi că era vorba de imagine, de …de felul în care vorbea ea, drăguţa, despre tigaia aia. Că una e să spui „tigaia e bună” şi alta să faci o adevărată artă din a povesti despre o tigaie chiar dacă tu crezi că tigaia se foloseşte la pus termopane. Că nu contează că n-ai habar despre ce e vorba, contează să baţi câmpii cu graţie şi cu cât „graţia” e mai mare, cu atât e mai bine.  Că e exact ca la şcoală când am primit ca temă de casă să scriem o ştire despre Scufiţa Roşie şi apoi un reportaj despre Frumoasa din Pădurea Adormită. Şi am aflat de la colegi că un clan mafiot a dus-o pe frumoasă în pădure şi că ea se iubea cu un interlop şi…. na… copii nebuni ce eram noi.  Vă rog, spuneţi-mi toate astea ca să fiu sigură că nu am luat-o razna de tot, că încă sunt capabilă să înţeleg nişte strategii „manevre”. Adică un copil mă poate convinge să-mi cumpăr avion doar prin felul în care vorbeşte de acel avion,  nu? Că a trecut ceva timp de când am renunţat la biberon să ştiu şi eu că acel copil nu a pilotat şi nu va pilota un avion. Că el spune frumos că avionul e mişto pentru că e roz. Şi eu trebuie să-l cred ca să fie toată lumea fericită. Vă rog încă o dată, nu-mi spuneţi că e vorba de o creşte a vânzărilor sau că cineva chiar muşcă  crede că intru în grevă japoneză.