Nu mai pot gândi din cauza gândurilor….

Mă scuzaţi dar mă macină câteva întrebări şi nu mă pot concentra la nimic. Dacă nu ar fi aşa, v-aş fi scris azi  despre împerecherea musculiţei de oteţ, despre anioni sau scutul antirachetă. Dar nu pot şi pace. Cum încep o propoziţie despre musculiţă, cum îmi sare pe tastaură primul gând mai zburdalnic şi se uită la mine aşa, ca pisoiul din Shreck adică aşa : imagesŞi nu am cum să rezist. Mă bate la cap să-i găsesc repede liniştea, să cer ajutor, să răstorn lumea ca să poată el răsufla uşurat de parcă numai el contează, de parcă numai pentru el e sâmbătă, de parcă numai el are nevoie de linişte. Problema e că nu e singur, şi-a adus şi nişte neamuri altfel m-aş fi descurcat eu cumva cu el. Dar aşa e mai greu să fac faţă întregului neam gânduresc. Şi nu apucă bine primul să ţopăie pe tastele mele care ar fi conceput nişte fraze demne de a intra în istorie, că „hop” apare altul mai zăpăcit şi tot aşa. M-am hotărât deci să le aştern aici din două motive : 1. să le fac de ruşine 2. poate, poate, se îndură cineva să răspundă şi să scap de ele, să mă ocup liniştită de problemele serioase despre care aveam de gând să vorbesc că şi despre principiul descompunerii spectrale sau oscilatorul armonic trebuie să scrie cineva, nu? În ordinea numerelor de pe tricou şi al ţopăiturilor, ele sună cam aşa :

1. Există cineva pe planeta asta căruia să-i pese de ce a lipsit Bianca 3 ore de la nunta ei, cu cine a fost şi ce-a făcut? 🙄 Dacă da, vă rog, vă implor, ridicaţi două degeţele să vă dau adresa mea că vreau autograf. Şi dacă nu, de ce peste tot se vorbeşte despre asta? E drept, la Speranţa TV nu am ajuns cu butonatul dar cred că şi acolo se dezbătea problema asta.

2. De ce primesc zilnic mailuri de la „Adrianna21” care-mi spune, în engleză,  că s-a despărţit de iubitul ei, că-i „place de ochii mei” (deşi nu a avut onoarea 😀 să-i vadă vreodată) că mă iubeşte şi vrea să se mute în oraşul meu să trăim senzaţii tari? 😯 Am trimis-o în spam unde-i este locul dar chiar şi de acolo mă strigă neîncetat. Voi primiţi aşa ceva sau farmecul meu dă pe-afară şi nu rezistă nimeni? 😀

3. Aici e greu. Tare greu. Că sunt rea şi nu aş vrea să supăr pe nimeni dar nu mă pot abţine, gândul ăsta mă chinuie cel mai tare. Îl scriu şi fug, e cel mai sigur. Cu el vă certaţi că eu nu am vină. Vă amintiţi de „scandalul” tigăilor prezentate de Bahmu? Cum spunea lumea că, vezi Doamne, ea se lăuda cândva că nu găteşte, că nu are timp de stat la oale şi acum brusc ne bagă pe gât tigaia minune? Că de unde să ştie cineva care nu găteşte cum stă treaba cu tigaia? Vă amintiţi? Atunci vă rog!, spuneţi-mi că era vorba de imagine, de …de felul în care vorbea ea, drăguţa, despre tigaia aia. Că una e să spui „tigaia e bună” şi alta să faci o adevărată artă din a povesti despre o tigaie chiar dacă tu crezi că tigaia se foloseşte la pus termopane. Că nu contează că n-ai habar despre ce e vorba, contează să baţi câmpii cu graţie şi cu cât „graţia” e mai mare, cu atât e mai bine.  Că e exact ca la şcoală când am primit ca temă de casă să scriem o ştire despre Scufiţa Roşie şi apoi un reportaj despre Frumoasa din Pădurea Adormită. Şi am aflat de la colegi că un clan mafiot a dus-o pe frumoasă în pădure şi că ea se iubea cu un interlop şi…. na… copii nebuni ce eram noi.  Vă rog, spuneţi-mi toate astea ca să fiu sigură că nu am luat-o razna de tot, că încă sunt capabilă să înţeleg nişte strategii „manevre”. Adică un copil mă poate convinge să-mi cumpăr avion doar prin felul în care vorbeşte de acel avion,  nu? Că a trecut ceva timp de când am renunţat la biberon să ştiu şi eu că acel copil nu a pilotat şi nu va pilota un avion. Că el spune frumos că avionul e mişto pentru că e roz. Şi eu trebuie să-l cred ca să fie toată lumea fericită. Vă rog încă o dată, nu-mi spuneţi că e vorba de o creşte a vânzărilor sau că cineva chiar muşcă  crede că intru în grevă japoneză.

Acest articol a fost publicat în Din viaţă.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

84 de răspunsuri la Nu mai pot gândi din cauza gândurilor….

  1. Mirela zice:

    1. Mie nu, ba mai mult, cred ca nunta aia a fost o joaca, asa ca fiecare din cei doi s-a jucat cum a vrut…. ce atata despicat firul in paispe ? 2. eu de Adriana aceea am incercat sa scap punandu-i adresa pe lista de ignore, dar apare mereu cu alta :)))….. asa ca le sterg direct, fara sa le mai citesc. Dar ma irita insistenta ei, fireste. 3. Bahmu poate fi oricum, numai gratioasa nu…. parerea mea rautacioasa :D. Dar sa stii ca un chinez mic de 5 ani a pilotat deja un avion, cu dovezi filmate. Asa ca ala iti vinde ce vrea el, cand vrea :)) :P.

    Apreciază

  2. Mugur zice:

    Sper să nu greșesc, dar aș da un singur răspuns la toate întrebările: manipulare!
    (Mie nu-mi scrie nici Adriana, nici Adrian, nici altcineva. Mă simt bine că am spam aproape inexistent.)

    Apreciază

  3. succesulpe zice:

    Mai potecuta, ce ai fata? 😆

    Apreciază

  4. gheorgica zice:

    ezista o explicatie
    1Este ceva asemanator cu ce ai facut chiar tu
    Ai aruncat o gogoritza banala ca sa te …grija de Dabija.
    2 Pe alte meleaguri in state, publicitatea si ratingul au un rol mare in luarea deciziilor. Personajul care se duce acolo si care vrea sa fie acceptat in afaceri tre sa demonstreze ca este cineva si ca are ceva de spus. Pentru asta are nevoie de o carte de vizita. In cartea lui de vizita tre musai sa apara ca este bagat in seama la el acasa si ca are efect de rating. asta inseamna ca ai aparitii la tv nationala, aparitii la tv particulare, in presa scrisa, pe bloguri, internet,in presa de scandal…..adeca esti bagator in seama. Nu se uita nimeni la ce ai facut. Ei vor certificari semnate de institutii care masoara acesti parametrii Institutiile sunt ale lor dar au fost zapa de mentalitatea noastra de spagari. O sa vezi acolo afise pe care scrie,, tanti mita biciclizda din Rou castigatoare a concursului stupize stupize,laureata a premiului tigaia magica,….. interpreteaza azi la carciuma ferentari street din New York,spagatul fara colottzi.
    Nu conteaza ca toate aste se fac pe nervii tai de abonat la cablu. Platesti ieftin abonamentul pentru ca o parte este platit de fufeuze
    Scapi de asta doar daca realizezi ca este un spectacol de comedie care se adreseaza prostilor din state care pun botul la ratingul romanesc

    Apreciază

    • 1. Păi au şi nervii mei o limită. Cum am spus, cu telecomanda e simplu dar de restul surselor de „informare” nu am cum să scap şi deja fac alergie la titlurile astea. Era normal să mă …. şi anume.

      2. Perfect! Am înţeles ideea. DAR! Te întreb pe tine şi te rog să îmi răspunzi sincer. Dacă eu, măi Gheorgică, eu potecuţa mă apuc acum să scriu despre o bormaşină minune. Şi fie că mă cunoşti de ieri, de azi, de la grădiniţă, nu-i greu de dedus faptul că sunt total pe lângă subiect (asta nu pentru că sunt neîndemânatică, sunt o finuţă şi nu se cade 😀 ) Şi scriu de storc lacrimi, topesc gheţarii şi îmblânzesc leoparzii, da? Măi, subiectul principal tot bormaşina e, nu? Tu mergi pe mâna mea? Fără cărţi de vizită, fără băgări prea mari în seamă, fără nimic…

      Apreciază

  5. Ana zice:

    Ca sa ma bag si eu in seama :
    1.habar nu am , nu am stiut despre asta si nu imi pasa;
    2.si eu primesc astfel de mailuri , de ani de zile , atat in spam ,cat si in inbox,sunt chiar invitata sa le vad si pozele si sa facem sex salbatic….dar m-am obisnuit asa de tare si cum la varsta mea sex salbatic inseamna povesti cu zane… 😆 , le sterg din start fara sa le mai deschid…
    3.la faza cu tigaia era o doamna in reclama , una mai in varsta , care a avea o mutra de miloaga….pensionara care spune cu ochii maaaari deschisi , dusi frumusel catre ceafa , ca ” stiti cum e…noi pensionarii , o ducem mai greu cu banutii ( cat ma racaie pe timpan cuvantul asta) si asa , facem economie….” si ca o prietena de a ei s-a tepuit cu o „asa-zisa tigaie”,dar recomandarea a fost la tigaia Bahmutencei si intr-adevar s-a vazut diferenta….Sincer? I-am spus lui Marius sa ma impuste daca imi cumpar vreodata tigaie de asta….
    Deci , am si eu o dilema : de ce bagi in seama toate 3 punctele? 😀

    Apreciază

    • E bun, nimeni nu ştie, nimănui nu-i pasă şi totuşi, la fiecare juma de oră mailul meu sfârâie cu articolele astea 👿
      Da, da…. de sex sălbatic mi-a spus şi mie… hehehehe, înseamnă că sunt în club, mă fac fan adrianne 😀
      Ana, tigaia a fost un exemplu. Mi se pare un strop de ipocrizie, ca să nu spun altfel. Dacă de grija ăleia nu au putut unii dormi, hai să aducem exemplul mai în „zilele noastre”, pe alte planuri, pe la alte …..”reclame” mascate….
      E Duminică, Ana, nu vreau să fiu rea. Să ai o zi frumoasăăăăă!

      Apreciază

  6. Bursucel zice:

    Ufff… știu cum e cu gândurile astea pârdalnice, că mă chinuie unul de-o să trec la spovedanie după ce îți scriu rândurile astea. 😉
    1. Mie nu-mi pasă pe unde și-a plimbat Biencuța piciorușele în noaptea nunții. Știu, o să-mi iasă vorbe că-s nepăsătoare, dar iar nu-mi pasă nici de asta… 😐
    2. Adrianna21 îmi scria și mie, dar mergea direct în spam – o singură dată am fost curioasă și-am aflat că numai ce avea gânduri bune legate de mine și îmi oferea nu-ș ce senzații tari. Nu zău? Se vede treaba că n-a verificat niciodată evidențe contabile lucrate în dorul lelii – acolo senzații tari, nu glumă! 👿 Chiar, e ceva vreme de când nu mi-a mai scris. O fi bine, ai vreo veste? 😕
    3. Eu recunosc – în vechiul birou vedeam mereu reclama cu Bahmu&Tigaia… mă bucur că nu mai știu nimic de ea, că prea mă pusese pe gânduri – zicea ceva de genul Orice femeie (punea parcă și un atribut alături, dar l-am uitat 😳 ) trebuie să aibă Tigaia în bucătărie și un Bărbat Bun în dormitor. Devenise frustrant mesajul ăsta pentru mine – nu tu Tigaie, nu tu Bărbat… păi scădea femeia din mine în ochii mei! Eu nu știam că Bahmu nu gătește, dar nici nu am dat iama să cumpăr Tigaia de teamă să nu mă trezesc cu Bărbatul la pachet în dormitor, că-mi dădeam foc la geamantan. Așa că eu zic că acea creștere a vânzărilor ține strict de gândirea cumpărătorului. În baza ălora ca mine dă faliment producătorul Tigăilor Minune… 😳
    Nu plec la spovedanie, Potecuță, fără să-ți urez Duminică însorită și liniște în gânduri, că e musai să despici în 444 povestea musculiței de oțet… 🙂

    Apreciază

    • Sărăcuţa de ea, pleacă şi ea o dată şi noi ne facem că plouă 😀
      Stai liniştită, adrianna e bine, are chef de senzaţii tari aşa cum spuneam. Nu-i mai deschid mailurile dar începutul se vede „hey baby!”. Frumos sau ce? 😀 Uite ce mică e lumea, toată lumea e iubită de adrianna asta şi pe ea? Revenim la gheorghiţă? 😀
      Bursucel, da oare dacă iei un Bărbat Bun în dormitor, vine cu tot cu tigaie? 🙄 Nu mai bine făcea reclamă bărbatului? 😀

      Apreciază

      • Bursucel zice:

        Măi… cred că e mai cuminte să faci reclama Tigăii – nu de alta, dar cum naiba ar suna Cumpărați 1 buc Gheorghiță și primiți bonus Tigaia Minune?! 😕
        Implicațiile economice pentru vânzător ar fi dezastruoase – cum să-i faci Manual de Utilizare lui Gheorghiță? Ce te faci cu viciile ascunse ale produsului? Te târâie consumatoarea prin tribunale cu lăcrimații legate de reclamă mincinoasă + returnarea în 30 zile…

        Apreciază

        • Numai acum îl aveţi pe Gheorghiţă la super preţ! Profită acum de oferta minune. Hai că nu sună aşa rău! 🙄

          P.S. Gheorgiţă, nu de tine vorbim, da? Tu acum eşti „de-al casei”, nu ne permitem.

          Apreciază

        • gheorgica zice:

          Meiii!Nu te da la Gheorghita ca te alerg cu tigaia in jurul mesei. Cand te prind iti povestesc instructiunile de utilizare. Pana acum nu am primit reclamatii si nu am fost returnat. Ce este drept nu mai sunt in garantzie. Nu imi place sa fiu marca de tigaie dar pentru gospodinele care se pricep la placinte poale-n brau un ,,facalet Gheorgica,, cred ca ar fi interesant in dotarea bucatariei

          Apreciază

          • Bursucel zice:

            😆 Doamne, Gheorgică, nu fu atac la persoană, bre! Eu mă refeream strict la Gheorghiță și la implicațiile nefaste ale reclamei mincinoase. Nu mă dau la el, pe cuvânt, că nu vreau să mă trezesc cu vorbe iscate de Iulia, Consuela sau mai știu eu care Mercedesă cu spiritul posesiunii bine înfipt în caracter… 😳

            Apreciază

  7. Aliosa zice:

    Buna dimineata !
    Ai simtit CUTREMURUL ???
    Daca nu, intra pe
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2013/10/06/
    O duminica fara ” cutremure” !
    Aliosa.

    Apreciază

  8. ca sa pot sa comentez aici a trebuit sa rasfoiesc (sa re-rasfoiesc) de prin Kafka, Kirkgaard, Stefan Doru-Dancus (e mai senzational…aaa, mai merge o paranteza? e „mai superior” decat Bianca si Bahmuteanca la un loc), Cantarea Cantarilor, Max Blecher si eu! Da, si eu! Ca mi-am rasfoit amintirile, incercand sa numar de cate ori am primit declaratii de dragoste de la Adriana21!!!!
    ca eu aici m-am blocat!
    ori suntem amandoi la fel de frumosi, eu si cu tine, (uuuoau!!!), ori adriana e o nimfomana (treaba ei, sunt un tip modern! 🙂 ), ori amandoua (tu si ea) sunteti…., aaaa, nu e treaba mea, ori si tu iubesti barfa, de iti arati amorurile asa, pe blog, ori e o stratagema de a ma indeparta pe mine de adriana, ori…
    auzi, ce mai face musculita aia? :))
    Buna dimineata!

    Apreciază

    • Trebuie să dezamăgesc…. toată lumea primeşte mailuri de la ea aşa că…trebuie să fii tare modern ca să accepţi asta 😀 Oricum, eu rămân la partea cu amândoi la fel de frumoşi că aia îmi convine 😀 Azi sunt modestă

      Musculiţa e puţin ameţită, îşi revine ea şi povestim

      Apreciază

  9. La primele două subiecte nu-mi dau cu părerea fiindcă nu sunt competent. Dar la tigăăăăi?! Eeee, acolo e altceva! Într-una din călătoriile mele am avut norocul (?) să vizitez o casă al cărei gospodar era pasionat de astfel de vase. Avea peretele plin de tigăi care atârnau și sclipeau de-ți luau ochii. Fiecare avea istoria ei și toate au fost cumpărate la promoții, prin îmbrânceli și înghesuieli eroice. A trebuit să ascult povestea fiecăreia, iar când gazda a pus la fript niște fleici de carne, a luat o tigaie veche și neagră și a pus-o pe plită. Cele frumoase erau doar pentru design.

    Apreciază

  10. Lia zice:

    ‘mneaţa, Diana… lasă-le-ncolo de gânduri aiuritoare :D, e duminică, e soare… viaţa-i frumoasă.
    Amu oi zice că:
    1. Cui îi pasă ce-a făcut „păpuşa Barbie” …? Cred că s-a dus şi şi-a mai injectat silicon, gomflabila 😛

    2. Şi io primesc pe e-mail mesaje de la „adriana21” cică-mi răspunde la mesaje pe facebook… n-am fost curioasă să le deschid, le-am dat rapid „delete”. Cinstit, mi-a trecut la un moment dat prin tărtăcuţă că cineva mi-a spart parola şi mi-a intrat în cont… apoi mi-am spus, să fie sănătoşi cei care n-au altceva mai bun de făcut că io n-am nimic de ascuns… fireşte că nu-mi pică bine dacă cineva-mi invadează intimitatea, dar mna, cu nebunii nu te pui 😉

    3. N-am cratiţă de aia şi nici gând să-mi cumpăr. Io ştiu un lucru „la pomul lăudat să nu te duci cu carul”. E de râsul curcilor cât o mai laudă şi cât se aberează pe marginea acestei tigăi. Şi cea mai aberantă mi se pare aia cu mirosul de chiflele în pat dacă nu găteşti în tigaia minune. Io aş întreba-o pe bahmuţeanca dacă ea n-a auzit de duş înainte de culcare 🙄 , sau după ce stă mai mult în bucătărie. Unii, mă rog, unele chiar „muşcă” momeala şi cumpără pentru că aşa au auzit, văzut la tv… sau au citit pe diverse pliante. Îmi amintesc de tâmpenia unui fost şef de-al meu (de fapt patron) care a cumpărat nişte „bile” din plastic pentru maşina de spălat… „bile” care cică ar fi avut nu-ş ce proprietăţi miraculoase şi nu mai trebuia detergent. Oricât am încercat împreună cu un coleg să-i spunem că e aberatie… el a pus botul şi a comandat „bilele” pe care a dat câteva milioane. Le primise şi o pusese pe colega noastră „gospodina de serviciu” şi le încerce. A pus biata femeie halate în maşina de spălat împreună cu „bilele miraculoase”… cred că e clar pentru oricine cu un pic de minte că a scos halatele aproape la fel de murdare. Trist este că şi după ce s-a convins că nu fac doi bani… tipul o ţinea pe a lui… că în mod şigur n-a citit „gospodina” corect instrucţiunile şi nu a folosit corect acele bile 😀

    Pfffffff, scuze, m-am lungit cu vorba…

    O duminică splendidă şi poteci însorite!

    Apreciază

    • A fost să mai culeagă nişte aer, că începea să piardă din el…. Ufff

      Şi miros de chiftele şi fluturi în stomac, cam multe pe capul ei. Măi, eu înţeleg perfect cum se fac reclamele astea, încă mă surprinde că lumea asociază produsul cu vedeta, pe Andreea Marin cu leuşteanul şi aşa mai departe. Bahmu, deşi joacă un rol prost, a luat bănuţul (în perioada aia chiar avea nevoie) şi prostu’ pune botul. Dar ideea e : dacă ne-am dat deştepţi atunci că aia care nu găteşte nu poate vorbi despre tigăi, noi acum de ce vorbim despre avioane? Opreşte-mă că mă pornesc rău 😀

      Despre bilele alea…..am răăăăăs, mi-l imaginez pe bietul om cum aştepta el să vadă halatele de un „alb imaculat”

      Apreciază

      • Lia zice:

        Pfffffffff, agramată ce-s, fac aceeaşi greşeală a doua oară :P, voisem să scriu gonflabilă, dar cum „n” e pe tastatură lângă „m” îmi alunecă degetul… aşa-mi trebuie dacă nu citesc înainte de-a posta 😦

        Diana, cred că tuturor ne este clar cum stă treaba cu reclamele… cei ce apar în reclame iau bănuţi frumoşi… dar n-am să mă împac nicicând cu ideea că pentru a vinde un produs trebe să „vinzi gogoşi” făcând reclame mincinoase şi parcă n-ar fi destul dar cele mai multe-s de o idioţenie crasă. Cei ce fac textele nu văd? Sau dacă văd pate vor să şocheze.
        Io aş interzice reclamele, pe bune. Prin reclamă marii producători fac o concurenţă neloială celor mici care n-au bani de aruncat şi care chiar dacă au produse de calitate nu le pot vinde. Dar, mna, reclama şi ambalajul sunt sufletul comerţului… cine-s io să le port de grijă celor ce cred că tot ce zboară se mănâncă 😀

        He, he… bilele alea trebuiau să-l scutească de a mai cumpăra detergent 10 ani, atâta era termenul de garanţie a lor :)))))))))), numa’ că prostul îşi dublase cheltuiala… dăduse pe ele banii care i-ar fi ajuns să cumpere detergent câţiva ani.

        Apreciază

        • Uff, eu nu am observat, aş fi corectat eu. Acum e târziu…
          Păi mai contează textul dacă apare ditamai „vedeta” şi spune că „e bune”? Pe asta mizează. Şi da, ai dreptate, ăia mici sunt mâncaţi din start. Sau nu. Că există advertoriale……..

          😀 Doamneeeee! Nu creeeed. Parcă mi-e milă de el, zău!

          Apreciază

  11. Annaisss zice:

    Bine că n-am televizor, nu știu nici cine-i Bianca și nici despre ce tigaie e vorba…și probabil nici n-o sa am curiozitatea sa googălesc. În schimb adrianna îmi violează li mie spam-ul … și tare mă întreb ce minuni fac ăștia de reușesc să treacă peste toate barierele spamului…și nu-i ușor.

    Apreciază

  12. Lore zice:

    1. Nu-mi pasă câtuși de puțin de ce-a făcut Bianca și toate cele, mi-a venit să dau cu televizorul de pământ când peste tot am văzut doar știri legate de acel eveniment. Nu-mi pasă și nici nu-mi va păsa vreodată, dar de, n-au despre ce altceva să vorbească !
    2. Și Spam-ul meu e plin de mesajele ei, o fi înălțimea de vină ? 😆
    La 3 nu comentez nimic, pentru că n-o suport nici pe doamna aceea și nici tigaia. 😆

    Apreciază

  13. gheorgica zice:

    Te contrazici . In prezentare spui ca lupti pana la ultima tigaie. Foto de la avatar e furata din spotul cu tigaia?
    Acolo parca,doamna cocar vb de fluturii din zona ei sensibila

    Apreciază

  14. Potecuță. gata cu Gheorgică, m-a trădat! Mi-am găsit un partener care mă dansează în tot cercul! Hahahahaaha!

    Apreciază

  15. gheorgica zice:

    Heiiii! Am sosit. Am fost sa plimb capra prin park. Oaaw! Aici a fost razmeritza vad. Nu sunt cherchelit dar am pofta de o berica si chiar acum ma duc sa imi pun……
    Heiii!cioc….ciock! Este cineva acasa? Au disparut zanele…eu cu cine votez?

    Apreciază

  16. dagatha zice:

    Aşa deci! Şi tu umbli cu turma de piticanii după tine????
    1. Nici nu am ştiut că „diva” a avut nuntă (decât după scandalul care a invadat toate canalele teve), aşa că nici dispariția ei misterioasă nu e printre priorități.
    2. Eşti norocoasă cu lady Adriana. Mie îmi scrie cineva care îmi promite că îmi măreşte ceva ce eu nu am.
    3. Pentru Bahmu, sinonimul corect este ipocrizia.
    Hope it helped 😀

    Apreciază

Lasă un comentariu