Cu toamna la rever…

Potecuţa s-a trezit cu chef de filosofat, cu melancolie, cu postare de „corason”, cu… înţelegeţi voi ideea. Dar după câteva ture pe bloguri, s-a instalat în sufletul potecuţei o veselie de nedescris şi numai serioasă nu pot sta. După zâmbetul Bursucesc cu care mi-am savurat cafeaua, nu aveam cum să fiu altfel decât foarte veselă. Ca şi cum nu era de ajuns, mai e şi ziua dragei mele Fee şi musai să ciocnesc cu ea un pahar de vin fiert! Să ne trăieşti că ne trebuieşti! La mulţi ani cu drag!

Boooon. Şi tot auzind eu of şi vai că e frig, of şi vai că plouă, of şi vai că unde-i vara, mi-am amintit că anul trecut cam pe vremea asta, mă chinuiam cu câteva versuri cărora le căutam autorul. Ştiam foarte puţin dintr-o poezie recitată de Tudor Gheorghe în concert şi nici urmă de autor, nici urmă de continuare. Mult am mai răscolit eu după ele, am cerut şi ajutor, am mai găsit câţiva „rătăciţi” ca mine care întrebau pe forumuri sau bloguri sau pe Facebook, nimic, nici măcar un răspuns clar. Am renunţat atunci la căutări şi, recunosc, am şi uitat de asta. Unii spuneau că e Codreanu, alţii Depărăţeanu, eu nu spuneam nimic pentru că nu ştiam. Azi mi-am amintit de ea că prea cu chef de viaţă eram şi puteam striga şi eu „s-a dus şi varaaaa, ducă-seeeee dracului, nu mai sunt trist”. Şi iar m-am pus pe căutat. Sărpraizzzzz! Am găsiiiiit! Tananaaaaa! AICI am găsit şi cum era de aşteptat : 1. acolo scrie că e Păstorel, 2. Să fiu sinceră,  după atât de mult efort cât am depus eu să o găsesc, aveam şi aşteptări mai mari. Parcă nu mai e aşa de frumoasă pe cât credeam. Dar e optimistă, aşa că hai să vedem partea plină a paharului de must şi să ne gândim şi la fetele vesele care…. mă rog, ce-a vrut să zică poetul acolo, trageţi voi concluziile. Nu mă lasă să dau copy-paste dar nu e problemă, acolo se poate citi frumos. Şi dacă tot l-am amintit pe Tudor Gheorghe….

Mi-am dat peste degeţele să mă opresc aici că altfel aş fi pus toate melodiile lui şi aş fi dat tot blogul peste cap. Aşa că azi, deşi am văzut primii fulgi timizi, las toamna să-mi înnece sufletul-n fum, zâmbesc încrezător şi vă îmbrăţişez pe toţi!