E timpul pentru poveste şi trebuie să recunosc faptul că astăzi am fost mai subiectivă decât ar fi frumos. Dar voi mă iertaţi, da? Aşa cum poate v-aţi obişnuit, mă fac şi azi mieluşel pentru că nu am sursa pentru poveste 😳 Dar nu sunt chiar un caz pierdut pentru că sunt oricând dispusă la scuze publice şi la linkuit dacă strigă cineva că ştie cine, unde, etc.
Să vă spun că am plâns când am citit-o prima dată pe mail? Bine, vă spun. Am plâns când am citit-o prima dată pe mail. 😀 Repet, sunt şi subiectivă. Dar mai bine să vă las cu povestea…
„La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz (n.p. adică nota potecuţei- şi Duminica şi de Crăciun, Revelion sau Paşte-). Să continuăm…
La un moment dat în direct intră un domn care-l roagă pe crainic să îi permită să spună şi el o poveste…
“Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele… Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile.
Într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică: un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta. Am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55×52, aproape 2900 de sâmbete. Am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent…
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă pentru că mă temeam de faptul că nu voi avea timp suficent să le rezolv sau să acord atenţia cuvenită celor din jur.
Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide: în această dimineaţă am scos din vas ultima bilă. Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe cealaltă… pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta este puţin timp în plus. Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp pentru tine şi cei dragi ţie. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.”
Voi ce planuri aveţi pentru azi? Curând… azi se va transforma în „ieri”. Şi nu se ştie dacă „mâine” nu e prea târziu…
Profit de moment să vă spun că sunteţi minunaţi şi că vă iubesc. Şi că fiecare pas făcut de voi pe potecuţe mă face fericită şi vă mulţumesc pentru asta!
Nu te ingrijora potecuto! Povestea este foarte frumoasa, intradevar si mesajul de asemenea. Da, trebuie sa profitam de fiecare moment, oricum ar fi el, chiar daca doare sau chiar daca ne incanta enorm. Sa nu iti umpli capul cu prea multe griji, totul se va aranja asa cum va vrea destinul.O sa fie bine. 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult! Nu sunt îngrijorată, m-a atins la coarda sensibilă, atât. Sigur că o să fie bine, altfel nu se poate…
ApreciazăApreciază
Atata mi-e de drag sa ma trezesc dimineata (dupa 12) si sa te citesc asa linistita, cu o cafea calda in manuta si un kent-ulet delicios, stand pe covor sprijinita cu spatele de pat si inconjurata de Avalon si Alaska (blanoseniile mele canine).
Ne esti draga Potecuto, tare draga!
Pupic
ApreciazăApreciază
Îmi vine să sar într-un picior acum. Tare mult îţi mulţumesc pentru gândurile tale!
Am savurat şi eu acum un „kentuleţ” 😉
Să ai o zi superbă!!!
ApreciazăApreciază
Lasă bilele. Poţi doar să ţi le imaginezi. Eu vreau să citesc că eşti fericită acum.
ApreciazăApreciază
Nu le dau atenţie prea mare că m-ar încurca!
Mulţumesc! Mai avem „să ne citim” 😉
ApreciazăApreciază
Daca iti cad vreo 4-5 bilute de alea pe picior…nu-ti mai trebuie veci bilute…pe bune! 😀
Faina povestea! Dar ce poti face?Ca sfaturile sunt date sa nu fie urmate! Ba mai mult , caracterul si natura umana nu se pot schimba peste noapte si ca ce ti-e dat ,in frunte-ti e pus…Eu am cam renuntat la a mai baga in seama astfel de sfaturi…Traiesc asa cum imi doresc si cum cred ca ma avantajeaza.Daca sunt multumita,n-am trait degeaba.
ApreciazăApreciază
Doamne fereşte de aşa ceva! Fără biluţe pe picioruţe că e de rău 😀
Nici nu mă gândeam să dau sfaturi sau să vă pun să urmaţi sfaturile altora. E mai sănătos aşa cum zici tu, să trăim aşa cum credem că e bine. Dar ce să şi fac dacă poveştile astea au aşaaa un fel de „tâlc”? 😀
ApreciazăApreciază
Cred ca ramane la libera dorinta si gandire a fiecaruia sa decida ce vrea sa faca…ma gandesc si eu… 🙂
ApreciazăApreciază
Aşa e cel mai bine… 😉
ApreciazăApreciază
Mi-a plăcut mult povestea, potecuţă dragă. Mesajul ei e plin de învăţături demne de urmat. Încerc şi eu din răsputeri să-mi fac timp pentru lucrurile care contează cu adevărat şi nu suportă amânare!
Mă bucur nespus de mult că te-am „întâlnit” în această lume virtuală.
Ai o seară minunată, draga mea potecuţă! 🙂
ApreciazăApreciază
Trebuie să găsim timp pentru cei care merită şi pentru ceea ce contează!
Bucurie mare e şi de partea mea! Te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc mult!!!
O seară frumoasă!
ApreciazăApreciază
Să-ți faci timp pentru lucrurile care contează? Fiecare avem preferințele noastre! Poate contează foarte mult să fiu alături de ascultătorii postului de radio, căci le aduc binele în casă! Crezi că acel redactor nu trăia clipele importante alături de cei dragi?
Să fim fericiți cu noi înșine și să trăim așa cum credem fiecare din noi ca ne este mai bine!
Sfaturile? Trebuie ascultate, gândite, iar daca se potrivesc sufletului nostru, le putem aplica.
Iar tu, să ai zile senine și să ne bucuri cât mai multe clipe cu poveștile tale!
ApreciazăApreciază
Ohooo, sunt absolut convinsă că acel redactor trăia clipe minunate acolo, în faţa microfonului. Şi că avea timp şi pentru cei dragi. Numai că e bine uneori să existe un echilibru…
Mulţumesc din suflet! Voi mă bucuraţi pe mine cu toate cuvintele frumoase lăsate pe potecuţe! O seară frumoasă!
ApreciazăApreciază
Si tu esti minunata, iar ceea ce imparti cu noi este la fel de minunat!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Lorena!
O zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Am citit-o mai completă… Mai spunea ceva de genul : acum mă duc să fac micul dejun și să-mi trezesc familia și să mă bucur de această zi de sâmbătă…..
ApreciazăApreciază
E posibil să existe mai multe variante… dar tot la lucruri importante se „reduce”
ApreciazăApreciază
Da… 🙂
ApreciazăApreciază
Da, „avem timp ”
numai daca vrem sa ne facem timp ca sa
” avem timp ” !!!!
O zi frumoasa !
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Asta e partea cea mai grea uneori să vrem să ne facem timp…
O zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
potecutooo…. m-ai impresionat… chiar de asta aveam nevoie acum…
azi am avut timp si eu sa intru pe blogurile dragi mie…
si sincer ma gandeam ca a trecut atat de mult timp de cand nu am mai venit la tine in vizita… si imi era foarte dor, dar TIMPUL e uneori cel mai mare dusman al meu….
ma bucur ca mi-ai adus aminte ca ar fi frumos sa imi stabilesc din nou prioritatile ….
ApreciazăApreciază
Mă bucur să aud că te-a ajutat puţin povestioara. Toţi ne luptăm cu timpul, trebuie doar să avem puţină grijă cum îl gestionăm..să încline balanţa în favoarea noastră. Aici fiecare alege spre ce sau cine îşi îndreaptă atenţia.
Îţi doresc o zi frumoasă şi mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Frumos. Adevărat. Emoţionant.
Totuşi uităm să mai numărăm bilele..
ApreciazăApreciază
Nu trebuie să le numărăm, doar să nu uităm să preţuim numărul lor mare şi să nu risipim clipe…
Mulţumesc, Alina! O seară frumoasă!
ApreciazăApreciază
Uf, ce povestioară tristă. Mda, timpul-i scurt, de ce nu pricem noi asta oare?
ApreciazăApreciază
E în natura umană, cred.
ApreciazăApreciază
Mai știi că mie îmi plac Poveștile tale mereu? 🙂
ApreciazăApreciază
Ştiu şi mă bucur 😀
ApreciazăApreciază
Mmmm, visez la vremea când voi avea timpul suficient pentru Povești… 😳
ApreciazăApreciază
Sa dea Domnul sa vina si vremea aia!
ApreciazăApreciază
Tre să am răbdare (ăsta e un capitol la care încă lucrez) – răbdare și tutun, mama ei de treabă! 😳
ApreciazăApreciază
Si mie imi place foarte mult acest blog. Nu inteleg de ce ti se spune „potecuta”, fiindca pentru mine tu esti mai mult Calauza.>:D<
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, Lady! Mă onorează!
Ei, nici nu mai ştiu de unde a apărut asta, şi eu îmi spun aşa de cele mai multe ori. M-am obişnuit aşa.. Mă bucur că te simţi bine aici
ApreciazăApreciază
Ziua buna…
se spune ca Buddha ar fi zis: „The trouble is, you think you have time.”… 😉
Toate cele bune!
ApreciazăApreciază
Exact aşa e! Mulţumesc! O seară bună!
ApreciazăApreciază
Potecuţă de dor, păşesc şi eu pe-aici , ( de mult, dar… Dorul deja face parte din viaţa mea şi încă nu s-a alinat ). Aiuresc din nou, dar revin la subiect. Mi-a plăcut mult… Şi atât am de adăugat facând referire la subiectul abordat de tine,” Timpul „: The trouble is , you think you have time.(Buddha)
Ei bine, trece atât de repede încât uneori nici nu realizăm că trece, e de parcă ar sta-n loc …
ApreciazăApreciază
Bun venit pe potecuţe! Mă bucură mult vizita. Trece, aşa e. Important e ce rămâne după trecerea lui. Sau a noastră? Că şi noi trecem odată cu el…
ApreciazăApreciază
Eu cred că important e să rămână „ceva”, nu neapărat „ce” rămâne! Pentru că dacă nu rămâne nimic… Iţi mulţumesc şi voi mai trece cu siguranţă. Abordezi subiecte plăcute mie 🙂 Te aştept şi pe la mine…
ApreciazăApreciază