Am fost şi eu un bobocel…

imagesAm citit azi atât de multe postări despre prima zi de şcoală încât puţin a lipsit până să fug în curtea şcolii de lângă blocul meu. Mi-am amintit cu drag de prima mea zi de şcoală. Nu ştiu dacă am reuşit să dorm în noaptea aceea dar ştiu că am fost prima din casă care s-a ridicat din pat. Mi-am luat rochiţa albă cu floricele mici, ciorăpeii albi şi pantofiorii. M-am „agăţat” de buchetul de flori şi m-am postat în faţa uşii. Asta în timp ce mama şi bunica mea încă dormeau. Tata era deja plecat la muncă, pe el l-am ratat 😀 Am rămas acolo, în coridor, până s-au trezit şi m-au convins să mă aşez în fotoliu. Timpul în care s-au pregătit mi-a părut o veşnicie, eram sigură de faptul că toţi copiii sunt deja în bănci şi eu voi rămâne singură în curtea şcolii, fără clasă, fără învăţătoare, fără manuale. Mama mi-a tot spus că dacă ea nu a plecat spre copilaşii ei, nici al meu dascăl nu a plecat de acasă. Degeaba, nimic nu mă liniştea. Cu florile în mână dădeam nervos din picioare şi îmi simţeam inima în gât. Aproape am alergat spre curtea şcolii şi am aşteptat să fiu aşezată în rând, lângă cei care urmau să-mi fie colegi. A sosit şi acel moment însă nu mică mi-a fost dezamăgirea când, lângă mine, a venit un bărbat, m-a luat de mână şi m-a pus într-un şir lung de ghiozdane. Pentru că altceva nu vedeam, eram toţi numai picioruşe şi ghiozdane. Da, aveam învăţător. Nu am înţeles mare lucru din agitaţia din curtea şcolii, îmi amintesc doar că mulţi plângeau şi nu înţelegeam de ce. Mă gândeam că e ca la grădiniţă, copiii plâng după părinţi. Dar părinţii şi bunicii de ce plângeau? Atunci a început să îmi fie puţin frică dar chiar şi aşa mie nu-mi venea să plâng. Clasa era în curtea şcolii, în clădire aveau acces numai cei mari, adică de la clasa a V-a în sus. Da, pe vremea aceea ei erau foarte mari pentru noi. Îmi părea mică şi întunecată, tristă, nu avea nimic din clasele pe care le vedeam în cărţile pe care mi le aducea mama de la şcoală, nu era nici învăţătoarea din abecedar, nu era nimic din tot ce visasem eu. Noi eram mici dar mulţi, în jur de 40. Tovarăşul învăţător ne-a aşezat în bănci în funcţie de înălţime şi cum era normal, am nimerit în prima bancă, exact în faţa lui. Eram puţin bosumflată dar cu speranţe mari. Nu mai reţin ce s-a întâmplat în afară de faptul că eram fascinaţi de abecedar şi unii colegi se plângeau că al lor e scris sau rupt sau pătat.

Când a ajuns mama acasă cu braţele pline de flori, m-a încercat pentru prima dată o stranie gelozie pentru că elevii ei aveau învăţătoare tânără, blândă şi frumoasă iar eu aveam la catedră un bărbat dur căruia nu-i puteam recita poezia învăţată la grădiniţă despre draga mea tovarăşă, nu-i puteam cânta de 8 Martie, etc. Bărbatul acela dur ne-a fost, în timp, tată şi prieten, coleg şi frate mai mare. Când se supăra pe noi şi ridica vocea, îngheţam toţi în bănci. Când eram prieteni, mai aveam puţin şi îi săream în braţe. În prima zi din clasa a V-a, prea puţin ne-au interesat noii colegi şi profesori, ne-am căutat şi am fugit în clasa învăţătorului nostru… L-am revăzut în timpul facultăţii şi am regăsit acelaşi zâmbet drag şi lumina jucăuşă din ochii lui.

Prichindei, bobocei, elevi, dragi dascăli şi părinţi care aţi simţit azi fiorul începutului de şcoală…. vă urez un an cu multe realizări, cu bucurii şi vise împlinite!

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la Am fost şi eu un bobocel…

  1. Raiseen zice:

    Cat de frumos!
    Eu mi-am ratat prima zi de scoala, pentru ca am intarziat (si intre noi fie vorba cred ca am intarziat si la nastere pentru ca si acum tot intarziata sunt). Stresata fiind ca ceasul arata ora 6:30 si eu aveam in plan sa ma trezesc pe la un 5…imbracata doar in pijamale si papuci de casa am incalecat bicicleta si am pornit. Stiu doar ca un nene sofer m-a tot claxonat, am facut buf si apoi mi-a aparut buba: mana mea era fracturata, iar unul dintre oase imi zambea carn. Prea tare nu m-a durut, cred ca eram prea socata. Cert este ca am ajuns la spital si m-au tinut acolo trei zile pentru ca tot faceam alergie la analgezice. Iar pe langa parinti, prieteni si familie…pe la ora 12 (tin minte pentru ca atunci primeam budincuta) a aparut in salon o doamna draguta inconjurata de multi copii. Ulterior am aflat ca era vorba despre doamna invatatoare si despre noii mei colegi.
    M-au vizitat acasa zilnic, aproape o luna, timp in care am incercat sa-mi tin mana nemiscata, sa nu tai gipsul si sa ma refac.

    Apreciază

  2. Stefania zice:

    Foarte frumoase amintirile pe care le-ai împărtăşit cu noi, potecuţă! M-au emoţionat foarte mult şi m-au întors şi pe mine în timp, la anii de scoală şi la prima zi de şcoală care are o incărcătură emoţională unică pentru noi toţi! Îmi place de asemenea că îţi aminteşti cu mult drag de învăţătorul tău! Te cred că era un om deosebit! Eu am avut învăţătoare care la fel ca şi învăţătorul tău, a fost ca o mamă, soră, mentor şi-un prieten adevărat pentru noi toţi, copiii ei, aşa ne spunea.
    Ai o seară minunată, potecuţă! 🙂

    Apreciază

  3. „Bărbatul acela dur ne-a fost, în timp, tată şi prieten, coleg şi frate mai mare. Când se supăra pe noi şi ridica vocea, îngheţam toţi în bănci. Când eram prieteni, mai aveam puţin şi îi săream în braţe. În prima zi din clasa a V-a, prea puţin ne-au interesat noii colegi şi profesori, ne-am căutat şi am fugit în clasa învăţătorului nostru…”
    Frumos!
    Am statui in mintea mea pentru dirigintii din clasele V-VIII si liceu, barbati…

    Apreciază

  4. vax-albina zice:

    Si eu am avut învăţător. Sergiu Ciornei. Printre cei mai deosebiţi oameni din viaţa mea (alături de Candrea de la matematică). Ne învăţa inclusiv să tricotăm. Şi dacă învăţam bine ne ducea la casa lui de pe strada Avram Iancu ca să îi privim peştii (ceilalţi nu aveam aşa cea prin anii 55 😦 )

    Apreciază

  5. Şi eu am avut tot învăţător. Unul cam dur pentru mine, poate de la el am început să urăsc oamenii care ţipă şi care se impun cu pumnul (pe vremea noastră indicatorul peste mâini sau alte părţi ale corpului era o regulă).
    Am învăţat de la el, dar cred că am învăţat că nu e bine să te impui cu bâta. Iar restul învăţam de frică, ori de dragul practicanţilor (era o mână dumnezeiască atunci când vedeau studenţii în practică)

    Apreciază

  6. Cât de frumos… aş fi vrut şi eu un domn învăţător! E taaare frumos să-ţi aduci aminte de astfel de momente…

    Apreciază

  7. Cioropei si rochita, imi amintesc, mama mai mult a tras rochia aia pe mine, nici nu voiam sa aud :))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s