„Este vorba de foc şi cenuşă”

Astăzi pe potecuţe e folk. Şi suflet. Un suflet mare cât o lume-ntreagă : Tatiana Stepa. Am citit sute de articole despre ea, aş vrea să vă scriu atât de multe dar mi-e teamă că mă voi pierde în detalii şi la final voi constata că mai aveam multe de spus. Aşa că mai bine vă las „povestea vieţii ei” şi apoi o ascultăm pe ea. Cu voce venită parcă din altă lume…. aici şi acum, un cântec ce-l fredonează şi sufletul meu :


Pe blogul lui Andrei Păunescu găsiţi mai multe articole frumoase despre ea. Cel pe care Tatiana l-a iubit, scrie minunat despre „prietena lui iubită”. Am ales unul dintre ele pentru că în el puteţi afla şi povestea copacilor fără pădure :

„Prietenă-iubită,
Ştii că sunt un om organizat, aşa că, de ziua ta, în acest 21 aprilie 2008, la 45 de ani de când regretaţii tăi iubiţi părinţi, Maria şi Vasile “Doctorul” Stepa, te-au adus pe lume şi după o viaţă în care nu ştiu dacă ţi-am oferit de prea multe ori flori, îţi ofer cu drag mare un buchet rarefiat de mărturisiri meritate, dar importante, pe puncte, ca nişte copaci puşi într-un ghiveci. Ca de la taur la tăuroaică, adică:
În cele mai multe relaţii dintre un bărbat şi o femeie, la început e iubirea, din care se naşte, eventual, şi o prietenie, pe durata mandatului. După despărţirea cuplului sau după tocirea sentimentelor, de prietenie se cam alege praful. Ceea ce înseamnă că iubirea a avut legislatură limitată, iar prietenia a fost, de fapt, o pseudoprietenie, de conjunctură. Între mine şi tine, au fost, mai întâi, o lungă şi temeinică prietenie, o inegalabilă colegialitate, o admiraţie mărturisită, care au căzut, la momentul potrivit, într-o cascadă de iubire. De aceea, după ce cuplul s-a frânt şi au avut loc cuvenitele reaşezări tectonice (cu tradiţionalele măscări cumva meritate şi fireştile resentimente, din partea ta), prietenia şi-a reluat locul, pe viaţă, cred şi sper eu. De aceea, tu nu eşti o iubită cu care m-am împrietenit, ci mult mai mult: o prietenă cu care am avut norocul să mă iubesc.
În august 1994, când încă nu ştiam cum să fac să îţi intru în graţii (N.N.: “în pat”, ca să lăsăm baltă metafora ipocrită şi să nu o mai dau nici măcar pe după “cireşul sublim”), am fost autorul unui abuz cu consecinţe deosebit de grave: ne întorceam din turneu, opriserăm în parcarea de la Cozia. Eu eram cu tata şi cu şoferul, în maşina din faţă, tu erai cu cenacliştii, în autocarul din spate. A.P. mi-a spus să-l chem pe Cristi Buică, să scrie împreună o piesă. Eu am venit pe scara autocarului, l-am văzut pe Buică cu capul prăvălit pe geam şi cu bineştiutul său chef de muncă de la 2 noaptea şi am minţit fără să clipesc, spunându-ţi: “Tatiana, te cheamă Bossu’, să scrieţi ceva!” Minciună în falş, cum ar fi comentat până şi Ceauşescu, darmite tu, dacă ai fi ştiut urzeala mea mârşavă. Eu doar căutam un prilej să stau ceva mai aproape de tine, pe aceeaşi banchetă, să te ating, că nu se ştie dacă nu te şi conving… Ai urcat lângă mine, pe bancheta din spate a unei trainice maşini suedeze, ai murmurat o muzică şi ai luat pe chitara mea oranj acel Re minor care îţi vine cel mai bine. Poetul-tată mi-a dictat o poezie şi, în câteva minute, ai început s-o cânţi, dintr-o bucată, dintr-o inimă, dintr-un glas fără egal: “Spune-mi, pădure cu frunza rară, / Unde-i iubirea de astă-vară? / Nu ştie iarna să se îndure / De noi, copacii fără pădure”. Frumos şi inegalabil abuz, pentru care mă felicit, te felicit şi îl felicit, deşi voi doi, bieţii autori de geniu, aţi fost nişte nevinovate victime ale gândurilor mele ascunse, absolut tendenţioase şi unidirecţionate, care nu s-au concretizat decât peste aproape un an. Şi au durat, pluridirecţional, timp de un cincinal de împliniri măreţe: turnee, concerte, cântece, bârfe, discuţii rafinate, certuri pasionate, discuri, înregistrări de neatins, casă, masă, pat, şah şi mat. Adică totul, aproape.
La mulţi ani, dragă Tatiana, şi la multe cântece, precum cele care, oricum, rămân fără termen de valabilitate.
Semnează: un membru al cirezii de tauri,
Andrei Păunescu, aprilie 2008”

Vă rog să mă credeţi că mi-e aproape imposibil să aleg din melodiile ei. Nu pot să spun „asta da, asta nu”. Le-aş pune pe toate şi Ce departe eşti, Drumul spre lună, Iubire de lut, Pe patul părăsit, Un pachet de biscuiţi, Poem cu umeri goi, Pietrele…of..pietrele! şi multe altele. Dar nu se poate. Dacă aveţi timp, vă rog să nu le ocoliţi. Am ales asta :

Şi astea


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Picătura de folk și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la „Este vorba de foc şi cenuşă”

  1. luciastroila zice:

    Vezi, sufletul tău l-a simţit pe-al meu azi…

    Apreciază

  2. Of, ce poveste frumoasă ai adus azi în ochii și in sufletele noastre! Că eu văd mai mereu partea frumoasă a lucrurilor!

    Apreciază

  3. Lia zice:

    Potecuţo, mulţam 🙂 .
    Parcă mi-ai scormonit în suflet… mereu am adorat-o pe Tatiana şi cântecele ei (mna iar sunt patetică), adesea îi fredonez cântecele, falsând, cu vocea-mi tabagică.
    Permite-mi să propun şi eu asta:

    Apreciază

  4. Mugur zice:

    Suflet și cânt, înălțate-n feeria veșniciei!

    Apreciază

  5. Aliosa zice:


    Weekend placut !
    Aliosa.

    Apreciază

  6. Eda zice:

    Superb ! 🙂

    Pupici.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s