Dacă nu o mai găsim, o re(facem) !

Nu-mi place să-mi plâng de milă dar „programul” blogului a fost puţin dat peste cap, aşa că o să vă rog să scuzaţi dezordinea. Marţi ar fi trebuit să avem poveste dar starea de „muţenie” mi-a stricat toată dispoziţia, ieri am preferat scrisoarea în locul folkului iar azi numai de râs nu-mi arde deşi aşa ar fi frumos la început de weekend. Dacă mă suportaţi aşa serioasă, eu vă mulţumesc! Dacă lucrurile nu se vor aşeza în favoarea mea, e posibil să lipsesc câteva zile dar să dea Domnul să nu fie nevoie! Gata cu văicăreala, trecem la lucruri serioase. 

Am păstrat filmuleţul ăsta mai mult timp şi am aşteptat să se întâmple ceva frumos în ţara noastră ca să-i spun poetului că „uite, am găsit-o, ţi-am găsit ţara…”. Dar…. am tot aşteptat. Theodora însă m-a convis, prin comentariul ei, că ar cam fi timpul să-l scot de la arhivă. Fee, pentru ideea ta frumoasă!

Spuneți-mi, n-ați văzut, cumva, o țară?

Am fost plecat vreo patru ani pe-afară.

Azi am venit și-o caut cu ardoare,

Dar n-o găsesc și-n suflet rău mă doare.

O caut peste tot, am fost și-n sate,

Ogoare plâng în buruieni uitate,

Înspre păduri, potecile uitate,

M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

Acasă poarta nu e zăvorâtă.

Căci mama tot mai iese și se uită;

Atâta dor i-a mai rămas pe lume,

Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

Moșneagul iese-n cale și-o întreabă:

„Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă,

La noi în țară-i multă sărăcie…

Știu ei – că de-or veni, la ce să vie?”

Spuneți-mi, n-ați văzut cumva o țară

Cântată de poeți odinioară,

Cu ochi de cer și plină de verdeață?

Am fost și-am căutat-o și la piață.

Acolo nu era de bună seamă.

Că prea o înjurau români de mamă;

Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,

Erau culese parcă… de pe Lună!

Chiar, voi n-ați văzut pe jos o țară

Călcată în picioare și murdară?

Ce-aveți cu ea? Nimica nu vă cere,

Eu o declar singura mea avere! (George Safir)

 

Eu ştiu unde e ţara… nu ştiu unde-au plecat „Oamenii” din ea…