Azi nu….

indexStropii reci de ploaie cad asurzitor peste inima ei. Ar vrea ca ei să acopere zgomotul făcut de uşile trântite şi de geamurile care se sparg în mii de cioburi. Dar ploaia nu face decât să le poarte ecoul, să-l adape şi să îl aducă la ea mai puternic, mai violent, mai greu se suportat. Ar vrea să ţipe dar nu mai are putere. Ar vrea să plângă dar lacrimile îi ard obrajii. Ar vrea să ceară ajutor dar nu are cui, trec toţi cu paşi grăbiţi spre casele lor. Acasă e acolo unde nu ne mai simţim singuri sau acolo unde ne ascundem de singuratate? Fugim de cei din jur sau chiar de noi înşine? Unii o stropesc în goana lor, îi murdăresc hainele, îi udă mâinile împreunate într-o rugăciune murmurată. Alţii o privesc cu milă. Ah, milă! Cât ar vrea să-i roage să nu mai facă asta. „Nu vă fie milă! Nu de asta am nevoie, opriţi odată zgomotul ăsta şi plecaţi… plecaţi toţi, nu mă mai compătimiţi, nu merit asta. Nu merit nimic, mă auziţi?”. Dar ei… ei continuă să o privească ca pe un om bolnav şi atât. Nimeni nu e dispus să-i aline suferinţa, nimeni nu împiedică uşile alea să nu mai fie trântite. Fiecare uşă închisă brusc, îi taie respiraţia şi o aruncă în noapte. Îi fură părţi însemnate din încrederea pe care şi-a cultivat-o stângaci, pe care a vegheat-o nopţi întregi, a stropit-o zilnic să nu se ofilească şi a acoperit-o cu teamă în serile geroase. Acum o pierde… Ar vrea să alerge dar nu se poate ridica. Un străin se apropie, îi întinde mâna şi ea ridică privirea. Străinul îşi schimbă zâmbetul în rictus şi după ce face doi paşi înapoi îi strigă „mă scuzaţi, v-am confundat”. Îi priveşte pe ceilalţi şi face gestul cu mâna lângă cap. Gest care sugerează „e nebună, lăsaţi-o în pace”. Îl vede şi ar vrea să-i strige că nu e decât o copilă care nu mai suportă durerea dar ştie că nu o va crede. Cine crede un om ghemuit în ploaie, murdar şi cu mâinile la urechi încercând să se protejeze de zgomot?
Se ridică brusc, aleargă spre o uşă care încă a rămas deschisă, se pune în genunchi şi îşi aşează sufletul acolo, în aşa fel încât să nu poată fi trântită, să nu se mai închidă. Apoi a ieşit din nou în ploaie, şi-a desfăcut braţele, a ridicat privirea spre cer şi a început să danseze. Se bucură de linişte. E acolo şi acum. Dacă o vedeţi, nu o priviţi cu milă, dacă puteţi, vă rog să-i oferiţi un zâmbet, vă va răsplăti curând…. Foarte curând. Şi nu e nebună, e doar o copilă care nu mai suportă durerea…
Şi…. când veţi simţi nevoia să trântiţi o uşă, nu uitaţi că sufletul ei e proptit acolo, încercaţi să nu îl striviţi… Nu-l lăsaţi să se piardă printre cioburi.

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

32 de răspunsuri la Azi nu….

  1. Bursucel zice:

    Ei, m-ai lăsat fără cuvinte… şi mi-ai adus aminte de un alt text…
    Dar îi pun zâmbete aici Copilei… eu simt că nu e nebună şi că le merită! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. luciastroila zice:

    Nu-ţi pune sufletul să proptească uşi, Diana. Oamenii sunt răi şi nepăsători, îl strivesc. Ridică-i zid, pune-i o mască, cumpără-i dopuri de urechi şi protejează-l. Eşti singura pe care o doare fiecare ciob. Alţii te pot ajuta o perioadă, dar fiecare are cioburile lui de înfruntat la un moment dat. Doar tu rămâi cu el atunci.

    Apreciază

  3. kamykamy2013 zice:

    Nu am cuvinte. Aplauze…sper sa nu o deranjeze zgomotul palmelor mele pe Copila. Ii ofer un zambet 🙂
    Nu e nebuna, cu siguranta ..

    Apreciază

  4. kamykamy2013 zice:

    Din punctul meu de vedere textul tau si greutate subintelesului din el merita. Habar nu am ce ai dorit sa spui cu adevarat, dar oare tu intelegi ceea ce inteleg si eu din textul tau? Fiecare il simte si il analizeaza filtrandul prin el… iar eu asa ma simt … te rog sa nu te rusinezi ca m-ai descoperit 🙂 prin toate ale mele mi-ai oferit un zambet.

    Apreciază

  5. păi să-i zâmbim atunci 😀

    Apreciat de 1 persoană

  6. Pingback: … de poveste | Poteci de dor

  7. Pingback: Pledoarie pentru o leapşă ratată | Poteci de dor

  8. Mladin Slovanic zice:

    Un text de-a dreptul magistral. Aș fi pus semnul exclamării, dar nu am vrut să stric liniștea. Mă retrag pâș-pâș. Mulțumesc mult, de acum voi închide toate ușile încet. Promit.

    Apreciază

Lasă un răspuns la luciastroila Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s