Eheee, fost-ai lele…

indexSunt melancolică. Şi tare emoţionată. Sunt sensibilă la lumină şi … de fapt sunt cât se poate de adormită dar nu puteam începe postarea cu mărturisirea asta că mi-ar fi afectat definitiv şi irevocabil moralul destul de ridicat în ciuda vicisitudinilor (pfuaii, ce cuvânt lung ştiu :P), a Apocalipsei care n-a venit, a circului celor doi încornoraţi, a nervilor prezidentului pe motiv de „nu-mi răspunzi la esemes…lalalaaaa, eu îţi scriu atât de des la loi lalala” şi în fine, a cotelor apelor Dunării-gheaţă la mal. Pe cât sunt de adormită, după cum spuneam, pe atât sunt de optimistă şi aş zburda dacă aş avea unde. Câmp îmi trebuie că la capitolul „condiţie fizică” mă descurc, închiriez cu ora. Nu am prea dormit azi noapte pe motiv de… habar n-am. Posibil să fie luna, posibil astrele cu tot cu ascendentul lor, posibil gândurile…. Măi, eu tare m-am frământat cu gândul la omu’ ăla de la înmormântarea lu’ fostu’ reje. Ăla care a spus „da’ cum să nu ne pară rău, o fost om bun, o ajutat pe mulţi şi aş vrea să-i spun lu’ cumătru meu care l-am împrumutat cu 8000 de euro că..”. Tare rău mi-a părut mie de omul ăla. Dacă mă gândesc bine, cu asta am rămas din toată circoteca de ieri, ce-o fi vrut omul să-i transmită celui dator şi dacă mama celui dator a sughiţat sau nu. 🙄
Am refăcut ieri o parte din traseul cortegiului dar nu am găsit nimic în urma lor, v-aş fi cadorisit cu o juma de salbă sau doi trei bănuţi di aur di 24 de karate dar străzi aşa curate ca ieri n-a văzut neamţ de neamţul neamţului aflat la cârma urbei.
După ce am scăpat de frământarile legate de supărarea bietului om că insensibila aia de reporteră nu l-a lăsat să-şi etaleze năduful în direct, m-a apucat altă frământare. Una mult mai generoasă în bătăi de cap : eu de ce nu mai ştiu poezii? 🙄 Să vă explic. Acum ceva timp, stăteam de vorbă cu o fetiţă de vreo 4 anişori. Inevitabil, am ajuns la capitolul „da tu ce poezie spui?”. Adică eu. Şi am început „pic, pic, pic, ploaia vine, printre rămurele şi pe floricele. Dar o simt şi eu pe năsucul meu.”. Mai vleau unaaa, striga fetiţa. „Unu-i soarele pe cer, doi sunt ochişorii mei, trei frunziţe la trifoi, patru labe la pisoi”. Mai vleauu. Şi eu …pauză. Măi să fie! Mă mai gândesc, mai răscolesc, mai bolborosesc, nimic. Îmi venea ceva din „Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie/Copilele ţi s-au culcat/Tu, inimă pustie…” dar ştiam că nu e potrivit pentru vârsta ei. Am îndurat ruşinea dar nu am rezistat şi mi-am sunat mama să o întreb câte ceva despre copilăria mea zbuciumată, despre ce mai făceam eu şi dacă am ştiut vreodată o poezie mai lungă de 4 versuri. Mama a simţit, cred, că e vorba de o criză de personalitate sau ceva legat de vârstă, nu ştiu ce a crezut dar m-a liniştit spunându-mi că ştiam poezii foarte lungi şi grele şi mi-a promis că le caută şi mă lămureşte. A venit cu două dintre ele, pe care le las cu tot dragul aici din două motive : 1. Să le am la îndemână în cazuri extreme şi 2. Să mă dau mare că, pe cât de mică eram, pe atât de intens gândeam 😀 Aş pune şi 3: să mă fac de râs dar fiind blogul meu, e lesne de înţeles că nu voi aminti de asta. Prima poezie pe care am aflat că o recitam fără să respir, atât de mult îmi plăcea, e un frumos cântecel dar eu ştiam că-i poezie şi aşa rămâne pentru intimidarea adversarului:

„As vrea sa stiu cu ce, as vrea sa stiu de ce,
Eu vreau sa aflu cum; raspundeti-mi acum.
Raspundeti imediat la ce v-am intrebat.
Copilul mic nu poate sa dea raspuns la toate.

De ce zboara randunica, de ce e motan pisica,
Luna de unde rasare, de ce e un singur soare?
Unde pleaca avionul, de ce e buton butonul,
Cine pleaca si de ce, noaptea, ziua unde e?

In gradina cu intrebari, cu intrebari,
Nu te poti urca pe scari, nu, nu, nu.
Sa culegi raspunsuri coapte, raspunsuri copate,
Parguite peste noapte, in gradina cu-ntrebari.

De ce’s mica si nu mare, de ce moale si nu tare,
Apa de ce este uda, ce inseamna sa fii ruda?
De ce zboara randunica, de ce e motan pisica,
Cine ploua si de ce, noaptea, ziua unde e?

Iar de cresti ca in povesti, ca in povesti
Si cuvinte-n pom gasesti da, da, da.
Cum raspunzi la o intrebare, la o intrebare
Alta in locul ei apare, in gradina cu intrebari.”

Mama a simţit nevoia să-mi ofere detalii suplimentare şi mi-a explicat că făceam furori pe litoral cu întrebările astea existenţiale, dădeam spectacole la recepţia hotelului, eram şi steaua fără nume şi floarea din grădină şi făceam trafic de influenţă printre turişti pe ideea „dacă mă plimbi cu liftul, îţi zic o poezie”. Şi uite aşa, ajungeam la ultimul etaj şi, pentru că nu era gata poezia, trebuia să fiu şi coborâtă că doar nu te lasă sufletul să laşi mândreţe de copil neplimbat”. 😉
Şi a doua poezioară pe care mi-o aminteam doar parţial, asta însemnând doar întrebarea de început : Cati copii ai, babo?
„N-am atatia drago: Doi in car, doi sub car, doi cu tata la hotar, doi la oi doi la boi, doi cu tata la cimpoi, i-un ciudila, i-un burila, i-un bietos de Samuila, i-o Anuta, i-o Stanuta, i-o bietoasa de Mariuta.” Mă punea în încurcătură că rămâneam fără degeţele şi tot nu terminam copiii, nu cred că am ştiut vreodată câţi sunt ei de fapt şi acum nu mă apuc să socotesc că nu ăsta e subiectul principal. Sunt câţi vor ei sau câţi a vrut baba. Fix.
Am vrut să o întreb pe mama cu glasul tremurând şi cu ochişorii daţi teatral pe spate să par dramatică  „mama, ce s-a întâmplat cu mine pe parcurs?” dar bănuiam răspunsul ei „ei, nimic grav, te-ai prostit de tot” 😀 Aşa că, fiindcă vă ştiu oameni buni la suflet şi nu puteţi fi atât de duri precum iubita-mi mamă, vă întreb pe voi : dacă la 3-4 ani spuneam poezii aşa lungi şi acum ştiu numai  cu pic, pic, pic, mama lui de pic, e cazul să-mi fac griji? 🙄  Se numeşte că am evoluat pe scara socială, că tonele de informaţii acumulate au făcut să elimin din memorie chestii total inutile ca „de ce zboară rândunica”, etc, nu? Se numeşte că am ajuns la un nivel care nu mai acceptă copilării din astea şi… nu? Mă gândeam eu! 😀 Mamaaaa, vezi? Lumea zice că există o explicaţie : sunt prea deşteaptă, nu că-s uitucă. 😛
Odată lămurită asta, mai am o dilemă. Dacă nici acum nu ştiu să răspund la întrebările alea, se traduce tot prin faptul că al meu creier  procesează numai chestii elevate, nu? Cum gestionez atâta inteligenţă, oare?
Chiar, de ce e motan pisica? Voi ce ştiţi despre treaba asta? 😀

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

61 de răspunsuri la Eheee, fost-ai lele…

  1. vax-albina zice:

    Vaai. Eu mai ştiu repertoriul copiilor mei de la grădiniţă, dar pe astea nu le ştiam. Haioase rău. Presupun că sunt poezii de după 89, Ce tânără eşti…Şi ce bine e aşa…

    Apreciază

  2. Irina zice:

    Uram în copilărie să fiu întrebată ce poezie știu, ba să mai și recit, pe deasupra :). Acum sunt eu cea care trebuie să îi învețe pe copii poezii. Culmea e că le învață ei înaintea mea, de cele mai multe ori (eu tot mai arunc ochiul în carte). Ce-i drept, nici nu îmi propun să îmi încarc memoria astfel. Mama, căreia îi duc mai departe profesia, știe și acum, la pensie fiind de ani buni, toate poeziile și cântecele predate de-a lungul anilor. În privința asta, n-am șanse s-o moștenesc. Și când mă gândesc că în liceu am învățat integral Luceafărul 😆 . M-am prostit și eu, ce mai una, alta.

    Apreciază

  3. Dan zice:

    Copil ai fost, copil ai rămas. Să nu te schimbi. Ar fi păcat.

    Apreciază

  4. luciastroila zice:

    Ei, de ce… pentru că şi pisica poate fi motan şi e nevoie de amândoi pentru perpetuarea speciei. Na, ca să-ţi răspund elevat, pentru potecuţa cea de acum, nu cea de atunci…:)))
    Dacă aş mai ştii acum tot ce turiam atunci, aş avea un creier de două ori mai greu ca al lui Einstein. Norocul nostru că evoluăm şi ne lasă memoria. 🙂

    Apreciază

  5. Bine, ia o lincapoda de aici! E de afine!
    Plec pentru scurt timp! Revin repede!

    Apreciază

  6. Sonia zice:

    Ce poezii faine. Nu le știam. Acum încerc și eu să-mi amintesc cu ce recitări mă prezentam în fața musafirilor. Dar nu reușesc să adun decât frânturi. O să mai exersez. 🙂

    Apreciază

  7. M.C. zice:

    Păi motanul nu-i pisică
    Pentru micul pisicuţ.
    S-aibă tătic şi mămică
    Ca să nu fie tristuţ 😆
    Frumos articol, frumoase amintiri 🙂

    Apreciază

  8. Ana-Maria zice:

    Intrebari intrebartoare gen : de ce cerul e albastru si frunza verde.Cine face cerul albastru si frunza verde?
    Uite ca m-ai facut sa-mi amintesc poeziile ce le spunea copiilor mei….si ma bucur ca le mai stiu! Iupiii! 😀

    Apreciază

  9. alinalerca zice:

    Ma distrat poezioara cu băbuţa! Şi eu ştiam poezii cu caru, dar pe măsură ce am crescut, ba mai uit câte un vers, mai adaug altul de la mine…ţi tot aşa! Tind să cred că nu ne-a impresionat atât de mult acele poezii, de nu le mai ţinem minte. 😀

    Apreciază

  10. „hapciu, hapciu… ma rog, ce-i asta?
    inchdeti, fratilor, fereastra!”…
    atat!
    ma primesti in cercui uitucilor de poezii???

    Apreciază

  11. krab607 zice:

    Încep mai pe departe 🙂 Ai mei au văzut din start că sînt o cauză pierdută pentru o viitoare meserie care s-ar baza şi pe memorie. Mai mult de primul vers şi ăla cu sincope n-a mers niciodată. Deci cum să răspund întrebării tale, fără să fi experimentat 🙂 ?
    Cît despre pisica e motan? Chiar, ai răspuns vreodată spontan la întrebări dintr-astea, avînd ca interlocutor o mogîldeaţă care nu mai termină cu „de ce-urile”? 🙂 La mine prestaţia e jalnică 😆

    Apreciază

  12. Bursucel zice:

    Aaaa… aici nu-i a bună! Păi tu nu știi ce greu îi de ghicit sexul unei pisici când e pui? 🙄 Pisica e clar motan când îi cresc… pfiuuu, bine că m-am oprit la vreme! 😳

    Apreciază

  13. Lia zice:

    Io de pisici nu ştiu 😉 pen’că nu-mi plac şi nici io lor.
    A, am râs una bună citind textul şi m-am întors la copilărie… prima poezie pe care o recitam încă dinainte de-a fi început şcoala (să nu râdeţi) n-a fost o poezie pentru copii, a fost o fabulă de Topârceanu, Bivolul şi coţofana, vorbesc serios, dar atunci habar nu aveam…mai târziu aveam să descopăr autorul şi alea alea. Seara când venea ciurda de la imaş, io strigam în gura mare pe uliţă: „pe spinarea unui bivoollllll, maaaareeee, negruuuuuu, fioros/ se plimba o coţofanăăăăăăă/ când în sus… şi când în jos/ un căţel trecând …” încă nu am uitat cu totul versurile, le-am citat din memorie, sper corect. Mi-a plăcut să recit şi reţineam fără niciun efort poeziile, de multe ori fără să vreau.

    Apreciază

    • Îmi imaginez reacţia celor care asistau la spectacolul tău 😀
      Eu m-am uitat uimită la filmuleţul în care fetiţa aia de 3 ani parcă recită Luceafărul. Îmi venea şi să râd şi să plâng…

      Apreciază

      • Lia zice:

        🙂 Bună dimineaţa!

        Păi, aveam spectatori babele de pe la porţi ce-şi aşteptau vacile… unele îmi spuneau să tac că se saperie animalele… altele mă „scuipau” de deochi, minunându-se. Iar altele mă întrebau cine m-a învăţat. Le răspundeam invariabil, nimeni 😆
        Adevărul este că îmi plăcea să mă alătur copiilor mai mari, pe vremea aceea, la ţară, copiii de şcoală învăţau pe câmp, pe imaş… citeau cu voce şi cum eu eram mereu în preajma lor, nu mi-a fost greu să învăţ alături de ei. Problema e că învăţam şi prostii destule… iar mama când mă auzea scotea nuieluşa şi mă „altoia”, ameninţându-mă că nu voi mai ieşi din curte…

        Apreciază

  14. kamykamy2013 zice:

    Pun pariu ca nu stiti ce culoare are vantul 🙂
    Si acum matusa mea imi povesteste cum fugea cu mine in brate pe un vanturis ce te lua pe sus inainte de furtuna si eu eram la momentul intrebarilor. Atunci nu am putut primi un raspuns concret. Voi stiti raspunsul? 🙂 Nici eu.
    Cat despre poezii le stiu pe cele care m-a invatat prichindel 🙂 ca venea cu noutati de la grupa mica si ca sa nu le uite ma invata pe mine. Avem vreo 2 ore intregi de repertoriu, multumita educatoarelor si nu numai. 🙂

    Apreciază

  15. Theodora zice:

    😆 Ce tare ești!
    De la mine – în afară de „cățeluș cu păru` creț” – altceva n-ar mai fi scos!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s