Poveste cu final deschis…

imagesSpuneam aici că aş vrea ca, pe potecuţe, zilele de marţi să fie dedicate poveştilor şi vă invitam şi pe voi la umbra unui dor să… ne povestim.
Pentru astăzi am o povestioară simplă, fără a avea pretenţia de a fi încadrată în categoria celor demne de a fi spuse mai departe. O poveste fără prinţi, balauri sau fete de împărat.

Povestea începe într-o zi de luni, la ora 13 şi puţin. De bucurie că ghemotocul ivit în lume era fetiţă, aşa cum au dorit, s-a încins petrecere mare la care toţi mesenii închinau în cinstea ei şi rugau ursitoarele să fie darnice, să-i facă drumul lin prin viaţă. I s-a spus că nu plângea decât atunci când o durea. Şi că, deşi pentru orice părinte plânsul copilului e motiv de îngrijorare, pentru ei era cu atât mai mult.
Prima dată i-a fost frică de „cotoroanţă” chiar dacă nu înţelegea de ce ar veni tocmai la ea. Părinţii nu i-au vorbit niciodată de „bau-bau” sau alte „personaje” care i-ar putea determina pe copii să fie cuminţi dar a avut grijă o vecină să-i spună că se ascunde în parcul din faţa blocului. Şi s-a temut pentru prima dată în viaţă. A aflat apoi că unde există vrăjitoare există şi o zână bună, unde sunt zmei sunt şi feciori de împărat care se luptă cu ei şi credea că şi pe cotoroanţă o va opri cineva înainte să ajungă la ea.
A cunoscut apoi o frică teribilă de apă. Tatăl ei a vrut să o ajute şi a înscris-o la cursuri de înot. Erau cele mai groaznice momente, cele în care autobuzul şcolii o ducea spre bazin. Credea că e obligaţia ei să facă asta şi nu putea spune nimănui că o chinuiau acele zile. Într-o zi a venit tatăl ei lângă bazin şi văzându-l acolo, un impus ciudat a făcut să reuşească să înoate puţin. Dar simţea frica în toată fiinţa ei. El i-a spus că e mândru de ea, ea a pierdut curajul de a spune cât de mult se chinuie. La foarte scurt timp după aceea, un copil mai mare din vecini, ştiind că ea face cursuri de înot, a luat-o pe sus şi a aruncat-o în râul lângă care se jucau atunci când mergeau la bunici. Puţin a lipsit să fie aceea ultima zi a vieţii ei. Atunci au înţeles cu toţii cât de mare era spaima ei şi nu au mai insistat.
Frica de a nu dezamăgi, s-a instalat comod în clasa a V-a. Profesorul ei de matematică, un tip violent verbal şi nu numai, o făcea să tremure de cum intra pe uşă. Nu era ea nici foarte talentată la materia asta dar ţipetele lui o făceau repede să-şi piardă concentrarea. Teza a venit cu o notă mică şi îşi aminteşte şi acum privirea tatălui… Nu ştiu cât a înţeles atunci că învaţă pentru ea sau pentru a nu mai vedea niciodată ce văzuse în ochii lui atunci. Teama asta a prins, în timp, şi alte nuanţe, alt contur şi uneori îi mai dă târcoale. Există în viaţa ei câteva persoane pe care le preţuieşte, câteva pe care iubeşte, câteva pe care le admiră. Frica de a nu dezamăgi o face uneori să închidă în ea cuvinte care, rostite, ar face-o să treacă mai uşor peste inevitabilele piedici care ne apar tuturor în cale.
A cunoscut frica de pierdere. Pierdere irecuperabilă. Nu trecuse prin mari decepţii, nici problemele nu au lovit-o foarte tare până când a văzut că, într-o singură clipă, se poate pierde o viaţă. Teribil de tare a lovit-o, groaznică lecţie de viaţă! Şi frica asta i-a acaparat sufletul, nu o mai lasă în pace şi uneori o seacă de puteri. Dar o şi ajută să-i protejeze pe cei dragi inimii ei. Nu vrea să-i amărască pentru că asta a făcut înainte de clipa aceea… a fost egoistă. S-a plâns de problemele ei fără să ştie că e ultima discuţie. Se întreabă şi acum dacă nu cumva ar fi trebuit să tacă. Să tacă şi să asculte… Dar a învaţat. Şi acum ascultă mai mult şi nu se plânge mai deloc.
Crede şi acum în forţa binelui şi e convinsă că, pentru fiecare zmeu, există undeva un cal năzdrăvan pregătit să ducă feciorul de împărat la lupta cu buzdugane fermecate.
A învăţat să-şi învingă multe dintre temeri dar, uneori, are nevoie să-şi adăpostească sufletul la umbra unor poteci de dor…

Vă doresc o seară de poveste!

Acest articol a fost publicat în Marţea de poveste și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

48 de răspunsuri la Poveste cu final deschis…

  1. Mugur zice:

    Tristă poveste!
    Este o poveste de spus mai departe, dar nu copiilor, ci părinților! Căci și eu am trecut prin astfel de suferințe, dar nici azi nu am curajul de a spune mamei ce anume m-a durut atunci când eram copil! Însă copiii mei au înțeles că a discuta este cel mai bun lucru și de cel mai mare ajutor, căci îndepărează frica!

    Apreciază

  2. Aden zice:

    Cunosc acel sentiment de ‘mai bine tac, să nu spun ceva greşit’, dar cred că ar fi trebuit să trec de el, aşa cum ar fi trebuit să facă şi micuţa. A trecut prin lucruri grele, însă viaţa merge înainte, cu suişuri şi coborâşuri pe care nu le controlăm în totalitate; poate că acum a învăţat că va găsi un sprijin în cei pe care îi sprijină atât de puternic.

    Apreciază

  3. La Fee zice:

    Ooo, ce poveste frumoasă!
    Să știi că la mine în împărăție poți veni oricând cu încredere. Sunt în viață și pierderi ce par definitive, dar nu e așa… Suntem vegheați de cei ce ne iubesc oriunde s-ar afla sau de oriunde s-ar fi dus.

    Apreciază

  4. La Fee zice:

    Ce dragă-mi ești! Ce poveste frumoasă! Suntem vegheați de cei dragi de oriunde ar fi…
    Vino cu căpșorul în poala rochiei mele să te alint un pic…
    Eu m-am nascut într-o zi de luni, era un trei de toamnă.

    Apreciază

  5. Mi-au trebuit vreo 30 de ani sa invat sa spun NU atunci cand mi se cerea imperativ ceva, toti se asteptau sa execut intocmai si la timp, sa nu dezamagesc. Si pretentiile cresteau pe masura ce eu eram mai obedienta, mai dornica sa-i multumesc pe toti. In ziua in care am invatat sa spun NU am inceput sa traiesc cu adevarat.S-au suparat unii ca nu le mai caram eu poverile? nu-i nimic, nici pe ale mele nu le cara nimeni! Daca pot sa ajut o fac cu drag dar nu impus, ca si cum as avea o vesnica obligatie. Am mostenit de la tata o deviza: n-oi fi desteapta cum ma cred eu dar nici proasta cum ma cred altii!
    Cat despre ursitoare…n-au fost ele prea darnice dar inca mai negociem sa mai schimbe ce se mai poate schimba.

    Apreciază

  6. Oana Radu zice:

    Draga mea cu totii am trecut mai mult sau mai putin printre randurile acestei povesti si exact cum spunea si Adelina nu este usor sa spui NU insa este imperios necesar sa o faci daca vrei sa fii cinstit cu tine, nimeni nu este perfect, nu suntem roboti si nu detinem raspuns la toate intrebarile insa tocmai asta ne face sa mergem inainte, sa cautam, sa descoperim , sa ne descoperim
    trebuie sa invatam sa ne iubim asa cum suntem cu plusuri si minusuri , cu lumina si stropi de intuneric
    PS te mangai pe frunte cu un sarut bland care sa iti aline urmele unor ganduri absurde 🙂 cum ar fi gandul ca poti dezamagi 🙂 , esti o fiinta sensibila, talentata , minunata si delicata ca un fulg de zapada tesut cu migala de mainile grijulii ale iernii

    Apreciază

  7. tink3rbe11 zice:

    Trista poveste si cred ca marea majoritate se regasesc in povestea ta.
    Nu am darul naratorului si nu pot incropi povesti dar povestile de viata sunt cele mai frumoase povesti!

    Apreciază

  8. Bursucel zice:

    Până o să învățăm să spunem NU… ehe, mai e apă de curs pe Dunăre! Că intenția este, dar așa nu te lasă sufletul să le refuzi măcar o mică bucurie, nu-i așa? 🙂
    Mie mi-a plăcut povestea asta, chiar cu doza aceea de tristețe…

    Apreciază

  9. Ana-Maria zice:

    Din pacate , ca un fel de perpetuu , parintii repeta istoria parintilor lor,revarsandu-si asupra copiilor lor , frustrarile si dorintele neimplinite de-a lungul vietii lor. In dorinta lor de a face viata copiilor lor mult mai buna deca a fost a lor , parintii uita ca si copiii lor au propriile dorinte si vise si o personalitate ce se dezvolta si doreste sa atinga un apogeu propriu , nu al altcuiva.
    Pentru mine una , povestea asta a ta , m-a tras in trecutul meu. Stii reclama la iaurtul de baut de la Napolact?Cu tipul ce ia o gura pe strada si un lant alb imens il trege peste munti si peste vai si il aduce la casa bunicilor?Cam asa m-a tras si pe mine povestea ta.
    Abia atunci cand libertatea vine , e usor sa reusesti sa faci ceea ce a fost dorit in viata.Uneori e prea tarziu.
    Iti doresc sa reusesti sa finalizezi tot ce ti-ai dorit.

    Apreciază

  10. Frica de a nu dezamăgi…o cunosc atât de bine încât de foare multe ori nici nu mă mai bucur de ce am realizat şi-mi plâng oful pentru ce nu am realizat sau arunc un ochi către detaliile care ar trebuie îmbunătăţite. Că fac bine sau nu…tot ce ştiu e că nu-mi face bine, dar nu poţi scăpa aşa uşor de metehnele copilăriei.

    Apreciază

  11. Lady zice:

    M-am regasit si eu in aceasta poveste. In mare parte, parintii construiesc caracterul copiilor. Mie, de ex. mi se reproseaza ca nu sunt suficient de curioasa, dar parintii mei m-au invatat ca nu e bine sa pui multe intrebari si trebuie sa asculti si sa fii cuminte.

    Apreciază

  12. succesulpe zice:

    Pentru pastrarea Binelui in lume, fiecare trebuie sa ia in propriile maini buzduganul si sa rapuna pe zmeul cel rau… 😡

    Apreciază

  13. Buna, am venit de la Madalina, si dupa comentarii, deduc a fi vorba de un caz de timiditate?
    Ai reusit sa-l prezinti cu maiestrie. Dupa comentarii, neintelegand la ce suferinta se refereau vizitatorii, am inceput sa citesc atent postul. Mi-a fost clar, ca poate esti de meserie, si ai incercat sa descrii, spaimele unui suflet timid. Asa e? Poate esti de meserie, si ai literaturizat simptomele acestuia!
    Ai surprins cu multa acuratete starile de spirit, aproape maladive. As dori sa stiu daca am sesizat bine.Multumesc.
    Onu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s