Caut loc de parcare pentru . . . gânduri. Am obosit să le port mereu cu mine, să le trec la “extrabagaje” sau să le dosesc în rucsac atunci când situaţia o impune. Bagajele mele erau mereu motiv de îngrijorare, năşteau suspiciuni dintre cele mai grave.
– Aveţi ceva de declarat? Sunt cam mari bagajele. Şi cam multe…
– Gânduri, domnule. Simple gânduri.
– Cum adică “gânduri”? Asta transportaţi?
– Dar ce? Este interzis să călătoreşti cu gândurile la tine? Bruiază aparatele, strică motoare, incomodează călătorii? Sau…vi se pare cumva că sunt prea multe? Plătesc oricât. Şi gândurile se cântăresc? Sau preţul variază în funcţie de numarul lor? Sau, poate, în funcţie de profunzime?
– Nu este interzis dar este periculos. Unele vă pot tăia respiraţia şi pot exista complicaţii. Altele vă pot umezi ochii şi fără o privire clară, vă puteţi lovi de diverse obiecte. Sunt altele care vă distrag atenţia de la instrucţiunile pe care le primiţi la îmbarcare şi sunteţi predispusă la a încălca regulile interne. Altele te fac pur şi simplu să pufneşti în râs, ceea ce i-ar determina pe cei din jur să pună la îndoială integritatea dvs. Deci? Din ce categorie fac parte gândurile pe care le duceţi în bagaje?
– Din toate… pardon… dacă măcar aţi bănui… pardon… domnule, nu e cazul acum să… ale mele sunt dintre cele mai serioase şi rafinate…
– De asta vă e teamă să le lăsaţi nesupravegheate… Şi mai e ceva. Mai sunt unele care împovărează sufletul atât de mult încât nu vom putea pleca…
– Adică vreţi să-mi spuneţi că se va aprinde butonul roşu de „gabarit depăşit”? Mă faceţi să râd, domnule, îmi şi imaginez cum va trebui să le explicaţi celorlalţi călători motivul unei eventuale întârzieri : „ne pare rău dar e cineva printre noi care gândeşte prea intens…”
– Văd că nu vreţi să luaţi în serios avertismentul meu, trebuie să completam un formular. Semnaţi pe propria răspundere…
– Declar de bună voie şi nesilită de…
– Domnişoară, nu vă cer de nevastă, nu e nevoie de asta… Vedeti? Sunt gânduri care vă fac să vă pierdeţi concentrarea.
– Nu, domnule, nu vă permit să daţi vina pe nevinovatele mele gânduri. Farmecul dumneavoastră e de vină.
Ei şi când să plec, unul dintre gânduri tâşneşte din bagaj, îmi pune o piedică şi mă lungesc la picioarele domnului în uniformă. Degeaba am încercat să-i cer socoteală, s-a transformat pe loc în mieluşel şi a zis cu capul plecat:”Păi, nu tu m-ai născocit?”
Aşa am ajuns să caut loc de parcare pentru gânduri. Astfel nu se mai poate. Dar nu e chiar simplu. Trebuie să fie fără asfalt, să nu se lovească prea tare atunci când vor să zburde, cu semi umbre pentru că nu le plac extremele şi neaparat împrejmuit ca să nu se furişeze. Unde pot găsi aşa ceva?
Gabarit depăşit!
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat bagaje, calatori, gabarit, ganduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.
Parchează-le pe o coală de hârtie!
ApreciazăApreciază
Asta încerc dar nu mă prea ascultă…
ApreciazăApreciază
Nu iegzista! 😀 Nu le arhiva , debaraseaza-te…cu timpul te vor cocosa si o sa arati ca o vrajitoare de un secol… 😆
ApreciazăApreciază
Nişte instrucţiuni pentru un novice ca mine, nu ai la îndemână?
ApreciazăApreciază
Am , da’ e lung rau si de obicei instrunctiunile sunt date pentru a NU fi urmate! 😀
Ca nici eu nu le-am urmat , la vremea mea . M-am mistuit ,intai , apoi am renascut! Sau cel putin asa vreau sa cred….desi , pana la urma , degeaba imbatranesc fizic , ca mintea tot nu ma ajuta! 😆
Dar insist : nu le arhiva….sau ,macar, fa curat si nu pastra orice fituica…alege sa pastrezi „documentele” mari si importante! 😉
ApreciazăApreciază
Same here la faza cu mintea… Dar sunt indulgentă cu mine… 😀
ApreciazăApreciază
Of, Doamne, că mare dandana-I cu Gândurile astea!
Eu zic să le triezi înainte de orice! Nu de alta, dar parcate laolaltă vor isca o hărmălaie de nedescris… știu eu ce zic… 😳
ApreciazăApreciază
Le-aş împrăştia în 4 zări. Dar se tot întorc…
ApreciazăApreciază
Știu cum e… eu zic să le lași să-și dea în pace obștescul sfârșit…
ApreciazăApreciază
Nu depinde de mine….
ApreciazăApreciază
Istoriile se repetă sub n forme, pornind de la aceleași scheme. Nu-mi place să spun asta.
De peste un an trăiesc totul la jumătate… nici bucuria nu mi-e-ntreagă, nici tristețea. Toate acoperite de gânduri. Pe unele din ele le-am pierdut, le-am lăsat să se stingă. Au apărut altele în loc, e drept…
De-aceea spun să ai răbdare – nimic din ce are consistența nu dispare așa ușor…
ApreciazăApreciază
Am răbdare. Şi sper… şi cred… Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Locul de parcare e chiar aici, tapeteaza cu ele potecile de dor :*
ApreciazăApreciază
Încerc, încă mai aranjez câte ceva.
ApreciazăApreciază
nu-i nici o graba, take your time 🙂
ApreciazăApreciază
💖
ApreciazăApreciază