Gabarit depăşit!

Caut loc de parcare pentru . . . gânduri. Am obosit să le port mereu cu mine, să le trec la “extrabagaje” sau să le dosesc în rucsac atunci când situaţia o impune. Bagajele mele erau mereu motiv de îngrijorare, năşteau suspiciuni dintre cele mai grave.
– Aveţi ceva de declarat? Sunt cam mari bagajele. Şi cam multe…
– Gânduri, domnule. Simple gânduri.
– Cum adică “gânduri”? Asta transportaţi?
– Dar ce? Este interzis să călătoreşti cu gândurile la tine? Bruiază aparatele, strică motoare, incomodează călătorii? Sau…vi se pare cumva că sunt prea multe? Plătesc oricât. Şi gândurile se cântăresc? Sau preţul variază în funcţie de numarul lor? Sau, poate, în funcţie de profunzime?
– Nu este interzis dar este periculos. Unele vă pot tăia respiraţia şi pot exista complicaţii. Altele vă pot umezi ochii şi fără o privire clară, vă puteţi lovi de diverse obiecte. Sunt altele care vă distrag atenţia de la instrucţiunile pe care le primiţi la îmbarcare şi sunteţi predispusă la a încălca regulile interne. Altele te fac pur şi simplu să pufneşti în râs, ceea ce i-ar determina pe cei din jur să pună la îndoială integritatea dvs. Deci? Din ce categorie fac parte gândurile pe care le duceţi în bagaje?
– Din toate… pardon… dacă măcar aţi bănui… pardon… domnule, nu e cazul acum să… ale mele sunt dintre cele mai serioase şi rafinate…
– De asta vă e teamă să le lăsaţi nesupravegheate… Şi mai e ceva. Mai sunt unele care împovărează sufletul atât de mult încât nu vom putea pleca…
– Adică vreţi să-mi spuneţi că se va aprinde butonul roşu de „gabarit depăşit”? Mă faceţi să râd, domnule, îmi şi imaginez cum va trebui să le explicaţi celorlalţi călători motivul unei eventuale întârzieri : „ne pare rău dar e cineva printre noi care gândeşte prea intens…”
– Văd că nu vreţi să luaţi în serios avertismentul meu, trebuie să completam un formular. Semnaţi pe propria răspundere…
– Declar de bună voie şi nesilită de…
– Domnişoară, nu vă cer de nevastă, nu e nevoie de asta… Vedeti? Sunt gânduri care vă fac să vă pierdeţi concentrarea.
– Nu, domnule, nu vă permit să daţi vina pe nevinovatele mele gânduri. Farmecul dumneavoastră e de vină.
Ei şi când să plec, unul dintre gânduri tâşneşte din bagaj, îmi pune o piedică şi mă lungesc la picioarele domnului în uniformă. Degeaba am încercat să-i cer socoteală, s-a transformat pe loc în mieluşel şi a zis cu capul plecat:”Păi, nu tu m-ai născocit?”
Aşa am ajuns să caut loc de parcare pentru gânduri. Astfel nu se mai poate. Dar nu e chiar simplu. Trebuie să fie fără asfalt, să nu se lovească prea tare atunci când vor să zburde, cu semi umbre pentru că nu le plac extremele şi neaparat împrejmuit ca să nu se furişeze. Unde pot găsi aşa ceva?